Caracterizarea personajului principal Ionel din schiţa „Vizită…”, de I.L. Caragiale

Dramaturg şi prozator, I.L. Caragiale a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vreme lui, un scriitor realist şi moralizator, dovedind un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie. Înzestrat cu o inteligenţă sclipitoare şi cu o imaginaţie ieşită din comun, el foloseşte cu măiestrie ironia, satira şi sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societăţii româneşti şi a contura personaje dominate de o tară (defect) morală reprezentativă pentru tipul şi caracterul uman.

Întrucât Caragiale a dat viaţă unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice în literatura română, Garabet Ibrăileanu afirma că dramaturgul face „concurenţă stării civile”, iar Tudor Vianu considera că formula artistică a lui Caragiale este „realismul tipic”. În schiţele sale, Caragiale creează o galerie de tipuri umane reprezentative nu numai pentru societatea din vremea lui, ci pentru întreaga societatea românească din orice timp, de aceea se spune despre acest inegalabil scriitor că este „contemporan” cu noi.

Schiţa Vizită a apărut în volumul Momente şi schiţe (1901), în care Caragiale ridiculizează prostia şi snobismul familiilor burgheze, trăsături care au ca rezultat eşecul evident în educaţia propriilor copii.

Ionel Popescu este personajul principal, al schiţei Vizită, de I.L. Caragiale, un copil răsfăţat şi prost crescut, consecinţe fireşti ale unei educaţii precare, cauzate de folosirea unor metode total greşite. Ionel face parte dintr-o familie burgheză bogată, care afişează ostentativ o preocupare specială pentru educaţia odraslei. De Sf. Ion, naratorul face o vizită doamnei Popescu, demers prilejuit de onomastica fiului ei, căruia-i duce în dar o minge „foarte mare de cauciuc şi foarte elastică”.

Încă de la începutul schiţei, Ionel este caracterizat în mod direct de către narator, care-i realizează portretul fizic prin descriere: „un copilaş foarte drăguţ de vreo opt anişori”, „îmbrăcat ca maior de roşiori în uniformă de mare ţinută”. Portretul său moral este realizat prin caracterizare indirectă şi se conturează din mediul în care trăieşte, din faptele şi vorbele sale, precum şi din relaţia cu celelalte personaje, cu ajutorul dialogului şi al naraţiunii.

Trăsăturile de caracter ale copilului încep să se evidenţieze, indirect, încă de la începutul vizitei. Doamna se scuză că anul acesta nu a mai putut participa la petreceri, n-a mai fost la teatru sau la plimbare, întrucât a trebuit să urmărească îndeaproape educaţia fiului ei, ceea ce i-a ocupat tot timpul, mai ales că mama „nu vrea să-l lase fără educaţie”. Paradoxal, în acelaşi moment se aude strigătul servitoarei care cere ajutorul mamei, pentru că Ionel, neastâmpărat, este gata să răstoarne maşina de spirt, pe care jupâneasa făcea cafea.

Doamna Popescu este încântată de zburdalnicul copil şi exclamă cu mândrie: „Nu ştii ce ştrengar se face... şi deştept...”. Neascultător, Ionel nu răspunde decât târziu apelurilor mamei, care însă îl sărută „dulce pe maioraşul, îl scuipă, să nu-l deoache”. Sărbătoritul dovedeşte lipsă de respect şi faţă de narator, deoarece face - în prezenţa musafirului - o gălăgie infernală cu trâmbiţa şi toba pe care le alesese dintr-o grămadă de jucării împrăştiate „pe două mese, pe canapea, pe foteluri şi pe jos”, ceea ce dovedeşte şi faptul că era dezordonat.

Deprins să facă numai ce vrea el, maioraşul devine agresiv, se repede cu sabia scoasă asupra jupânesei care tocmai aducea cafelele şi, dând „un răcnet suprem de asalt”, o loveşte pe mamă sub ochiul drept, deoarece aceasta intervenise cu imprudenţă „în război”. Ca şi în cazul cu maşina de gătit, copilul este repede iertat, mama cerându-i drept „pedeapsă” un sărut.

Oaspetele cere permisiunea să-şi aprindă o ţigară şi mama, cu o aluzie admirativă şi amuzată, îi răspunde că şi „dumnealui... mi se pare că-i cam place”, referindu-se, bineînţeles, la Ionel, încercarea naratorului de a-l lămuri pe copil că „tutunul e otravă...” se soldează cu o atitudinea tăioasă şi obraznică din partea acestuia, ce reiese, indirect, din replica impertinentă: „Da tu de ce tragi?”. Copilul este, însă, încurajat de mamă, care-l îndeamnă pe musafir să-i aprindă „maiorului” ţigara, pe care o luase din pachet fără să ceară voie.

Plină de admiraţie, doamna Popescu din nou „îl scuipă, să nu-l deoache”, fascinată de alura lui de „om mare” care fumează ţigara „până la carton”. Agitat şi nestăpânit, Ionel se repede impetuos la mingea primită în dar, o trânteşte cu putere şi aceasta sare direct în braţul musafirului, care tocmai ducea la gură ceaşca de cafea. Fiind fierbinte, cafeaua îl opăreşte şi-i pătează totodată pantalonii „de vizită, culoarea oului de raţă”, dar copilului nu-i pasă, iar mama îl consolează că pata de cafea se spală.

Efectul nociv al ţigării nu întârzie să se manifeste şi copilului i se face rău, devine alb la faţă, „cu ochii pierduţi şi cu drăgălaşa lui figură strâmbată”, apoi leşină, spre disperarea mamei care îşi smulge părul de teamă că „moare copilul”. Musafirul sare în ajutor, îl stropeşte cu apă şi „scumpul ei maior” îşi vine în fire”. Când ajunge acasă, naratorul descoperă, indirect, alte trăsături ale lui Ionel şi anume că acesta este răutăcios şi impertinent, deoarece constată că şoşonii săi erau plini de dulceaţă şi înţelege de ce maiorul ieşise la un moment dat cu cheseaua de dulceaţă în vestibul.

Lipsa de bun simţ şi de educaţie sunt dovedite, indirect, prin toate manifestările copilului, inclusiv prin lipsa normelor elementare de conduită: mănâncă dulceaţă direct din chesea, se serveşte, fără să ceară permisiunea, din ţigaretele vizitatorului şi chiar îi cere, cu impertinenţă acestuia, foc. Comportamentul deplorabil al fiului o amuză nespus pe doamna Popescu, admiraţia ei fiind de un entuziasm ridicol: „Scuipă-l, să nu mi-l deochi!”.

Intelectul limitat al copilului reiese, indirect, nu numai prin felul stupid în care se joacă, ci şi prin modul de a vorbi, replicile sale fiind doar în număr de patru: „- Maior!...”, „- Înainte marş!”, „- Da’tu de ce tragi?”, „Vin acu!” şi acelea lipsite de noimă.

Cu totul inconştientă în privinţa nivelului mental al fiului, doamna Popescu îl consideră „deştept”, iar comportamentul lui agitat este perceput ca unul de „ştrengar”, trăsături exprimate direct de către alt personaj al schiţei. Atitudinea vizitatorului, care are în schiţă statutul de personaj-narator, se schimbă pe măsură ce se derulează faptele copilului. Simpatia iniţială, sugerată prin diminutivele „copilaş”, „băieţelul”, „maioraşul” se diminuează, iar personajul este numit caricatural „maiorul” sau „domnul maior”.

Ionel este tipul copilul răsfăţat provenit dintr-o familie înstărită, a cărui mamă este incapabilă să-i facă o educaţie solidă, singura metodă considerată eficientă fiind întrebarea stupidă şi ridicolă: „Vrei să moară mama?”. Contradicţia dintre esenţă şi aparenţă, dintre părerea entuziasmată a doamnei Popescu despre copil şi ridicola comportare a acestuia este ilustrată de vocea auctorială prin ironie, comic de situaţie şi de limbaj, pentru a sugera atitudinea sa critică şi satirică. Ionel stârneşte râsul prin ridicol şi prostie, constituind pentru oricine un exemplu negativ, care îndeamnă la un comportament diferit, pentru a nu fi la fel de penibil.

I.L. Caragiale a stârnit mereu un interes neobosit în jocul de oglinzi făţarnice, în care fiecare observă propria imagine întoarsă către sine, „ca un omagiu de reciprocitate”. (Şerban Cioculescu)

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …