Caracterizarea personajului secundar Sfânta Duminică din basmul „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă

Ion Creangă este considerat creatorul basmului cult în literatura română, a cărui principală particularitate este aceea că marele povestitor păstrează caracterul realist al întâmplărilor, iar personajele sunt puternic umanizate şi individualizate. Spaţiul desfăşurării acţiunii este ancorat într-o realitate socială şi istorică determinată, iar faptele ilustrate izvorăsc din legile firii care guvernează omenirea.

Povestea lui Harap-Alb este cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creangă, fiind publicat la 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare”, reprodus apoi de Mihai Eminescu în ziarul „Timpul”. Sfânta Duminică este un personaj fabulos prin apariţiile ei ciudate, o dată ca cerşetoare, apoi locuind pe o insulă misterioasă, în ipostaza Sfintei Duminici. Ea este menită a face să învingă binele, ajutând pe cei care merită, care au calităţile necesare să răzbată în viaţă.

Sfânta Duminică beneficiază şi de un portretul fizic, conturat succint şi sugestiv prin descrierea directă a naratorului - „o babă gârbovă de bătrâneţe” - şi prin autocaracterizare: „Nu căuta că mă vezi gârbovă şi stremţuroasă [...]. Dar uite ce vorbeşte gârbova şi neputincioasa!”. Trăsăturile morale şi fantastice ale Sfintei Duminici reies mai ales prin caracterizare indirectă, din faptele şi vorbele sale, precum şi din relaţiile cu celelalte personaje.

Bătrâna are puteri supranaturale, demonstrate încă de la începutul basmului, dispărând în văzduh ca o fiinţă imaterială: „Şi pe când vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot (val) alb, ridicându-se în văzduh, apoi înălţându-se tot mai sus, şi după aceea n-o mai zări defel”. În plan uman, Sfânta Duminică întruchipează femeia înţeleaptă a satului, la sfaturile căreia apelează ţăranii atunci când se află la ananghie.

La început, Harap-Alb este neîncrezător, „Ia lasă-mă-ncolo, mătuşă, nu mă supăra”, deşi ea îi dă un sfat, devenit adevăr universal-valabil, „nu te iuţi aşa de tare, că nu ştii de unde-ţi poate veni ajutor”. Sub înfăţişarea unei babe gârbovite, „care umbla după milostenie”, vocea auctorială sugerează, indirect, umilinţa înţeleptului care văzuse destule în viaţa lui şi sub care se ascunde harul prorocirii: „Puţin mai este şi ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe faţa pământului, aşa de iubit, de slăvit şi de puternic”. Bătrâna îi dezvăluie lui Harap-Alb destinul şi secretul reuşitei, prin reconsiderarea şi valorificarea tradiţiilor strămoşeşti, pe care tinerii le ignoră.

Păstrătoare a rânduielilor străbune, bătrâna îi transmite flăcăului respectul şi preţuirea pentru valorile spirituale ale înaintaşilor şi-l sfătuieşte să plece în călătorie cu hainele, armele şi calul craiului „cu care a fost el mire, şi atunci ai să te poţi duce unde n-au putut merge fraţii tăi”. Baba „gârbovă de bătrâneţe” se dovedeşte pricepută în ritualuri tainice şi vechi de când lumea, cu o vastă şi profundă experienţă de viaţă, conducându-se după legi nescrise şi credinţe ancestrale: „Căci multe au văzut ochii mei, de-atâta amar de veacuri câte port pe umerele acestea”.

Când o întâlneşte doua oară, Harap-Alb este dus la bătrână de către prietenul său cel mai devotat, calul, dar de data aceasta ea trăieşte într-un cadru mirific, aparte, într-un „ostrov mândru”, locuind într-o „căsuţă singuratică” acoperită cu „muşchi pletos [...] moale ca mătasea şi verde ca buratecul”, unde flăcăul află cu mirare că ea este Sfânta Duminică. De această dată, Harap-Alb află altă valoare existenţială izvorâtă din judecata profundă a bătrânei, aceea că „puterea milosteniei şi inima ta cea bună” ajută omului să reuşească în viaţă şi-l sfătuieşte pe băiat cum să procedeze ca să păcălească ursul şi să ia „sălăţile”.

Cunoscătoare a practicilor oculte, ea prepară o licoare magică, amestecând lapte şi miere cu ierburi numai de ea ştiute, pe care, ca să le culeagă, pornise „desculţă prin rouă”. La povaţa Sfintei Duminici, Harap-Alb se foloseşte şi el de un obiect magic, pielea de urs în care se deghizase tatăl său, sprijinindu-l în acest fel pe flăcău să treacă şi această probă. Ea îl învaţă ce şi cum trebuie să procedeze pentru a putea lua pietrele preţioase ale cerbului fabulos şi îi dă două obiecte magice, „obrăzarul (masca) şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot”, de care are nevoie pentru a izbândi.

La a treia întâlnire, Harap-Alb pare deprimat, deznădăjduit şt Sfânta Duminică îl îmbărbătează în stil pedagogic, „parcă nu te-aş fi crezut aşa slab de înger, dar după cât văd, eşti mai fricos decât o femeie!”, ghicindu-i parcă viitorul, cu har de proroc: „Pân-acum ţ-a fost mai greu, dar de acum înainte tot aşa are să-ţi fie, până ce-i ieşi din slujba Spânului, de la care ai să tragi multe năcazuri, dar ai să scapi din toate cu capul teafăr, pentru că norocul te ajută”. Profetică, bătrâna îi explică apoi că atunci când flăcăul va ajunge „mare şi tare” va crede celor „asupriţi şi năcăjiţi”, pentru că el avusese ocazia să ştie şi „ce e năcazul”.

Sfânta Duminică foloseşte un limbajul popular specific personajelor lui Creangă, ilustrat prin cuvinte şi expresii tipice ţăranilor humuleşteni: „Iartă-mă, Doamne, că nu ştiu ce mi-a ieşit din gură!”; „Zică cine a zice şi cum a vre să zică”, „ce mai la deal la vale”.

În plan realist, ea este bătrâna înţeleaptă a satului, la sfaturile căreia apelează ţăranii atunci când se află la nevoie, ea recurge la pilde şi proverbe populare, ilustrând o dată în plus harul pedagogic şi dorinţa de a transmite tinerilor învăţăturile străbune: „nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum vrea Domnul”; „deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om”; „când e să dai peste păcat, dacă-i înainte te sileşti să-l ajungi, iar dacă-i în urmă, stai şi-l aştepţi”; „Vorba ceea: leagă calul unde zice stăpânul”.

Arta naraţiunii lui Ion Creangă se constituie din îmbinarea umorului cu oralitatea, mijloace artistice prin care marele povestitor conturează personaje supranaturale împletind realismul ţăranilor humuleşteni cu elemente fantastice, ceea ce l-a făcut pe Garabet Ibrăileanu să considere că Povestea lui Harap-Alb este o adevărată „epopee a poporului român”.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …