Literatură

Stilurile funcţionale ale limbii literare

În întrebuinţarea ei concretă limba literară se prezintă sub forma unor stiluri său limbaje diferenţiate, potrivit funcţiei pe care ea şi-o asumă în unul sau altul dintre compartimentele activităţii sociale în sensul larg al cuvântului. Ţinând seama de această funcţie sau de scopul cu care este utilizată de diferite categorii de vorbitori, limba literară se diversifică în stiluri (limbaje), numite stiluri funcţionale. După natura funcţiilor cărora le răspund, stilurile se pot grupa în două categorii mari: sfiiţii popular (al limbii vorbite şi al limbii creaţiilor folclorice) şi stilul cult. Acesta din urmă, aparţinând limbii literare, se divide la rândul lui …

Read More »

Limba literară, limba populară – graiurile ei – şi limba literaturii artistice

După apariţia primelor tipărituri, cultura românească s-a dezvoltat din ce în ce mai puternic. Cu timpul a apărut un anumit mod de a vorbi şi de a scrie despre problemele de stat, despre viaţa în societate, despre filozofie şi ştiinţă. Acestui mod de a exprima ideile culturii şi ale ştiinţei îi spunem limbă literară. Limba literară se deosebeşte de limba sau vorbirea populară prin aceea că nu îngăduie folosirea unor rostiri sau forme locale ca pă, în loc de pe, dă, în locul lui de, ghine sau bini, în loc de bine, o spus sau a zisără, în loc de …

Read More »

Literatura română între 1830 şi 1860

Cadrul social-politic şi cultural Prima jumătate a secolului al XIX-lea este, în istoria modernă a românilor, o perioadă agitată şi poate cea mai bogată în transformări, care au pregătit, printr-o mişcare social-culturală largă, evenimentele revoluţionare de la 1848. Rezultatele mişcării de eliberare naţională s-au răsfrânt şi în conţinutul tratatului de la Adrianopol (1829), prin care Moldova şi Ţara Românească au căpătat autonomie administrativă şi libertatea comerţului, intrând în circuitul economic european. Înlăturarea domniilor fanariote şi instalarea domnitorilor pământeni, apariţia unor relaţii economice şi politice inexistente până atunci constituiau premisele necesare pentru ridicarea societăţii româneşti pe o nouă treaptă de dezvoltare …

Read More »

Caracteristici ale romanului interbelic în literatura română şi universală

Continuitate şi discontinuitate: Romane care continuă formulele tradiţionale: John Galsworthy, Forsyte Saga; Roger Martin du Gard, Familia Thibault; Mihail Sadoveanu, Baltagul, Fraţii Jderi; George Călinescu, Enigma Otiliei. Romane care inovează: Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut; Thomas Mann, Muntele vrăjit; Camil Petrescu, Patul lui Procust; Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzică de Bach. Surprinderea multiplelor planuri ale existenţei (cicluri romaneşti, romanul-frescă, romanul familiilor): John Galsworthy, Forsyte Saga; Georges Duhamel, Cronica familiei Pasquier; Cezar Petrescu, Cronica românească a veacului XX ; Hortensia Papadat-Bengescu, „Ciclul Hallipilor”; Constantin Stere, În preajma revoluţiei. Explorarea zonelor profunde ale psihicului: Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut; William …

Read More »

Simbolismul în literatura română

Primele elemente ale simbolismului apar, la noi, în ultimele decenii ale secolului trecut şi se dezvoltă, ulterior, în funcţie de condiţiile specifice naţionale. Simbolismul românesc nu este un fenomen de imitaţie, un împrumut, ci o atitudine literară modernă, constituită şi manifestată paralel cu alte literaturi şi, progresiv, autohtonizat, potrivit sensibilităţii româneşti. Simbolismul românesc cunoaşte mai multe aspecte (etape) în desfăşurarea sa, fără ca acestea să poată fi precis delimitate. Momentul experienţelor, al tatonărilor este reprezentat, mai întâi, de activitatea de pionierat desfăşurată de Alexandru Macedonski (1854-1920) la revista „Literatorul”, editată de el, în 1880. Macedonski teoretizează despre o nouă poezie, …

Read More »

Evoluţia prozei în literatura română

Accepţii ale termenului. Evoluţie Cuvântul „proză” vine din francezul „prose” şi înseamnă „discurs care înaintează în linie dreaptă”. Proza se defineşte, de obicei, în opoziţie cu poezia, ca formă a discursului oral sau scris, ca mod de expresie ce nu este supus mijloacelor prozodice şi expresivităţii, ambiguităţii ori sugestiei limbajului poetic. Proza apare ca reacţie împotriva poeziei care, folosind mijloace de expresie metaforice şi „ornamente” stilistice nu clarifică sensul, ci deturnează înţelesul ideii. De altfel, Moliere definea conceptul cu ironia binecunoscută: „Tot ce nu este proză este vers: tot ce nu este vers este proză” (Moliere, Burghezul gentilom). B. Croce …

Read More »

Reviste şi tendinţe în evoluţia literaturii interbelice

Climatul epocii 1918-1944 După primul război mondial, Europa a intrat într-o perioadă de mari transformări politice şi sociale, ca urmare a prăbuşirii Imperiului Austro-Ungar şi a înfrângerii Germaniei, pe de o parte, şi a revoluţiei din Rusia, pe de altă parte. România cunoaşte şi ea o epocă nouă, în care elementul dominant îl constituie împlinirea idealului unităţii naţionale. Întregindu-se ţara şi sporindu-şi forţele creatoare, se accentuează tendinţa de depăşire a unui spirit oarecum provincial şi de integrare mai rapidă în ritmul european de modernizare. Cultura noastră începe să se raporteze stăruitor la ceea ce reprezintă ea în relaţie cu cultura …

Read More »

Realismul în literatura română. Teoretizări şi opinii

În literatura română se poate vorbi de existenţa elementelor realiste în satira populară, în Didahiile lui Antim Ivireanul, în memorialul de călătorie al lui Dinicu Golescu, în „fiziologiile” lui Costache Negruzzi, în comediile lui Vasile Alecsandri, în Scrisorile lui Ion Ghica, în nuvelistica lui B.P. Haşdeu. Prezenţa elementelor realiste în aceste scrieri justifică accepţia „realismului etern”, acreditată de unii teoreticieni. Noul curent literar începe să devină obiectul unor formulări teoretice în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi după 1900. Trebuie însă subliniat că, în conştiinţa literară a epocii, realismul nu este clar diferenţiat de clasicism şi romantism. Ion …

Read More »

Literatura română la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

Privire generală asupra epocii În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, conflictele de idei, expresie pe plan cultural a contradicţiilor sociale din ţara noastră, capătă forme noi, cu urmări în toate domeniile cul­turii. După un moment de relativă stagnare (datorită unor acţiuni ale elementelor oportuniste – 1899), mişcarea muncitorească se reorganizează manifestându-se, prin luptători luminaţi (I.C. Frimu, Ştefan Gheorghiu, Dumitru Marinescu şi alţii), ca o forţă socială în plină dez­voltare. Apar, în această perioadă, publicaţii de orientare socialistă (ziarul „România munci­toare”, în 1902), care reflectă năzuinţele muncitorimii spre unitate într-un context social caracterizat prin ascuţirea contradicţiilor sociale, datorită dezvoltării capitalismului, …

Read More »

Nivelurile limbii

Unul dintre cele mai importante obiective ale învăţării analizei lingvistice, ca parte a acţiunii globale de învăţare şi cultivare a limbii materne, este şi acela de a-l obişnui pe elev nu numai să manevreze cu criterii sigure şi unitare, ci şi să fie capabil să schimbe criteriile, deci perspectiva asupra textului, în funcţie de scopul analizei sale. O greşeală cu o frecvenţă destul de mare, chiar şi la elevii care au depăşit ciclul gimnazial – în orice caz mai evidentă la aceştia – provine tocmai din incapacitatea de a sesiza această schimbare a perspectivei: „substantiv cu funcţie de adjectiv” (în …

Read More »