Caracterizarea personajului secundar Chir Costea Chiorul din romanul „Ciocoii vechi şi noi”, de Nicolae Filimon

Romanul Ciocoii vechi şi noi, de Nicolae Filimon, a fost publicat mai întâi sub formă de foileton în „Revista română”, iar în volum a fost publicat în 1863. Romanul lui Filimon este precedat de câteva încercări narative romaneşti (de roman), cele mai multe nerealizate sub raport literar: Tainele inimii de Mihail Kogălniceanu (1855), Manoil (1855) şi Elena (1862) de Dimitrie Bolintineanu.

Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă, subintitulat de autor „romanţ original”, este considerat primul roman românesc, deşi există mai multe stângăcii în epica operei şi chiar în construcţia personajelor. Romanul este realist, de factură romantică, deoarece realizează o monografie a Ţării Româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea (1814-1830), iar maniera artistică de conturare a personajelor este antiteza, acestea fiind construite în alb şi negru.

Întrebându-se de unde vine totuşi rezistenţa romanului în literatura română, George Călinescu îşi explică acest lucru prin „marea siguranţă a desenurilor şi a tonurilor fundamentale. Tabloul este lucrat repede, în fierbinţeala intuiţiei prin contururi şi gesturi schematice, renunţându-se la detalii”. Pentru realizarea romanului, Nicolae Filimon a depus o muncă de arhivar, cercetând şi conspectând documentele epocii cuprinse între 1814-1830, pe care scriitorul o ilustrează în operă, mai ales că era funcţionar la Arhivele Statului încă de la înfiinţare, din 1862, unde rămâne până sfârşitul vieţii.

Chir Costea Chiorul, antierou, este un personaj realist tipic pentru ilustrarea parvenitismului prin cinism şi perfidie, cunoscut de lume şi ca „Bogasierul” (negustor de stofe şi pânzeturi). Are un „caracter cât se poate de mârşav”, cum afirmă direct naratorul omniscient, personajul fiind total lipsit de conştiinţă şi de sentimente. El adună pe căi josnice avuţii, cu o aviditate dezumanizantă.

Costea, „evreu de origină, dar trăit şi naturalizat printre fanarioţi”, nu se dă înapoi de la nimic pentru a scoate bani din orice şi prin orice mijloace, faptele sale josnice scoţând la iveală, indirect, puternice trăsături negative. Pe propriile fiice, Luxăndriţa şi Marghioliţa, le foloseşte drept momeală pentru atragerea tinerilor bogaţi, le învăţase „să ameţească pe biata victimă” care cumpăra la preţ de speculă „o dulamă veche de postav putred cusută cu fir mincinos” ori altă marfă de proastă calitate, pe care Costea o aducea la momentul oportun.

Infamul şi nesăţiosul bogasier, „sub masca omeniei şi a dreptăţii”, înşela, spiona, dădea bani cu camătă şi trăda pe oricine, dacă avea din toate acestea un cât de mic câştig. El se duce la licitaţia organizată cu prilejul scoaterii la vânzare a moşiilor lui Andronache Tuzluc spre a le achiziţiona pentru Dinu Păturică şi-i cere acestuia „cinci la pungă după învoiala veche”, iar în mod sugestiv şi în manieră romantică, satele purtau numele de Plânsurile ori Chinuielile.

În cele din urmă, primul domnitor român, vodă Ghica. Împlineşte dreptatea şi porunceşte ca „mofluzul mincinos” Chir Costea Chiorul să fie bătut „prin toate pieţele neguţătoreşti”, deoarece se dovedise că acesta nu plătise taxe pentru nicio breaslă, „căci dacă stărostia voia să-i dea patentă de bogasier, el nu o primea, zicând că este ceaprazar” şi invers, apoi să fie ţintuit „de urechi în faţa prăvăliei sale”.

Finalul romanului este moralizator şi îndeamnă la meditaţie, deoarece Nicolae Filimon întâlneşte în mod sugestiv, într-o răscruce de drumuri, coşciugele lui Dinu Păturică şi al lui Andronache Tuzluc cu Chir Costea Chiorul, „neguţătorul cel ţintuit”, pentru a sugera că între ei „există o legătură fatală” şi că „întâmplarea voise să se mai întâlnească încă o dată, înainte de a se prezenta lui Dumnezeu, spre a-şi da seama de relele ce la săvârşiseră pe acest pământ”.

Romanul Ciocoii vechi şi noi este unul de tipologii, vocea auctorială intervenind în definirea personajelor cu epitete incriminatoare, ori dimpotrivă, cu numeroase aprecieri entuziaste, în funcţie de faptele săvârşite de acestea. Stilul este greoi. Încărcat cu arhaisme lexicale şi fonetice şi cuvinte greceşti specifice acelei epoci, care dau o tentă de autenticitate şi realism romanului. Fraza are o structură orală, cursivă, iar dintre figurile de stil se remarcă epitetul hiperbolic: „călimări colosale”, „infernală tâlhărie”.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …