Caracterizarea personajului principal Lefter Popescu din nuvela „Două loturi”, de I.L. Caragiale

I.L. Caragiale a rămas în literatura română ca dramaturg şi prozator remarcabil, operele artistice fiind rodul unei inteligenţe sclipitoare şi al unui spirit de observaţie ieşit din comun, conectat în permanenţă la realitatea socială.

Dimensiunea tragică a existenţei umane, în care I.L. Caragiale se dovedeşte acelaşi artist desăvârşit ca şi în universul comicului, se manifestă mai ales în drama „Năpasta” şi în nuvele. Situate între tragic şi grotesc, între comic şi macabru, nuvelele lui Caragiale conturează un impresionant spectacol al lumii prin creaţii realiste, psihologice sau fantastice. Alături de Ioan Slavici, Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice, deosebindu-se de acesta nu numai prin tematica abordată, ci mai ales prin capacitatea artistică de analiză atentă a celor mai variate şi surprinzătoare stări sufleteşti provocate de împrejurări inedite.

Nuvela Două loturi, de I.L. Caragiale, ilustrează drama omului obişnuit, al cărui destin este situat la graniţa dintre comic şi tragic, prin jocul inexplicabil al norocului şi ghinionului. Locul primordial îl ocupă stările sufleteşti ale eroului, aflat într-un moment esenţial al vieţii, când şansa i-ar putea schimba anonimatul în care se zbate. În această nuvelă, Caragiale pune accent pe tragedia psihologică a protagonistului, zbuciumul lăuntric al eroului fiind construit cu o lucidă ironie.

Lefter Popescu, pe numele adevărat Eleutheriu Popescu, este personajul principal şi „rotund” („care nu poate fi caracterizat succint şi exact”, E.M. Forster) din nuvela Două loturi, de I.L. Caragiale. Prin comicul de nume, eroul simbolizează, indirect, pe omul obişnuit, predestinat să ducă o viaţă modestă ca slujbaş mărunt şi umil, fără nicio şansă de a ieşi din anonimat, statut simbolizat şi de numele atât de banal şi oarecare, Popescu. Prenumele „Lefter” este sugestiv pentru soarta personajului, simbolizând destinul său de om fără noroc la bani, fiind condamnat la lipsuri financiare, neputincios să-şi schimbe în vreun fel soarta umilă. Personajul este, aşadar, un om obişnuit, aflat într-o situaţie neobişnuită.

Caragiale urmăreşte personajul în reacţiile şi stările lui  interioare, nuvela fiind realistă şi psihologică. Aşadar, Lefter Popescu nu este construit ca un personaj cu trăsături caracteriale precise, tradiţionale, ci este introspectat psihologic, naratorul urmărind evoluţia stărilor sufleteşti, fapt ce generează şi situaţia tragică din final.

Încă de la începutul nuvelei, Lefter Popescu este prezentat prin mijloacele caracterizării indirecte şi ale introspecţiei psihologice. Bărbatul este agitat şi obosit psihic, după ce „toată casa a fost răsturnată de zece ori”, căutând biletele de loterie rătăcite. Sleit de puteri, el se revigorează brusc atunci când crede că îşi aduce aminte unde a pus biletele. Enervarea crescândă mocneşte în sine, iar când află că soţia sa dăduse jacheta unei chivuţe în schimbul farfuriilor, le sparge, una câte una, cu un calm aparent, ca acela dinaintea furtunii.

Şi în relaţia cu celelalte personaje, Lefter trece prin cele mai variate stări sufleteşti, de la speranţă la deprimare. La vederea mormanelor de vechituri din casa chivuţelor, Lefter simte o emoţie puternică, o nerăbdare pe care şi-o stăpâneşte cu greu. Disperarea care îl cuprinde atunci când nu găseşte biletele în jachetă îl face să devină impulsiv şi violent cu Ţâca, pe care o ia de piept, apoi îi trage cu sete o palmă. Se simte confuz şi deprimat când chivuţa „zbiară ca o nebună” că nu ştie nimic despre „belete” şi îşi pierde definitiv controlul: „... te omor, mă-nţelegi? te omor!”.

Alte trăiri interioare ale protagonistului reies în mod indirect din faptele şi împrejurările narate, precum şi din atitudinea celorlalte personaje faţă de el. La berărie, Lefter trece prin cele mai cumplite stări depresive, deoarece în gazetă scria că în şase luni banii vor intra în fondurile loteriilor dacă nu se prezintă nimeni cu biletele câştigătoare, apoi cade într-o stare de apatie când vede privirea plină de reproş şi ameninţări tacite ale şefului său, care-l credea bolnav.

De aceea, sentimentul de vinovăţie îl apasă, mai ales că d. căpitan Pandele îl acuză direct „de neglijenţă, de indiferenţă, de imprudenţă” pentru pierderea biletelor, iar şeful îl dispreţuieşte făţiş pentru minciuna cu boala, ca scuză pentru absenţa de la serviciu. Când află că ţigăncile au fost eliberate de la poliţie, izbucneşte mânios şi ameninţător, revărsând „o cascadă” de invective (jigniri) la adresa autorităţilor. Toate aceste reacţii reies din fapte, întâmplări şi stări ale personajului, aşadar caracterizarea este indirectă.

Găsirea neaşteptată a biletelor, atunci şi acolo unde nu mai spera, după atâta zbucium inutil, îi dă o stare de extaz şi fericire deplină, se simte atotputernic şi nemuritor, considerându-se, pentru singura dată în viaţă, cel mai norocos om de pe pământ: „Toţi zeii! toţi au murit! toţi mor! numai Norocul trăieşte şi va trăi alături cu Vremea, nemuritoare ca şi el!... Sunt aci!... aci biletele!... aci era soarele strălucitor căutat atâta timp orbeşte pe-ntuneric!” (caracterizare directă).

Lefter se simte cuprins de o linişte interioară profundă şi totală: „D. Lefter e liniştit - acea linişte a mării, care, înţelenită în tine, vrea să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan”. Din această stare de fericire deplină este aruncat în ghearele unei depresii totale, atunci când funcţionarul de la bancă îi spune că numerele de pe biletele de loterie sunt inversate: „Dumneata ai la una tocmai numărul care a câştigat la cealaltă [...] ... şi viceversa”.

Lefter este cuprins mai întâi de o revoltă apoteotică împotriva sorţii nemiloase, dar şi împotriva lui însuşi, bărbatul se autodispreţuieşte şi se acuză de prostie fără margini, deoarece se lăsase furat de speranţa deşartă că ar putea fi în această viaţă un învingător, un câştigător. Gesturile sale exprimă disperarea şi răzvrătirea împotriva destinului şi a propriei neputinţe: „a-nceput să se jelească, să se bată cu palmele peste ochi şi cu pumnii în cap”.

Tot zbuciumul interior, pendulând între fericire şi disperare, între bucurie şi deznădejde, duce inevitabil la prăbuşirea psihologică a personajului, care nu-şi poate depăşi condiţia umilă şi banală a omului oarecare, sortit să rămână un anonim în lumea asta. Într-un eventual final patetic, naratorul îl conturează pe Lefter Popescu ajuns „un moşneag micuţ”, plimbându-se prin oraş şi şoptind mereu, cu glas blajin, acelaşi cuvânt: „vice-versa”, sugerând eşecul personajului.

Stilul lui Caragiale este şi în această nuvelă inconfundabil şi ilustrat cu măiestria inegalabilă din schiţele, comediile şi tragediile sale. Nuvela Două loturi combină elementele comice cu cele tragice, din care reiese, de altfel, şi drama psihologică a personajului, printr-o introspecţie psihologică ce dovedeşte o profundă cunoaştere a firii umane.

Stările lui Lefter Popescu pendulează între speranţă şi deznădejde, de la „sfărâmat de oboseală”, la „faţa luminată de raza adevărului”, de la „gânduri peste gânduri îi clocotesc în cap” la liniştea interioară deplină, apoi, în final, „se face vânăt ca ficatul şi se ridică izbucnind cu o volubilitate supremă”. Ca mijloc artistic, comicul de nume se reflectă în denumirea străzii pe care locuia familia Popescu, „strada Pacienţii” (pacienţă = răbdare, îngăduinţă) sugerând ideea că personajele erau împăcate cu soarta, iar numărul casei, „numărul 13”, trimite la ghinionul locatarilor.

Numele personajului principal, Popescu, sugerează condiţia omului simplu, oarecare, slujbaşul mărunt, fără aspiraţii şi speranţe deosebite, deprins cu o viaţă ternă şi banală. Prenumele de „Lefter” este sugestiv pentru soarta personajului, simbolizând destinul său de om fără noroc la bani, fiind condamnat la lipsuri financiare, neputincios să-şi schimbe în vreun fel soarta umilă.

Nuvela Două loturi are valenţe cinematografice, de altfel, a şi fost ecranizată. Această particularitate a prozei lui Caragiale demonstrează talentul său de dramaturg, de creator de viaţă şi de oameni, pătrunzând în sufletul şi în conştiinţa personajelor.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …