Caracterizarea personajului secundar Doamna T din romanul „Patul lui Procust”, de Camil Petrescu

Al doilea roman al lui Camil Petrescu, Patul lui Procust, apare în 1933, la numai trei ani după Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război şi constituie, pentru literatura română, un eveniment deosebit, cu totul novator, consolidând astfel romanul românesc modern. Perspectiva narativă este reprezentată de naraţiunea la persoana I şi de prezenţa mărcilor naratorului care definesc subiectivismul romanului.

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamentează principiul sincronismului, altfel - spus, contribuie la sincronizarea literaturii române cu literatura europeană (europenizarea literaturii române), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substanţialitatea, relativismul şi prin crearea personajului intelectual lucid şi analitic, în opoziţie evidentă cu ideile sămănătoriste ale vremii, care promovau „o duzină de eroi plângăreţi”. Camil Petrescu opinează că literatura trebuie să ilustreze „probleme de conştiinţă”, pentru care este neapărată nevoie de un mediu social, în cadrul căruia acestea să se poată manifesta.

Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită a autorului şi reflectată în propria conştiinţă: „Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti... [...] Din mine însumi, eu nu pot ieşi... Orice aş face eu nu pot descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi...”.

Doamna T. este numele enigmatic pe care Camil Petrescu îl dă eroinei Maria T. Mănescu, cititorul făcând cunoştinţă cu acest detaliu din notele de subsol ale autorului, care explică iniţiala cu care este semnată prima scrisoare, dintre cele patru, ce compun începutul romanului: „Acest T. nu este o iniţială cum s-ar părea, căci a devenit un adevărat nume, şi nu ştiu dacă n-ar fi trebuit să fie scris Te”. O altă menţionare a numelui întreg al eroinei este amintită în trecere de Fred Vasilescu, atunci când îşi scrie testamentul şi, mai accentuat, în scrisoarea de adio pe care George Demetru Ladima i-o adresează femeii înainte de sinucidere.

Doamna T reprezintă tipul de feminitate modernă, mai întâi pentru că se distinge printr-un farmec aparte, prin misterul fascinant pe care-l emană, apoi pentru că ea întruchipează, pentru prima oară într-o viziune romanescă, un spirit feminin intelectualizat şi, totodată, femeia independentă din punct de vedere material, ea fiind proprietara unui magazin de mobilă stil.

Prima secvenţă narativă din roman este reprezentată de cele trei scrisori ale eroinei, numerotate cu cifre romane. Autorul o rugase pe doamna T. să primească un rol într-o piesă a lui, „să apară pe scenă”, deoarece ea ar fi putut să exprime convingător „cum se gândeşte, cum se iubeşte, cum se suferă”, sentimente pe care nu le poţi învăţa „în orele de curs”, aşa cum procedează actorii profesionişti şi nici „atesta prin certificat de absolvire”.

Refuzul doamnei T. reliefează, indirect, discreţia şi distincţia acesteia: „- N-am nimic în mine de arătat, pe scenă, lumii”. După discuţii prelungite, din care reiese ideea că numai scriitorul este acela care are capacitatea de a exprima, cu sinceritate, „ceea ce a simţit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viaţă, lui şi celor pe care i-a cunoscut”, ea îi trimite trei scrisori în care-şi dezvăluie sentimentele, concepţiile despre iubire, despre relaţiile cu oamenii, despre viaţă, în general.

Tot în notele de subsol autorul îi face, în mod direct, un portret fizic detaliat: „Nu înaltă şi înşelător de slabă, palidă şi cu un păr bogat de culoarea castanei [...] era poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obicinuit al cuvântului. Avea orbitele puţin neregulate, uşor apropiate, pronunţate, cu ochii albaştri ca platina, lucind, fremătând de viaţă, care, când se fixau asupra unui obiect îl creau parcă. Bărbia feminină, delicată, dar prelungirea ei, întinsă frumos până sub ureche, cam aparentă, căci era lipsită de orice grăsime. Gura, foarte mobilă, vie ca o floare plină. Gâtul lung, robust, cu tendoane lămurite la orice întoarcere a capului [...] un soi de frumuseţe, incertă, am spune «pe muche de cuţit»”.

Inteligentă, rasată şi cu o profundă cultură, ea îşi pune pe picioare o afacere proprie, deschizând un magazin cochet şi discret de mobilă stil, în care piesele rare, de valoare autentică îi satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pentru arta adevărată, faţă de care are o atracţie şi o pasiune de critic de artă.

Camil Petrescu creează un model de feminitate, de delicateţe şi sensibilitate, calităţile spirituale şi intelectuale ale doamnei T. constituind un adevărat şi înalt omagiu al ideii de femeie ideală: „extrem de emotivă, alternând o sprinteneală nervoasă, cu lungi tăceri melancolice [...] De o tulburătoare feminitate uneori, avea ades o voce scăzută, seacă, dar alteori cu mângâieri de violoncel [...] o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui bărbat ameţeli calde şi reci”.

Relativismul, principiul estetic romanesc pe care Camil Petrescu l-a introdus în proza modernă, se reflectă şi în construirea doamnei T, a cărei personalitate se răsfrânge diferit în opinia celorlalte personaje. Unul dintre prietenii lui Fred, mirat de fascinaţia pe care doamna T. o exercită asupra tânărului monden, cu succese legendare la femei „- N-oi fi pus gând rău urâtei aceleia care stă de vorbă cu Ladima? Şefule, te ştiam om de gust”- stârneşte în tânărul îndrăgostit contradicţiile personajului hipersensibil, înclinat spre analize amănunţite, care-i provoacă în conştiinţă percepţii profunde ale unei feminităţi tulburătoare, căreia „nu-i plăcea nicio perversiune, nicio «rafinerie» aşa-zisă de femeie modernă [...] mă măgulea gândul de a şti că e frumoasă numai cu mine şi mai ales numai prin mine”.

Pentru Fred este femeia unică, iubirea vieţii lui, sentimentele fiind la aceleaşi înalte cote şi din partea doamnei T. Dragostea lor este devorantă, îi duce pe amândoi la o uitare totală de sine, bărbatul întrebându-se uneori dacă mai sunt „în toate minţile”. Iubirea lor tainică, ascunsă de privirile lumii „atât de rea... neînţelegătoare”, păstrând cu străşnicie trăirea intensă numai pentru ei, conturează femeia enigmatică, care atrage prin eternul mister feminin.

Pentru D., doamna T. este fascinantă, farmecul ei supunându-l total pe bietul ratat, care o iubea necontenit de 15 ani şi căruia, convins că este iubită „de toţi bărbaţii”, i se pare imposibil ca cineva să rămână insensibil la frumuseţea distinsă, delicată şi elegantă a femeii. Doamna T. emană sensibilitate şi mister, este înzestrată cu o spiritualitate superioară, înclinată spre meditaţie, ca urmare a preocupărilor ei pentru artă şi literatură, având „acea permanentă tensiune intelectuală”, fiind adesea „absentă şi gânditoare, înregistrând interior şi lin cele mai mici nuanţe ale clipei”.

George Călinescu afirma că nu există în viaţa reală decât femei ca Emilia, „femeia de toate zilele” ce se poate caracteriza, pe când „Doamna T. este fantoma romanului, aspiraţiunea lui Fred, obscură şi enigmatică, tocmai prin aceasta, şi dacă autorul n-a ştiut să-i dea tonuri de ulei, este pentru că n-a putut s-o scoată din mediul ei aerian”.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …