Caracterizarea personajului principal Chiriţa Bârzoi din drama „Chiriţa în provinţie”, de Vasile Alecsandri

Chiriţa Bârzoi este personajul principal şi eponim (care dă numele operei) al comediei Chiriţa în provinţie, de Vasile Alecsandri, soţia lui Grigore Bârzoi şi mamă a trei copii: Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă. Întreaga piesă se concentrează în jurul protagonistei, o moşiereasă de la ţară, incultă şi grosolană, care doreşte să pară o aristocrată educată, cu preocupări mondene şi vorbitoare de limbă franceză. Personajul devine comic tocmai prin acest contrast între esenţă şi aparenţă, între ce este de fapt Chiriţa şi impresia pe care vrea s-o lase celorlalţi.

Trăsăturile de caracter

Trăsăturile de caracter ale eroinei reies, în mod indirect, din atitudinile şi vorbele ei, din relaţia cu celelalte personaje şi în mod direct din didascaliile dramaturgului sau din opiniile altor personaje.

Coana Chiriţa se înfăţişează în mai multe ipostaze. Mai întâi, Chiriţa este o provincială de o mitocănie desăvârşită, dornică să-şi însuşească bunele maniere ale saloanelor pariziene, de aceea ea „trage tiutiun”, e „armazoană”, cochetează cu bărbaţii, obligă argatul să-i aducă răvaşul de la Bârzoi pe talger cu şerveţel, angajează profesor de franceză pentru Guliţă, ea însăşi vorbeşte o franceză moldovenească - „nous disons comme ca en moldave” („aşa zicem noi în moldovenească”).

Masa nu trebuie să fie servită înainte de ora 5 pentru că „Aşa-i moda la leş”. Ca orice „cucoană” gingaşă şi delicată, trebuie să pară sensibilă, de aceea leşină ca să producă impresie şi trebuie ajutată cu săruri, ca să-şi revină. Aceste atitudini evidenţiază indirect, cu mare forţă de sugestie snobismul şi parvenitismul Chiriţei, trăsături care o definesc.

Din atitudinea şi mentalitatea eroinei reiese, indirect, o altă ipostază a Chiriţei, aceea de boieroaică de nivel mediu, ahtiată după ranguri sociale, de aceea îşi doreşte foarte mult să ajungă isprăvniceasă: „Ah! cumnăţâcă, să mă fac isprăvniceasă!... alta nu doresc pe lume!... Isprăvniceasă cu jăndari la poartă şi-n coadă!”. Dominată de dorinţe ariviste, îşi trece în paşaport un fals titlu de nobleţe, „baroană”, fapt ce-i miră pe musafiri, cărora le răspunde cu invariabila deviză: „De ce nu?... dacă-i moda”.

Altfel, Chiriţa îşi ocărâşte slugile într-un limbaj vulgar, de mahala, care contrastează flagrant cu pretenţiile ei de isprăvniceasă mondenă: „Ţâst, beţivilor!...”; „Auzâi, ţopârlanii!...”; „Afară, mojâcilor, că vă ştiu eu de mult că sunteţi buni de gură şi răi de lucru...”; „Bată-te cucu, mangosâtule!...”.

Chiriţa este la vârsta critică, ridicolă prin faptul că e mare amatoare de aventuri amoroase, trăsături ce reies indirect din cântecelul prin care îşi exprimă emoţiile stârnite de curtea pe care i-o face „moţpanu” (berbant, uşuratic, afemeiat /.../;) de Leonaş: „Iată-l, valeu! / Fără să vreu / Sâmt acum, zău, / Că mă roşesc! / Mii de furnici, / De tricolici, / De vârcolici / Vai! mă muncesc!”. Din didascaliile autorului reies, direct/indirect comportamentul caraghios al eroinei, gesturile voit cochete şi penibile manifestate în dialogul cu „ofiţerul” Leonaş: „Chiriţa (cochetând); (coborândochii şi trăgându-şi mâna); (cu pudoare); (cu dragoste)”.

Chiriţa este, totodată, o mânui lipsită de responsabilitate, care nu ştie să-şi educe copiii, degradându-le personalitatea printr-un răsfăţ ridicol şi cu totul deplasat. Superficialitatea privind educaţia şi instrucţia lui Guliţă reiese, indirect, din didascalii şi din vorbele eroinei. La începutul piesei, atunci când ţăranii vin la Chiriţa să-l reclame pe Guliţă că a „vânat” un viţel, că a dat foc bordeiului „cu ciubucu cel de hârtie”, că ţine calea fetelor din sat, Chiriţa reacţionează cu violenţă şi-i ameninţă „(furioasă)”, „(ameninţând ţăranii cu cravaşa): Tacă-vă gura, mojicilor!”; „Cu biciul pe spate/ V-oi da!/ V-oi da eu dreptate/ Aşa!”.

Limbajul

Limbajul Chiriţei este ilustrativ pentru caracterul superficial, pentru spoiala de cultură şi pentru snobismul ei. Cucoana Chiriţa amestecă limba neaoş moldovenească, plină de savoare - şasă, cumnăţâcă, o găsî, bucăţâcă tăietă, roşâie - cu franţuzisme - uvraj, musiu, deşir, bontonuri - şi cu expresii populare - „mă munceşte cugetul”, „nu dau tătarii”.

Chiriţa vorbeşte o limbă franceză ridicolă, traducând din româneşte cuvânt cu cuvânt expresii care în limba franceză au alt sens ori nu există deloc (decalcuri). Astfel, pentru tobă de carte, ea spune „un tambour d’instruction”, sau pentru flori de cuc, „fleurs de coucou”, pentru a spăla putina, „laver le baril” ori pentru a vorbi ca apa, „parler comme l’eau” etc. Chiriţa este un personaj caricatural, dar simpatic prin firea volubilă, prin agitaţia ei ridicolă de a părea o pariziancă, prin snobismul ei ostentativ.

În fond, Chiriţa este o autodidactă, învăţase limba franceză de una singură, aşa cum, de altfel, mărturiseşte: „j’ai apprendre toute seulette francais... pre legea mea”. Ea creează cuvinte proprii, rostind apprendre în loc de appris şi toute seulette în loc de toute seule, forma „seulette” fiind „o foarte nostimă formulă de autotandreţe: singurică, vrea să spună eroina”. (Pompiliu Marcea)

Din punct de vedere al portretului fizic, Chiriţa este, în montările spectacolelor şi în viziunea regizorilor, o femeie bătrână şi grasă. George Călinescu o caracterizează astfel: „Chiriţa e o cochetă bătrână, dar şi o mamă bună, o burgheză cu dor de parvenire, dar şi o inteligenţă deschisă pentru ideea de progres, o bonjuristă”.

Autorul nu dă nicio informaţie despre vârsta eroinei, cu excepţia răspunsului pe care Chiriţa i-l dă lui Leonaş, atunci când acesta o jigneşte spunându-i că este de pe vremea lui Papură Vodă: „Minciuni spui... că tocmai ieri am împlinit 35 de ani”. Tânărul o persiflează maliţios, „35 fără mercuri, fără vineri şi fără sâmbete”, iar altă dată îi spune „babă străchetă”.

Pompiliu Marcea analizează împrejurările şi situaţiile care ar putea identifica vârsta eroinei: „Chiriţa, în Chiriţa în provinţie, este mama lui Guliţă, iar băiatul are paisprezece ani, ceea ce aflăm din dialogul cu Safta, cumnata, pe tema viitorului casnic al odraslei. [...] Luluţa, îndrăgostită de Leonaş, era, deci, la cincisprezece ani, deja nubilă (aflată la vârsa căsătoriei) şi putem uşor deduce că lucrurile nu se petrecuseră altfel cu Chiriţa. Acum un secol şi ceva, şi chiar azi, în mediul rural, vârsta matrimonială era, pentru fete, cam între 15-16 ani, iar copiii veneau destul de repede după căsătorie. Aşa stând lucrurile, dacă adăugăm la 16-17 ani, maximum maximorum 18-20, cei 14 ani ai lui Guliţă, eroina lui Alecsandri nu putea să aibă mai mult de 33-35 de ani, fiind, adică o femeie destul de tânără încă, astfel faptul că se lasă curtată de Leonaş, tânărul ofiţer, nu pare deloc compromiţător şi nici ridicol”.

Un alt argument ar fi acela că învăţase să călărească „la leş, la manejărie...”, ori la o vârstă înaintată ar fi fost aproape imposibil să mai poată călări. Aceeaşi situaţie este şi cu fumatul, de care se apucase pentru că „aşa-i moda”.

Despre „greutatea” Chiriţei autorul face o singură referire prin intermediul lui Grigore Bârzoi, atunci când femeia se plânge că s-a plictisit la ţară şi vrea să plece la Paris „să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în provinţie”. Pufnind enervat, Bârzoi îi răspunde sarcastic: „Ba că chiar... Să vede că nu te-ai uitat de mult în oglindă!”, sugerând că nu este nici pe departe „uscată”. Alţii interpretează scena 3 din actul I al comediei în aceeaşi viziune, considerând că eroina solicită ajutorul celorlalţi pentru a se da jos de pe cal din cauza grăsimii, dar poate că poziţia pe cal a femeilor, cu ambele picioare în aceeaşi parte, făcea dificilă coborârea.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …