Caraibieni

Caraibienii sunt un nume generic aplicat populaţiilor din Caraibe, regiune care cuprinde aproximativ o sută de insule (din arhipelagul Bahamas până în Trinidad), Guyanele şi Belize. Societăţile caraibe, cu toată diversitatea lor, aparţin ariei culturale a „Americii negre” sau „America plantaţiilor”, care cuprinde sud-estul Statelor Unite, Marca Caraibilor, cu marginile continentale ale ei şi ţărmul pacific al Ecuadorului şi Columbiei.

Populaţiile caraibiene sunt estimate la mai mult de 35 milioane de persoane, cu o răspândire inegală, având în vedere că 88% trăiau în Antilele Mari. Din cauza dificultăţilor economice şi politice şi a creşterii populaţiei, mulţi au emigrat. În Statele Unite, 2,5 milioane de caraibieni trăiesc la New York, îndeosebi portoricani, haitieni şi dominicani.

Pe de altă parte Miami, unde s-au stabilit foarte mulţi cubanezi, a devenit placa turnantă a comerţului şi finanţelor pentru Caraibe), în Canada (Montreal, unde se află numeroşi haitieni, Toronto), în Marea Britanie (comunităţi jamaicane la Birmingham, la Londra), în Franţa (unde locuiesc 600.000 de antilezi şi guyanezi).

Olanda (unde se află numeroşi surinamezi, îndeosebi negri maroni) şi chiar, în mai mică măsură, în interiorul Caraibelor. Haitienii au contribuit foarte mult la această „cultură migratorie”, mai mult de un milion de persoane aflându-se acum în afara graniţelor. S-au format astfel diaspore importante.

Insulele din Marea Caraibilor, unde se dezvoltaseră civilizaţii amerindiene, au fost descoperite în secolul al XV-lea de către Cristofor Columb. Acapararea lor de către europeni a dus foarte repede la exterminarea celor 750.000 de arawak sau taino din Cuba, Jamaica, Santo Domingo şi Porto Rico şi a karibilor din Antilele Mici, ai căror ultimi supravieţuitori au fost transferaţi în Dominica şi în Belize, unde s-au metisat (rezultând populaţiile garifuna sau black carib).

Imigrările ulterioare, forţate sau nu, au dus la constituirea unor societăţi multietnice. Europenii au ţinut în sclavie, până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, circa cinci milioane de negri aduşi din Africa. După eliberarea sclavilor, au fost aduşi muncitori cu contract („angajaţi”) din India (printre care 450.000 de tamuli proveniţi din factoriile franceze de la Pondichery şi Madras), din Africa, China sau Java. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au stabilit aici siro-libanezi iar în decursul secolului al XX-lea evrei proveniţi din Maroc.

Moştenirea comună a „Americii negre” se defineşte prin anumite caracteristici. Plantaţiile (monoculturi de trestie de zahăr, pe scară largă) şi utilizarea, în întreaga zonă, a peste 11 milioane de sclavi africani, fenomene care au contribuit în mare măsură la avântul capitalismului de piaţă european, au determinat raporturi ierarhice şi socio-economice foarte rigide între diversele grupuri. În regiunea Caraibelor, mica ţărănime a apărut după abolirea sclaviei, în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

O trăsătură socială importantă, pusă în evidenţă de conceptul (discutabil) de matrifocalitate, este structurarea familiei în jurul unei femei, cu copiii ei (frecvent nelegitimi), mama sau surorile ei, fără nici o prezenţă masculină stabilă. Aceste colectivităţi, confruntate cu discriminări rasiale - în unele cazuri urmele lor păstrându-se şi acum sub forma politicii de „albire” sau de evitare a metisajului - au ripostat în mod remarcabil prin creativitate culturală.

Numeroase culte coexistă, împrumutând elemente unele de la altele, ceea ce a dus la apariţia unor noi forme religioase: vodou (woodoo) haitian, „palma sola” dominicană, „mesa blanca” şi „mita” în Porto Rico, „santeria” şi „palo” în Cuba, „shango cult” în Trinidad, „obeah”, „myalism” şi „rastafarism” în Jamaica.

La acestea se adaugă hinduismul în Trinidad şi în Antilele Franceze, pătrunderea, în numeroase insule, a Martorilor lui lehova, a adventiştilor de ziua a şaptea, a mormonilor, a sectei japoneze Mahikari, a moonismului, a penticostalilor, ca şi prezenţa iudaismului. Catolicismul şi-a impus dogmele şi modelul ideologic, cu toată rezistenţa cultelor africane, iar mişcările protestante şi anglicane disidente au dus la elaborarea unor noi concepte valorice.

Se vorbesc diferite dialecte creole provenite din engleză, ca în Jamaica (bungon quashee, jagwa-talk), din spaniolă ca papiamento din Antilele Olandeze sau din franceză cum sunt dialectele creole din Haiti, Guadelupa, Martinica. Republica Dominicană. Diglosia creolă/limbă europeană este frecventă. Dar în Cuba şi în Republica Dominicană prevalează monolingvismul spaniol.

Sclavie şi emancipare

Evenimentele istorice extrem de violente, mult timp trecute sub tăcere, au lăsat numeroase urme greu de şters. Revoltele sclavilor (ca cea din partea franceză a insulei Haiti - colonia Saint Domingue, din 1791, impulsionată de Boukman, Jean Francois şi Biassou), lupta negrilor maroni (sclavi rebeli fugiţi de pe marile plantaţii şi refugiaţi în păduri, de unde iau hărţuit pe plantatori şi au iniţiat războaie de eliberare) ca şi mişcările republicane (cu V. Schoelcher în Franţa) au determinat puterile centrale să abolească sclavia (la date diferite de la o insulă la alta).

Tributul plătit a fost însă greu. Haiti, prima republică neagră din lume, proclamată în 1804, dar recunoscută de-abia în 1838 de Franţa, a fost nevoită să plătească Franţei „despăgubiri” considerabile ca preţ al independenţei.

Identitatea naţională

Formarea identităţii naţionale la populaţiile caraibiene a fost favorizată de activitatea unor personalităţi remarcabile. Pe lângă Toussaint Louverture, care a condus insurecţia din colonia Saint Domingue, trebuie amintiţi şi scriitorii care au reuşit să impulsioneze trezirea conştiinţei naţionale şi politice, de exemplu Jose Marti în Cuba. Eric Williams în Trinidad sau Aime Cesaire şi Franz Fanon în Antilele Franceze. De altfel afirmarea culturală a avut un rol determinant în exprimarea acestor identităţi.

O efervescenţă deosebită s-a înregistrat în domeniul muzical: steel band şi calypso în Trinidad şi Tobago, salsa în Republica Dominicană, son, mambo, rumba şi latin’jazz în Cuba, compa şi cadence în Haiti, gwa ka în Guadelupa, bel’air în Martinica, biguine, zouk în Antile, reggae în Jamaica. Pictura, mai ales cea haitiană, nu este nici ea mai prejos.

S-a dezvoltat şi o literatură originală, foarte diversificată, care asociază moştenirile europene cu exploatarea unor forme tematice inedite. Dintre cei mai de seamă autori putem menţiona pe cubanezii J. Marti, deja citat, A. Carpentier, G. Cabrera Infante, Z. Valdes, haitianul R. Depestre, ca şi pe scriitorii D. Welcott din St. Lucia, V.S. Naipaul din Trinidad şi Saint John Perse, A. Cesaire, E. Glissant, P. Chamoiseau, R. Confiant şi J. Bernabe din Martinica.

Situaţia politică şi economică

Există aici un număr de state independente (Bahamas, Cuba, Haiti, Republica Dominicană, Jamaica etc.) cât şi unele insule aflate şi acum sub tutela altor state (dintre acestea mai importante fiind Antilele Franceze, care constituie două departamente de peste mări. Porto Rico, stat autonom care face parte din Statele Unite ale Americii şi insulele Cayman, care sunt şi în prezent o colonie a coroanei britanice).

Economia acestor ţări se bazează şi acum pe monocultură: trestie de zahăr sau banane, produse la care se înregistrează o concurenţă acerbă pe piaţa internaţională. Culturile alimentare şi pescuitul constituie de asemenea activităţi de marc importanţă.

Turismul se dezvoltă cu rapiditate (în Bahamas, Cuba, Antilele Franceze) determinând transformări sociale şi culturale. Puţine insule dispun de resurse ale subsolului (în Trinidad şi Tobago se găsesc rezerve de petrol). Diversele state au niveluri de dezvoltare foarte diferite, totuşi se fac eforturi pentru a se configura o regiune economică comună, în 1988 s-a instituit un sistem de liber schimb, Caricom (Caribbean Community and comnon market), iar Statele Unite au o prezenţă activă în zonă prin acorduri de investiţii (prin intermediul programului Caribbean Basin Initiative).

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …