Caracterul mişcării revoluţionare din martie 1848 în Moldova şi cauzele înfrângerii ei

Mişcarea din martie 1848 din Iaşi urmărea să înlăture de la conducere boierimea conservatoare, sprijinitoare a domniei tiranice a lui Mihail Sturdza, pentru a se putea dezvolta apoi lupta revoluţionară pentru înlăturarea orânduirii feudale. Dizolvarea Adunării obşteşti, aleasă prin fraudă şi silnicie, ar fi dus în condiţiile înfrângerii lui Mihail Sturdza la alegerea unei noi Adunări, cu o majoritate compusă din grupările liberale.

Desfiinţarea cenzurii ar fi dezarmat cârmuirea boierească, ale cărei abuzuri odată dezvăluite poporului ar fi compromis-o cu totul, iar înfiinţarea gărzilor naţionale putea pune la dispoziţia luptei revoluţionare o forţă armată de câteva ori mai mare decât mica oştire sub 2.000 de oameni de care dispunea statul boieresc în toată ţara.

Văzând clar primejdia, Mihail Sturdza s-a opus cu hotărâre satisfacerii acestor revendicări, prefăcându-se că pe celelalte le-ar fi acceptat. Refuzul său a determinat pe conducătorii grupării liberal-democrate să renunţe la colaborarea cu boierii liberali moderaţi şi cu opoziţia conservatoare şi să pornească la ridicarea la lupta revoluţionară a maselor.

Zaharia Moldovanu spunea muncitorilor şi meseriaşilor, pe care-i recruta în acest scop, că mişcarea avea ca ţel să proclame republica, iar Costache Moruzi, care dusese o vie şi perseverentă agitaţie pentru organizarea adunării de la Iaşi, a declarat la interogatoriu, după ce a fost prins în fruntea unei cete de ţărani înarmaţi, „că reforma de căpetenie ce ei vroiau să facă era de a îmbunătăţi soarta ţăranilor pentru a feri vreo răzvrătire”.

Mişcarea din martie din Iaşi a avut totuşi un caracter revoluţionar limitat, determinat de slăbiciunea burgheziei şi de colaborarea ei cu boierimea liberală moderată interesată în instaurarea noii orânduiri, dar pe calea reformelor, şi cu opoziţia conservatoare. Aceste grupări boiereşti care erau împotriva mişcării maselor au împiedicat introducerea în petiţia-proclamaţie a precizării că îmbunătăţirea soartei ţăranilor trebuia să stea în desfiinţarea servituţilor feudale şi împroprietărirea lor cu pământ.

Din această cauză nici nu s-a făcut apel la ţărani în timpul mişcării din martie. Nemulţumit de opoziţia conservatoare, cu care era în contact la Iaşi, Faustin Filanowicz, conducătorul emigraţilor democraţi-revoluţionari poloni în Moldova, învinovăţea în iulie 1848 „aristocraţia moldoveana, care nu vrea să piardă nimic din privilegiile sale” şi că ea „nu ura decât pe domn”.

Mişcarea revoluţionară din martie a început prea devreme, înainte de a se produce revoluţiile din Ţara Românească şi Transilvania şi fără revoluţionarii moldoveni care veneau de la Paris. Teodor Râşcanu, V. Mălinescu, N. Chinezu şi Gr. Cozadini, spirite avansate, sosiţi în Transilvania, au încercat să pătrundă în ţară după reprimarea mişcării prin pasul Oituzului, dar la Grozeşti au fost descoperiţi, din care cauză au fost nevoiţi în urma unei ciocniri să se retragă dincolo de munţi. Şi încercarea lui Costache Negri, I. Alexandri şi Alecu Russo, colaboratori apropiaţi ai lui Nicolae Bălcescu, de a intra în Moldova prin Ţara Românească n-a reuşit.

Planul făurit la Paris împreună cu revoluţionarii munteni de a începe lupta revoluţionară în acelaşi timp în Moldova şi Ţara Românească nu s-a putut realiza. Nici Mihail Kogălniceanu nu a putut să participe la mişcare. La acea dată el era în conflict cu domnitorul, deoarece în calitate de avocat al mănăstirii Neamţ protestase împotriva unui abuz săvârşit de fiul domnitorului, Grigore Sturdza, care pe un preţ derizoriu luase în arendă 12 moşii ale mănăstirii.

Îndrăznind să aducă acest fapt la cunoştinţa consulului rus, domnitorul îl condamnase la surghiun la Soveja. Fiind urmărit, Mihail Kogălniceanu, ajutat de Grigore Ghica, viitorul domn al Moldovei, care l-a ţinut ascuns pe moşiile lui, şi de ispravnicul de Neamţ, V. Rosetti, un simpatizant al mişcării revoluţionare, nu a putut fi arestat de zbirii stăpânirii. În lunile aprilie-iulie el ţinea consfătuiri conspirative împotriva guvernului.

 La 22 iulie / 3 august era încă în Moldova, după cum se constată din „protestaţia” lui prin care se arată că nici el şi nici N. Istrate nu erau autorii pamfletului „Căinţa încrederii în boierii aristocraţi şi sfânta hotărâre de a nu-i mai crede”. El menţiona cu acest prilej că se afla în Moldova, „bine sănătos”. În tot acest timp el a scris şi a răspândit în ţară broşuri şi satire împotriva lui Mihail Sturdza. În condiţiile arătate, mişcarea revoluţionară din martie a putut fi înfrântă Dar înfrângerea mişcării n-a însemnat şi sfârşitul luptei revoluţionare din Moldova în 1848.

Check Also

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …

Însemnătatea şi urmările Revoluţiei din 1848 din Transilvania

Înfrângerea revoluţiei a însemnat reinstaurarea brutală a absolutismului, prigonirea maselor doritoare de libertate socială şi …

Cauzele interne şi externe ale înfrângerii Revoluţiei din 1848 în Ţara Românească

Înfrângerea revoluţiei a fost determinată de faptul că în ţară capitalismul era slab dezvoltat şi …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Epilogul acţiunii eteriste în Moldova

Conducătorii trupelor eteriste din această provincie, C. Pendedeca (ce fusese trimis de Ipsilanti în luna …