Caracterizarea personajului secundar Lepădat Budulea din nuvela „Budulea Taichii”, de Ioan Slavici

Ioan Slavici, prozator ardelean, înaintaş al lui Liviu Rebreanu, este un autor realist şi moralizator, un creator de tipologii şi un fin psiholog. După cum el însuşi mărturiseşte, este adept înflăcărat al lui Confucius (551-479 î.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic şi social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental în etica sa îl constituie „omenia” („jen”), adică „respectarea omului în om”.

Ioan Slavici aplică în opera sa principalele virtuţi morale exprimate de confucianism: curajul, dreptatea, prudenţa, cumpătarea, cinstea, voinţa, buna-credinţă, hărnicia, omenia, iubirea de adevăr etc. Întreaga creaţie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru chibzuinţă şi înţelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni şi păstrarea măsurii în toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sancţionată de scriitor.

Nuvela Budulea Taichii, de Ioan Slavici, a apărut mai întâi în revista „Convorbiri literare” (1880) şi apoi în volumul de debut Novele din popor din 1881. Citită chiar de către autor într-una dintre şedinţele „Junimii” (noiembrie 1879), nuvela a fost primită de Titu Maiorescu cu entuziasm, acesta notând în jurnalul său câteva aprecieri despre „splendidul Budulea Taichii de Ioan Slavici”.

Acţiunea nuvelei se caracterizează printr-o construcţie epică riguroasă, un singur plan narativ, care se referă la formarea personalităţii lui Huţu, devenit mai întâi elevul Budulea Mihai, apoi ajuns protopop prin perseverenţă şi tenacitate, prin tărie de caracter şi prin sârguinţă. Evoluţia protagonistului constituie şi intriga bine evidenţiată a nuvelei, bazată pe valorile morale de prietenie şi omenie, fără invidie şi răutăţi.

Personajele nu încalcă, aşadar, principiile etice, ba, dimpotrivă, promovează virtuţi morale esenţiale pentru structura sufletului omenesc, idee ce se manifesta şi în finalul nuvelei, când vocea auctorială înalţă mulţumiri evlavioase lui Dumnezeu, care a făcut lumea atât de frumoasă şi a dăruit-o oamenilor ca „locaş de vieţuire”.

Lepădat Budulea, zis şi Budulea cel bătrân este personaj secundar, însă foarte bine conturat în nuvelă, fiind tatăl lui Huţu. Muzicant, „nea Budulea” cântă la vioară, la cimpoi şi la fluier, pe care-l ţinea totdeauna în şerpar, naratorul afirmând că nu-şi putea închipui „un Budulea făr-de fluier”. Este chemat la toate petrecerile din sat, fără el „nu se putea niciun fel de veselie”, la care îl lua cu el şi pe Huţu ca să-i ţină instrumentele, dar şi pentru a nu-l lăsa singur acasă, deoarece nevasta lui îl părăsise.

Cimpoierul din Cocorăşti este conturat şi printr-un succint portret fizic, naratorul descriind în mod direct, încă de la începutul nuvelei „un om scurt, gros, rotund la faţă”, „şchiop de piciorul stâng”. Bonomia şi francheţea sunt ilustrate prin zâmbetul său permanent, „zâmbea mereu când vorbeai cu el”, atitudine care mai poate sugera, indirect şi volubilitatea (uşurinţa de a vorbi mult şi fluent) personajului. Înfăţişarea cimpoierului a rămas neschimbată nu numai în amintirea naratorului-personaj, ci şi în memoria drumeţilor cu care se întâlnise mereu pe drumul spre oraş şi a domnului profesor Wondracek.

Portretul moral al cimpoierului este conturat în tuşe viguroase, cu un umor sănătos şi tonifiant. Neştiutor de carte, el este fascinat de slovele pe care le citea Huţu, şi, sârguincios, îşi scrie numele de zeci de ori, până învaţă să se iscălească. Cu greu acceptă nea Budulea ideea că un om poate să citească ceea ce a scris altcineva, iar această înţelegere a fenomenului îi produce ameţeală şi i se pare „un lucru mai presus de închipuirea omenească”.

Ca urmare, o logică de bun simţ îl conduce la concluzia că, dacă cel care scrie este un om foarte deştept, atunci şi cel care poate citi este la fel de „cu minte ca el”. Dar şi Budulea este un om,”cu minte”, întrucât se bucură atunci când Huţu merge la şcoala din Cocorăşti şi este mândru nevoie mare de feciorul lui care învăţa „la şcolile cele mari” de la oraş, precum şi pentru că „are să iasă dascăl”.

Relaţia cimpoierului cu celelalte personaje scoate în relief, în mod Indirect, sentimente şi trăsături definitorii, Slavici dovedindu-se un adevărat maestru în analiza iscoditoare a stărilor sufleteşti ale eroilor.

„Budulea cel cu fluierul în şerpar” rezolvă primirea lui Huţu la şcoala ungurească, pentru că îi devine foarte simpatic profesorului Wondracek, un om vesel şi cu simţul umorului. În timp ce Huţu citea ungureşte, Budulea îi şoptea impresionat profesorului că băiatul ştie să şi vorbească această limbă, deşi atât Clăiţă, cât Wondracek îi explică faptul că Huţu nu ştie decât să citească”, dar nu înţelege şi nici nu vorbeşte ungureşte.

Cu toate acestea, profesorul Wondracek îl primeşte la şcoala ungurească „fiindcă e feciorul d-tale”, iar Budulea cel bătrân, de bucurie, „şchiopăta sprinten şi pe mărunţite” spre Cocorăşti şi ar fi vrut să întâlnească vreun drumeţ căruia „să-i spună cele petrecute”.

Cu toate satisfacţiile care-i umpleau sufletul, Budulea „se făcea trist” adesea, gândindu-se că de succesele feciorului ar trebui să se bucure şi nevasta lui, Safta. Deşi ea îl părăsise pentru un alt bărbat, Lepădat o caută, o aduce acasă şi, în ultimul timp, mergeau amândoi la oraş „fiindcă avem un fecior la şcoala cea mare”. Toate aceste izbânzi în plan sentimental îi aduc cimpoierului liniştea interioară şi el este din nou vesel şi vorbăreţ.

Titlul îl caracterizează indirect pe Budulea cel bătrân, reliefând umorul cu care este construit personajul. Taica Budulea este prezent în titlul nuvelei prin nume şi prin calitatea personajului, aceea de a fi tatăl lui Huţu.

Secvenţa narativă care a dat titlul operei este plină de umor: nea Budulea, venit la oraş cu Safta şi Clăiţă ca să-i facă o surpriză feciorului, este nerăbdător să-şi vadă băiatul, aşa că se duce la şcoală, îşi vâră capul pe uşa clasei chiar în timpul desfăşurării orei şi strigă tare, fără nicio sfială: „Măi Budulea taichii!”. Toţi elevii izbucnesc în râs, chiar şi severul profesor Wondracek se amuză, iar de atunci lui Huţu i-a rămas numele „Budulea Taichii”.

O altă stare sufletească a cimpoierului din Cocorăşti, analizată cu măiestrie de narator, este permanenta dilemă privind capacitatea lui Huţu de a face faţă învăţăturii. La început, tatăl este neîncrezător că feciorul lui poate deveni dascăl în Cocorăşti, considerând că „Huţu e prost; îl ştiu eu: e copilul meu”.

Convins de narator că băiatul poate să înveţe, nea Budulea îşi schimbă total opinia, este „aşezat şi vesel”, iar când află că „Huţu are să înveţe latineşte, greceşte, ba chiar şi nemţeşte îi venea să sară cuc de bucurie”. Spirit practic, el compară orificiile fluierului său, care fac să sune mai multe cântece, cu omul care, cu cât ştie mai multe limbi, cu atât este mai învăţat: „câte limbi ştie de atâtea ori e om”.

Liniile umoristice prin care este creionat personajul l-au determinat, probabil, pe Mihai Eminescu să afirme în articolul din ziarul „Timpul”: „Scrisă cu umor (nuvela) e de-un gen necunoscut pân-acum la autorii români... Se poate scrie umoristic şi româneşte”.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …