Caracterizarea personajului secundar Mioriţa din balada „Mioriţa”, de Vasile Alecsandri

Balada populară Mioriţa a fost culeasă de Alecu Russo de la nişte păstori din munţii Vrancei, pe când se afla în exil la Soveja şi publicată în 1852 în prima culegere de Poezii poporale. Balade (Cântice bătrâneşti) adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri, al cărei motto a devenit celebru: „Românul e născut poet”.

Personajele, reale ori fabuloase, au atitudini specifice în naraţiunea baladei, în funcţie de rolul pe care îl atribuie autorul anonim fiecăruia în parte: cei doi ciobani pun la cale un omor, oiţa năzdrăvană este îngrijorată pentru viaţa stăpânului, ciobănaşul moldovean priveşte moartea cu seninătate, iar măicuţa bătrână îşi caută cu înfrigurare fiul.

Mioriţa este un personaj secundar şi fabulos, deoarece apare numai într-o secvenţă poetică şi este înzestrată cu puteri miraculoase, semnificând, în plan mitic, comuniunea desăvârşită între om şi animal, iar în plan real, armonia perfectă dintre cioban şi meseria sa. Oiţa este un simbol miraculos în baladă şi argumentează esenţa mitologică a creaţiei populare, constituind „elementul oracular”, adică prevestitor al morţii, ca pe un final de neevitat al vieţii. Concepţia mitică este reprezentată de mioriţa înzestrată cu puteri fabuloase pentru a ilustra - în acelaşi timp - tema folclorică a comuniunii ancestrale dintre om şi natură, simbolizată aici de animal.

Mioriţa este şi eponimul (care dă numele operei) baladei populare, iar principala figură de stil prin care se defineşte oiţa este personificarea. Ea este umanizată, deoarece înţelege complotul pus la cale de ciobanul ardelean şi de cel muntean şi poate să-l comunice stăpânului. Înainte de a-i demasca pe cei doi, oiţa se frământă, are o stare lăuntrică de nelinişte, fapt ce denotă, indirect, preocuparea pentru a găsi soluţia prin care să-şi salveze stăpânul: „De trei zile-ncoace / Gura nu-i mai tace / Iarba nu-i mai place”.

Ea îi mărturiseşte, îngrijorată, ciobănaşului că „l-apus de soare / Vreau să mi te-omoare / Baciul Ungurean / Şi cu cel Vrâncean”, sfătuindu-l să-şi ducă oile într-un loc ascuns, tainic - „La negru zăvoi”- şi să se protejeze cu-ajutorul câinilor: „Îţi cheamă ş-un câne / Cel mai bărbătesc / Şi cel mai frăţesc”.

Mioara îşi iubeşte nespus de mult stăpânul, căruia îi este devotată, simţăminte ce reies, indirect, din prezenţa dativului etic - „mi te-omoare” - care argumentează şi el loialitatea oiţei şi comuniunea ancestrală dintre om şi animal. Mioara năzdrăvană este iubitoare şi credincioasă ciobanului, trăsături ce reies, indirect, din menirea acesteia de a duce la îndeplinire testamentul, ea fiind cea mai apropiată şi de încredere fiinţă pentru tânărul cioban aflat în situaţie limită.

Alt argument care vine în sprijinul încrederii ciobanului în „cea mioriţă” este şi folosirea diminutivelor cu valoare afectivă: „drăguţă mioară”, „mioriţă laie”, „oiţă bârsană”, „drăguţă”. Oiţa năzdrăvană ilustrează motivul popular al unei teme foarte adesea manifestate în folclor, comuniunea spirituală ancestrală dintre om şi animal, ca simbol al naturii înconjurătoare.

Limbajul artistic ilustrează profunda sensibilitate a „românului născut poet”, prin varietatea figurilor de stil: metafore - „picior de plai”, „gură de rai”, „lacrimi de sânge”, epitete - oi „mândre şi cornute”, „negru zăvoi”, „mioriţă laie, bucălaie”, personificări - „soarele şi luna / mi-au ţinut cununa”, „preoţi, munţii mari”, „paseri, lăutari”, diminutive populare - „ciobănel”, „mioriţă”, „bolnăvioară”, „fluieraş”, „măicuţă”, „feţişoara”, „musteţioara”, „perişor”, cuvinte populare cu iz arhaic - „ortoman”, „plăviţă”, „bârsană”, „strungă”, precum şi formele populare ale verbelor la viitor - „de-o fi”, „s-ar strânge”, „dacă-i întâlni”.

Considerată de Mihail Sadoveanu „drept cea mai nobilă manifestare poetică a neamului nostru”, Mioriţa concentrează profunda spiritualitate românească şi dă naştere marilor creatori ai literaturii noastre: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Mircea Eliade.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …