Caracterizarea personajului principal Ciobănaşul din balada „Mioriţa”, de Vasile Alecsandri

Balada populară Mioriţa a fost culeasă de Alecu Russo de la nişte păstori din munţii Vrancei, pe când se afla în exil la Soveja şi publicată în prima culegere de Poezii poporale. Balade (Cântice bătrâneşti) adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri, apărută în 1852, al cărei motto a devenit celebru: „Românul e născut poet”.

Deşi balada aparţine genului epic, în structura operei se disting două mari planuri, unul narativ în cadrul căruia autorul anonim povesteşte faptele şi construieşte personajele reale sau fabuloase şi celălalt lirico-dramatic, ce se defineşte prin exprimarea gândurilor, sentimentelor şi prin atitudinea ciobănaşului în faţa morţii, într-un dramatism impresionant. Balada ilustrează mitul popular mioritic (al transhumantei), poetul anonim exprimând aici ideea că omul acceptă moartea ca pe un final firesc al vieţii, o concepţie filozofică străveche, ceea ce face ca balada populară Mioriţa să fie totodată un poem filozofic.

Autorul anonim îşi exprimă indirect sentimentele şi gândurile prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Ca în orice operă epică, se manifestă aici timpul şi spaţiul în care se desfăşoară acţiunea: toamna, în timpul transhumantei, într-un peisaj mirific - „Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai”. Fiind o creaţie populară, şi această baladă reflectă toate trăsăturile specifice: caracter anonim, oral, colectiv şi tradiţional.

Ciobănaşul moldovean este personajul principal din balada populară Mioriţa şi în acelaşi timp un personaj mitic, deoarece el exprimă, prin atitudinea lui, înţelepciunea populară a acceptării morţii ca pe un dat firesc al vieţii umane.

Portretul fizic este conturat prin elementele descrierii potenţate liric, întrucât trăsăturile ciobănaşului sunt vizualizate prin ochii mamei îndurerate, amplificând astfel emoţia cititorului. Prin mijloacele caracterizării directe, autorul anonim compune un portret de o frumuseţe impresionantă, la care se adaugă cu subtilitate duioşia şi dragostea mamei, prin diminutivele folosite: „Mândru ciobănel / Tras printr-un inel? / Feţişoara lui, / Spuma laptelui; / Musteţioara lui, / Spicul grâului; / Perişorul lui, / Pana corbului; / Ochişorii lui, / Mura câmpului!...”.

Trăsăturile ciobănaşului sunt exprimate fie prin epitete sugestive privind atitudinea bărbătească şi curajoasă, „mândru”, fie prin metafore expresive pentru ţinuta zveltă – „Tras printr-un inel”. De remarcat este alegerea de către autorul anonim a unor elemente din natură pentru a contura trăsăturile feţei: pielea este albă precum „spuma laptelui”, mustăcioara blondă ca „spicul grâului”, părul şi ochii negri ca „pana corbului” şi, respectiv, ca „mura câmpului”. Astfel, portretul ciobănaşului capătă valenţe picturale, în care cromatica se vizualizează expresiv şi delicat prin intermediul metaforelor.

Trăsăturile fizice ale tânărului sugerează totodată trăsăturile lui morale, atât în zona sensibilităţii, cât şi în aceea a priceperii şi pasiunii sale pentru meserie. Astfel, la începutul baladei se menţionează, prin caracterizare directă, hărnicia, vrednicia ciobănaşului, care este „mai ortoman” (ortoman - bogat în turme), are „oi mai multe”, „cai învăţaţi” şi „câini mai bărbaţi”.

Prin mijloacele indirecte ale caracterizării, se sugerează şi alte trăsături morale, care reies din gândurile şi sentimentele ciobănaşului. El are o fire blândă şi iubitoare, este prietenos şi sensibil, deoarece, în eventualitatea morţii, dorinţa lui este de a rămâne alături de cei dragi, „să fiu tot cu voi”, „să-mi aud cânii” şi să fie îngropat „în strunga de oi”.

Pasionat de meserie, ciobănaşul nu se poate despărţi nici de fluierele sale, care constituie un simbol pentru sensibilitatea şi duioşia sufletului, pentru că în testamentul liric nu uită fluieraşul „de fag”, pe cel „de os” şi pe cel „de soc”, pe care doreşte să le aibă cu sine veşnic. Încredinţat că dragostea dintre el şi animalele sale este reciprocă, imaginează că, în eventualitatea morţii, acestea „or plânge / Cu lacrimi de sânge!”.

Deşi tânăr, ciobănaşul este înţelept, deoarece acceptă moartea ca pe un final firesc al vieţii, imaginând o nuntă cu elemente cosmice (cosmogamie) între care se va reintegra prin nefiinţă. El strecoară aici, cu delicateţe sufletească o credinţă populară ancestrală, aceea că atunci când cade o stea moare un om: „Că la nunta mea / A căzut o stea”. Grijuliu şi iubitor, el nu vrea ca mama să afle despre steaua căzătoare, fiind preocupat de durerea sfâşietoare pe care aceasta ar simţi-o în eventualitatea morţii sale: „Iar la cea măicuţă / Să nu-i spui, drăguţă, / Că la nunta mea / A căzut o stea”.

Această atitudine a ciobănaşului este exprimată în baladă prin testamentul pe care ciobănaşul şi-l face în eventualitatea morţii, prilej cu care poetul anonim accentuează condiţia omului în lume prin motivul alegoriei moarte-nuntă, deoarece, ca orice element ce aparţine universului şi omul se va reintegra cosmosului printr-o nuntire spirituală cu elementele simbol ale acestuia: „Soarele şi luna / Mi-au ţinut cununa / Brazi şi păltinaşi / I-am avut nuntaşi; / Preoţi munţii mari, / Paseri, lăutari, / Păsărele mii / Şi stele făclii!”.

Întrucât deznodământul lipseşte, finalul baladei a iscat interpretări diferite şi contradictorii privind atitudinea ciobanului moldovean în faţa morţii. Unii critici consideră că ciobanul este pasiv şi resemnat în faţa morţii, pentru că nu se revoltă şi nu încearcă deloc să-şi salveze viaţa. Alţii interpretează această atitudine ca pe o jertfă pentru demnitatea umană. Posibila moarte - „şi de-a fi să mor” - este imaginată de tânărul cioban ca o nuntă fabuloasă, ce ar putea semnifica o formă de reintegrare a spiritului în circuitul existenţial (viaţă - moarte - viaţă) al cosmosului.

O altă interpretare străveche susţine ideea că moartea ar putea fi un alt mod de continuare a vieţii prin nuntirea cu natura eternă (cosmogamie - moartea concepută ca o contopire cu universul), deoarece tânărul doreşte să fie îngropat în mijlocul „stânii”, unde „oile s-or strânge / Pe mine m-or plânge” şi se însoţeşte în această călătorie cosmică (nuntă) a lui cu „Brazi şi păltinaşi, / Preoţi munţii mari, / Paseri, lăutari, / Păsărele mii / Şi stele făclii”.

Se poate concluziona că portretul ciobănaşului ilustrează un personaj mitic, de o neasemuită frumuseţe fizică şi morală, asemănător unui Făt-Frumos din basmele populare, înzestrat cu cele mai alese trăsături cu care putea împodobi folclorul pe un flăcău reprezentativ pentru neamul românesc.

Limbajul artistic ilustrează profunda sensibilitate a „românului născut poet”, prin varietatea figurilor de stil: metafore - „picior de plai”, „gură de rai”, „lacrimi de sânge”, epitete - oi „mândre şi cornute”, „negru zăvoi”, „mioriţă laie, bucălaie”, personificări - „soarele şi luna / mi-au ţinut cununa”, „preoţi, munţii mari”, „paseri, lăutari”, diminutive populare - „ciobănel”, „mioriţă”, „bolnăvioară”, „fluieraş”, „măicuţă”, „feţişoara”, „musteţioara”, „perişor”, cuvinte populare cu iz arhaic - „ortoman”, „plăviţă”, „bârsană”, „strungă”, precum şi formele populare ale viitorului verbelor - „de-o fi”, „s-ar strânge”, „dacă-i întâlni”.

Mihai Eminescu îl vizualizează pe ciobanul mioritic ca pe „un păstor rătăcit pe Carpaţi, petrecând lungile nopţi înstelate în mijlocul turmelor sale, neavând altă petrecere decât, din timp în timp, lătratul câinilor săi sau strigătul plângător al oilor sale”.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …