Caracterizarea personajului secundar Alta Gralla din drama „Act veneţian”, de Camil Petrescu

Camil Petrescu este un scriitor analitic atât în romane, cât şi în piesele de teatru, construind personaje frământate de idealuri ce rămân la stadiul de teorie, intelectuali trăind în lumea ideilor pure imposibil de aplicat în realitatea concretă.

Concepţia lui Camil Petrescu despre drama umană evidenţiază ideea că „o dramă nu poate fi întemeiată pe indivizi de serie, ci axată pe personalităţi puternice, a căror vedere îmbrăţişează zone pline de contraziceri”, că personajele nu sunt caractere, ci cazuri de conştiinţă, personalităţi plenare, singurele care pot trăi existenţa ca paradox: „Câtă luciditate, atâta existenţă şi deci atâta dramă”.

Acţiunea piesei Act veneţian se petrece în secolul al XVIII-lea, la Veneţia, „în ultimii ei ani de republică independentă”, o perioadă când starea armatei şi puterea economică slăbiseră total, republica fiind un loc al plăcerilor, al corupţiei, al comploturilor şi crimelor. Mediul cultural al Veneţiei este propice unui limbaj adecvat, capabil să exprime metamorfozele lăuntrice ale personajelor, care trăiesc într-o societate depravată, decăzută moral, dramaturgul reuşind să creeze o puternică tensiune dramatică şi stări conflictuale intense.

Alta Gralla, personaj secundar, este soţia lui Pietro Gralla, fiica unui judecător din Zara. Ea fusese sedusă, pe când era o copilă neştiutoare, de Marcello Mariani, care o abandonase atunci când se plictisise de ea. Alta devenise prostituată, apoi actriţă uşuratică şi atrăgătoare pentru mulţi bărbaţi. După o vreme, ea se căsătoreşte cu un bărbat sobru, celebru şi respectat, Pietro Gralla, dar nu poate uita prima dragoste şi îl cheamă la ea pe Cellino, tocmai îi noaptea în care soţul său plecase la luptă împotriva piraţilor.

Ea este surprinsă de soţul întors pe neaşteptate şi pe care încearcă să-l ucidă cu un pumnal pentru a-şi salva amantul. Explicaţia dată de ea lui Gralla - „iubirea e oarbă” - este tipică pentru orice femeie, adică ilustrează ideea că Alta reprezintă în această dramă eternul feminin.

Alta este mereu sinceră, deşi afirmaţiile sunt adesea contradictorii în ceea ce priveşte viziunea ei despre iubire: „Iubire întoarsă poate şi rătăcită, dar necontenit iubire... N-am vrut decât să dăruiesc... N-am vrut decât să aduc bucurie”.

Comportamentul ei este, de asemenea, contradictoriu: Alta fuge din casa onorabilă a tatălui său pentru un aventurier, apoi părăseşte viaţa libertină pentru cea sobră şi austeră alături de Pietro, pe care însă îl înşeală cu Cellino, dar şi pe acesta mai întâi îl respinge după ce îl chemase în chioşcul unde se retrăgea ea cu Pietro când voiau să se ascundă de lume, ca, în cele din urmă, să-şi înjunghie soţul cu pumnalul, pentru ca să-l scape pe amant.

Ea îi mărturiseşte lui Cellino că a fost o nebunie căsătoria cu Gralla, iar acestuia îi declară că l-a iubit întotdeauna pentru că este superior tuturor bărbaţilor şi că tentativele de adulter şi de asasinat fuseseră dintr-o slăbiciune inexplicabilă.

După ce Pietro pleacă, Alta „se prăbuşeşte moale pe podeaua de marmură”, putând fi definită sugestiv de cuvintele lui Cellino: „O femeie cu care rămâi mai mult decât trebuie, te dispreţuieşte căutând neapărat pe un altul capabil s-o părăsească... Uneori cred că nici nu-i place să te simtă superior ei... O doare superioritatea şi nici nu vrea să fie protejată”.

În concluzie, prin Alta, piesa ilustrează şi un misoginism evident, deoarece afirmaţiile şi sentimentele ei schimbătoare şi contradictorii justifică singura replică definitorie: Oh, femeile!”.

Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil (împotriva scrisului frumos) şi se particularizează prin formule estetice moderne, care se concretizează prin interesul pentru stările difuze ale eroilor, de exaltare a trăirilor, sondare până în zonele cele mai adânci ale subconştientului. Conştiinţa eroului selectează acele fapte care vor duce la opţiunea finală a sinuciderii. Monologul interior constituie un mijloc artistic de ilustrare a trăirilor lăuntrice, de reflectare asupra existenţei.

Limbajul artistic este remarcabil prin imaginile intelectuale, introspectarea nuanţelor sufleteşti, claritatea limbajului analitic. Figurile de stil se rezumă la comparaţii şi epitete, dar „fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie” (Camil Petrescu).

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …