Caracterizarea personajului principal Dănilă Prepeleac din basmul „Dănilă Prepeleac”, de Ion Creangă

Pasiunea lui Ion Creangă pentru literatura populară s-a concretizat în basmele pe care le-a scris, în care autenticitatea folclorică se îmbină în mod miraculos cu plăsmuirea artistică a realităţii, fantasticul fiind umanizat şi puternic individualizat.

Cu Dănilă Prepeleac, Creangă începe seria basmelor în care dracii nu mai sunt forţe malefice periculoase pentru om, ci devin nişte bieţi prostănaci, uşor de păcălit de către ţăranul sau târgoveţul isteţ, viziune ce ilustrează „în cea mai înaltă măsură conştiinţa superiorităţii umane” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga). Acestei teme, foarte îndrăgite de Creangă, îi aparţin şi alte creaţii literare: Povestea lui Stan Păţitul (1877) şi Ivan Turbincă (1878).

Basmul Dănilă Prepeleac se încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un basm cult, deoarece are autor cunoscut, Ion Creangă. Opera a apărut în revista „Convorbiri literare”, la 1 martie 1876. Împletirea elementelor realiste cu cele fabuloase creează fantasticul, ca specific ancestral (străvechi) al basmelor, însă, în această creaţie narativă, Creangă îmbină eresul popular (superstiţie) cu evocarea realistă a satului moldovenesc, de unde reiese şi originalitatea unică a acestei creaţii.

Dănilă Prepeleac este personajul principal şi eponim (care dă numele operei) al basmului cult scris de Ion Creangă. Porecla Prepeleac o primise eroul din cauza singurului lucru construit vreodată în gospodărie cu mâna lui si de care era foarte mândru (prepeleac = construcţie improvizata din prăjini, pe care se întinde fânul sau nutreţul la uscat). Naratorul omniscient explica în mod direct semnificaţia poreclei într-o paranteza: „Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? (că aşa îi era porecla, pentru că atâta odor avea şi el pe lângă casă, făcut de mâna lui)”.

Dănilă Prepeleac este un ţăran sărac, naratorul omniscient caracterizându-l direct încă de la începutul basmului şi motivând, de altfel, şi lipsurile în care se zbătea familia lui: „leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi”. Dănilă este însurat şi are „o mulţime de copii”, pe când bogatul său frate, căsătorit şi el, nu are nici un copil.

Protagonistul este un om anapoda, „toate trebile pe care le făcea, le făcea pe dos”, prost şi indolent, încât „îi mâncau câinii din traistă”, naratorul reliefând, indirect, aceste trăsături prin modalităţi paremiologice (proverbe). Singura lui avere era o pereche de boi tineri, puternici şi graşi, dar când avea nevoie de căruţă, împrumuta de la fratele bogat, care îl sfătuieşte să meargă la târg şi, cu banii obţinuţi pe boi, să-şi cumpere un car şi doi boi mai mici.

Alte trăsături morale reies, în mod indirect, din faptele şi mentalitatea protagonistului. Delăsător, neobişnuit să ducă o treabă până la capăt, Dănilă, nici nu ajunge la târg, că şi face primul troc dezavantajos: dă boii şi ia, la schimb, un car. Cuprins de remuşcări, bărbatul meditează asupra neroziei făcute, încercând, parcă, să-şi regăsească identitatea, prin monolog interior şi autopersiflare: „De-oi fi eu Dănilă Prepeleac, am prăpădit boii; iar de n-oi fi eu acela, apoi am găsit o căruţă... Ba e Prepeleac, ba nu-i el...”.

Cu toate acestea, el continuă schimburile păguboase: dă carul pentru o capră, capra pe un gânsac şi gânsacul „pe-o pungă de cele pe talger, cu baierile lungi, de pus în gât”. Conştient de neghiobia sa, Dănilă se autodojeneşte prin alt monolog interior, apelând la pildele paremiologice: „Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Dintr-o păreche de boi, de-a mai mare dragul să te uiţi la ei, am rămas c-o pungă goală. [...] dar parcă dracul mi-a luat minţile”.

Caracterizat direct de către fratele bogat, „mare nătărău mai eşti”, Dănilă are sentimentul vinovăţiei şi se autopersiflează printr-o zicală rimată: „Când e minte, / Nu-i ce vinde; / Când e brânză, / Nu-i bărbânţă” (putinică). Drumul la târg poate fi, totuşi, unul iniţiatic, deoarece multe învaţă bărbatul din toate câte i se întâmplă.

Scena din pădure reflectă, indirect, prostia fără limită a personajului, care aşează carul şi boii fratelui în dreptul copacului pe care-l taie şi care cade „peste car de-l sfarmă şi peste boi de-i ucide”. Autoadresarea „Ei, ei, acum ce-i de făcut?... Eu cred că ce-i bine, nu-i rău: Dănilă face, Dănilă trebuie să desfacă” este plină de amărăciune, protagonistul manifestând laşitate, deoarece vrea să fugă în lumea largă, să-şi abandoneze familia. Trecând pe lângă un iaz, aruncă toporul într-un cârd de lişiţe (păsări de baltă), cu intenţia de a-i duce una fratelui său drept plocon pentru pierderea carului şi a boilor.

Însă, pentru că avusese o „zi pocită”, nu nimereşte nicio lişiţă, iar toporul se duce la fundul iazului, drept care fratele îl alungă iritat la culme şi exclamă cu năduf: „Se vede că tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjeşti oamenii şi să chinuieşti nevasta şi copiii!”. Aceste cuvinte îi dau ideea construirii unei mănăstiri pe pajiştea iazului şi face mai întâi o cruce de lemn. Pregătirile pentru a dura lăcaşul sfânt, unde să se călugărească, îl pun în conflict cu dracii, care nu pot fi de acord cu existenţa unei mănăstiri construite lângă lacul, pe fundul căruia îşi avea împărăţia Scaraoschi.

Ca în orice basm, protagonistul este supus unor probe, pe care trebuie să le depăşească pentru a reuşi să scape de sărăcia care părea fără soluţie. În cele şase probe la care-l supun dracii, Dănilă se dovedeşte isteţ şi descurcăreţ, el învingând de fiecare dată puterile diavoleşti prin inteligenţă şi ingeniozitate: înconjurul iazului cu iapa-n cârcă, pe care Dănilă o încalecă; alergarea de viteză, pe care bărbatul o câştigă punând să alerge un iepure; lupta corp la corp, în care diavolul se ia la trântă cu ursul; chiuitul asurzitor îl rezolvă pălind dracul în tâmple cu un drug gros de stejar; aruncarea buzduganului nu se înfăptuieşte, sub pretextul că ar rămâne la nişte rude ale lui Dănilă, care locuiesc pe lună; în sfârşit, forţa blestemului, probă câştigată de bărbat cu ajutorul copiilor care-l scarmănă cu daracul (pieptene cu dinţi metalici), chiar dacă dracul rostise o afurisenie care-i crăpase ochiul lui Dănilă.

Această nouă ipostază a lui Dănilă, aceea de învingător, este, probabil, consecinţa firească a gândului creştin de a înălţa un lăcaş lui Dumnezeu. Victoria omului asupra dracilor este o temă prezentă nu numai în basmele lui Creangă, ci şi în proza fantastică a lui I.L. Caragiale, unde cocoana Marghioala (La hanul lui Mânjoală) ori Ianulea (Kir Ianulea) simbolizează. puterile diavoleşti care sunt anihilate de isteţimea şi dibăcia oamenilor, precum şi de spiritul creştinesc al românului dintotdeauna.

Zoe Dumitrescu-Buşulenga afirmă că Dănilă Prepeleac are o „natură bivalentă”, opinie ce reiese din textul basmului, unde naratorul omniscient îl defineşte în mod direct: „omul lui Dumnezeu cu năravul dracului”. Protagonistul învaţă din propriile greşeli şi „mai prinsese acum la minte”, astfel încât, în confruntările pe care le are cu „drăcimea”, iese învingător nu prin îndemânare sau puteri supranaturale, ci prin isteţime umană, prin acea agerime proprie ţăranului român silit să se descurce în împrejurări limită.

Spre deosebire de Harap-Alb, Dănilă găseşte singur soluţiile de a ieşi din impas, deşi adversarii săi sunt fiinţe supranaturale definitorii pentru forţele malefice. Totuşi, el nu învinge cu adevărat pe „Michiduţă”, „Sarsailă” sau „Scaraoschi”, ci reuşeşte doar să-i păcălească şi să obţină bani nemunciţi, norocul său echilibrând neputinţa de a fi gospodar şi de a trudi cinstit pentru întreţinerea familiei.

În basmul Dănilă Prepeleac, Ion Creangă imaginează o nouă ipostază a diavolului, care nu mai este periculos prin faptul că doreşte să ia cât mai multe suflete omeneşti, ci „devine un biet prostănac, uşor înşelat de isteţimea ţăranului sau târgoveţului”. (Zoe Dumitrescu Buşulenga, Ion Creangă)

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …