Caracterizarea personajului principal Allan din romanul „Maitreyi”, de Mircea Eliade

Romanul Maitreyi, apărut în 1933, face parte din literatura interbelică şi ilustrează epicul pur, în care Mircea Eliade creează, în spiritul lui Andre Gide, eroul lucid, dominat de dorinţa cunoaşterii de sine, care-şi ordonează epic experienţele trăite. „Mircea Eliade este cea mai integrală şi servilă întrupare a gideismului în literatura noastră”, afirma George Călinescu.

Maitreyi este un roman exotic şi un roman al autenticităţii, în care se îmbină mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul. Principala coordonată a romanului este erosul, care se manifestă ca dimensiune esenţială a experienţei omeneşti, acel prea plin al sufletului, văzut ca trăire limită.

Romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj identificându-se cu autorul, prin jurnalul intim care constituie temelia realizării romanului. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin prezenţa mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, până la substituirea lui de către personaj, definind viziunea narativă „împreună cu”. Romanul are valenţe autobiografice, întrucât Mircea Eliade a fost în India ca să studieze sanscrita şi filozofia hindusă şi a locuit o vreme în casa profesorului Dasgupta, unde o cunoaşte pe fiica acestuia, Maitreyi.

Perspectiva temporală este cronologică, iar relaţiile spaţiale reflectă un spaţiu real, deschis - India, munţii Himalaya -, dar mai ales un spaţiu imaginar închis, al frământărilor, chinurilor şi zbuciumului din sufletul personajelor.

Allan este personajul principal al romanului şi întruchipează îndrăgostitul lucid şi analitic, reprezentativ pentru mitul iubirii şi motivul cuplului ilustrat în romanul românesc modern. Romanul debutează cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, un englez de 24 de ani şi este scris la persoana I, pe baza însemnărilor făcute de Mircea Eliade în cei trei ani petrecuţi în India, prilej cu care a consemnat în jurnalul intim propria poveste de iubire şi pe baza căruia a realizat romanul: „Am şovăit atâta în faţa acestui caiet, pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-o pe Maitreyi”.

Venit în India să lucreze şi îmbolnăvindu-se de friguri, inginerul englez Allan se mută în casa profesorului Narendra Sen, dar - îşi aminteşte el - „eu o întâlnisem pe Maitreyi cu cel puţin zece luni mai înainte”, mărturisindu-şi neputinţa de a retrăi aievea acum, când scrie romanul, „mirarea mea, nesiguranţa şi tulburarea celor dintâi întâlniri”.

Autorul, Mircea Eliade, în ipostaza personajului european, Allan, readuce adesea în subiectul romanului jurnalul, care devine un pretext literar şi o modalitate de confesiune şi rememorare: „Totuşi n-am scris nimic în jurnalul meu, şi astăzi, când caut în acele caiete orice urmă care să mi-o poată evoca pe Maitreyi, nu găsesc nimic. E ciudat cât de incapabil sunt să prind evenimentele esenţiale, să ghicesc oamenii care schimbă mai târziu firul vieţii mele”.

Autointrospecţia conştiinţei şi a sufletului, retrospecţia, dialogul şi monologul interior scot în evidenţă zbuciumul interior al personajului, cauzat de incertitudinea iubirii, aceste tehnici de analiză psihologică fiind proprii construirii personajului modern. Allan este într-o permanentă derută interioară: când este un observator rece, când exaltat, când copleşit de fericire deplină, însă principala dominantă a eroului rămâne luciditatea, percepţia raţională a propriilor trăiri şi a celor din jur.

Începutul relaţiei dintre Allan şi Maitreyi este total lipsit fie şi de intuiţia erosului, de acea iluminare spontană a „dragostei la prima vedere”. „Niciodată nu m-am gândit la dragoste în primele cinci luni” - mărturiseşte Allan cercetând jurnalul şi căutând cu înfrigurare momentul exact în care s-a aprins flacăra iubirii.

Sentimentul se instalează lent, se infiltrează în sufletul tânărului pe nesimţite, întâmplările consemnate urmând a fi reconsiderate cu alţi ochi atunci când scrie romanul. Allan este un personaj analitic, despică firul în patru, caută explicaţii, întoarce pe toate feţele stările prin care trece, fapt ce argumentează trăsătura de autenticitate a romanului, gidismul evidenţiat de critica literară.

Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, observând şi observându-se cu febrilitate, formulând ipoteze, un erou în căutare de certitudini. Dominat aşadar de incertitudini, Allan construieşte situaţii pe baza unor argumente lucide, apoi tot el le respinge, pentru a le înlocui cu altele care i se par mai potrivite, analizează cu meticulozitate fiecare gest, fiecare atitudine şi fiecare cuvânt şi mereu este surprins de imprevizibila Maitreyi şi de ospitaliera sa familie.

De altfel, tânăra femeie indiancă este construită exclusiv prin ochii bărbatului, ai europeanului care analizează, lucid şi minuţios, reacţii, priviri, atitudini care o definesc, însă ea nu are nicio şansă, niciun prilej de a se explica ori de a dezvălui eventuale explicaţii. Tulburările şi frământările permanente ilustrează firea dilematică a eroului, care analizează în mod obiectiv evenimentele realităţii trăite, deşi acestea îl nedumeresc, îl descumpănesc, pentru că nu poate înţelege atitudinea inginerului Sen, care îl tratează ca făcând parte din familie.

Căldura cu care este primit în casa acestuia, grija afectuoasă şi onoarea cu care este tratat de către toţi membrii familiei par să încurajeze până la complicitate apropierea dintre cei doi tineri, prin crearea de ocazii prielnice (de exemplu, lecţiile de franceză-bengaleză au loc în camera lui Allan, nu în bibliotecă; inginerul Sen încearcă să scuze atitudinea distantă a Maitreyiei de la început etc.), prin consimţiri subînţelese, prin insinuări transparente privind eventuala lor unire.

Mentalitatea de european a lui Allan îl face să interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, când - în fond - ei îl adoptaseră altfel, spiritual, dat fără să treacă totuşi graniţele impuse de religia lor, dovadă fiind respingerea totală a dorinţei lui Allan de a trece la hinduism. Şi atunci, cum poate înţelege eroul izbucnirea furibundă şi izgonirea sa din casa familiei Sen, ce părea să fie şi a lui?

Maitreyi însăşi are un comportament ambiguu, pe care el îl percepe ca fiind altceva decât o strategie feminină de a flirta, fapt ce-l contrariază pe Allan, deoarece nu poate înţelege sinuozităţile subtile ale atitudinii sale, nu o poate cunoaşte ca pe o europeană. Lucid şi analitic, Allan o vede uneori „rece şi dispreţuitoare”: „Adesea, la masă, îi surprindeam un zâmbet distant şi puţin răutăcios... Mă întrebam, mai ales, dacă e stupidă ca toate celelalte fete sau dacă e, într-adevăr, simplă ca o primitivă”. Alteori, dominat de natura sa pasională, este exaltat, întrebându-se cum „am să pot eu sugera privirile ei, niciodată aceleaşi, niciodată”.

Allan parcurge un drum al suferinţei, meandrele trăirilor sale ilustrând un adevărat proces lăuntric dominat de o conştiinţă mereu în alertă, atentă, analitică. De la primele percepţii, când „nu o iubesc”, la emoţia provocată de intimitatea cu o indiancă ce „mă tulbură, mă fascinează, dar nu sunt îndrăgostit”, apoi recunoaşterea efectului bulversant căruia nu i se poate împotrivi - „Nicio femeie nu m-a tulburat atâta. Suferinţa mea senzuală e un blestem.”, considerându-se vrăjit, nu îndrăgostit.

După ce i se dăruieşte, Maitreyi îi stârneşte suspiciunea, alte întrebări vin să tulbure sufletul îndrăgostitului în căutare de certitudini, în încercarea lui de a afla sensul exact al acestei contopiri: „Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizată, ca un automat, de când m-a sărutat întâia oară? Şi spontaneitatea, vastitatea dragostei ei faţă de mine nu sunt oare simple căderi, acte determinate de conştiinţa ei barbară, superstiţioasă?”

Aceeaşi luciditate devoratoare îl face pe erou să întrevadă, în plină fascinaţie a iubirii, eventualitatea efemerităţii sentimentului: „Strângând-o în braţe, am simţit pentru întâia dată teama că dragostea Maitreyiei ar putea cândva să mă obosească. [...] Când aveam nevoie de singurătate, de ce nu mi-o ghicea? De ce nici dragostea cea mai mare nu poate ghici dorinţa celuilalt?”.

Despărţirea brutală şi năucitoare de Maitreyi îi provoacă lui Allan o nesfârşită suferinţă, o puternică şi profundă durere, devine patetic, plânge, are gânduri negre de sinucidere. Reacţia lui este impetuoasă, cu gesturi nestăpânite, impresionante, chinuitoare: „am avut o noapte sălbatecă”; „zadarnic muşcam perna, zadarnic mă muşcam să nu ţip”; „Să mă înec în Gange şi să afle Sen cât de curat o iubeam pe Maitreyi”.

De altfel, drama întregii familii este cutremurătoare: „Pe Maitreyi au vrut s-o mărite, dar ea a ţipat că va mărturisi soţului, în noaptea nunţii, că s-a culcat cu mine şi va compromite întreaga familie, căci va fi dată afară cu scandal, şi tot oraşul va afla de ruşinea ei. Inginerul, auzind-o, a lovit-o o dată peste faţă, de a trântit-o la pământ în sânge. Dar a avut şi el imediat un atac şi a fost dus la spital. Nu mai vede deloc. I se va face operaţia într-o zi sau două, dacă se va linişti. [...] Pe Maitreyi au închis-o într-o odaie, după ce doamna Sen a chemat şoferul s-o bată cu vergile în faţa ei, până când a căzut în nesimţire. [...] Chabu a încercat să se sinucidă cu creolină”.

Finalul romanului descrie încercările eroului de a se consola, „gândul sinuciderii mi-a apărut deodată în toată laşitatea şi ridicolul lui”. Retras în munţii Himalaya, o cunoaşte pe Jenia Isaac, o „tânără fără expresie”, dintr-o familie de evrei finlandezi şi venită aici în căutarea absolutului prin mănăstirile acestor locuri. Allan are cu ea o scurtă relaţie amoroasă, continuând să-şi analizeze stările, gândurile, reacţiile în raport cu alte femei.

O altă relaţie, de data aceasta din interese materiale, o stabileşte cu Geurtie, „o fată bună, admirabilă”, dar persistă gândurile la Maitreyi cu aceeaşi iubire tulburătoare, încercând să desluşească motivele pentru care tânăra se dăduse unui vânzător de fructe. Răsfoind nişte hârtii vechi, Allan găseşte o scrisoare a unui bărbat necunoscut către Maitreyi, din care reiese că fata mai avusese o iubire, pe care n-o mărturisise nimănui, nici lui, măcar aluziv.

Contrarietatea lui Allan sporeşte, el înmărmureşte surprins de această nouă enigmă, adăugată misterioasei Maitreyi. Ultimul gând al lui Allan, cu care se şi termină romanul, este sugestiv pentru natura eroului dominat de incertitudini: „Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei”.

„Nimeni n-a ieşit nevătămat din jocurile Maitreyiei. Să fie pierderea minţilor sau moartea singura ieşire din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi aşa cum ne învaţă cazul lui Tristan şi al Isoldei, al lui Romeo şi al Julietei, putem fi oare absolut siguri că, Allan, care la sfârşit doreşte din tot sufletul să mai privească o dată în ochii Maitreyiei, ca să înţeleagă, n-a pierit el însuşi, în nesiguranţă şi durere? Ce mai ştim noi despre el, o dată manuscrisul romanului încheiat?” (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe)

În concluzie, originalitatea modernă a eroului masculin e dată de subtilitatea analitică a propriei conştiinţe, de trăirea dramei suferite din iubire, de identificarea deplină a timpului subiectiv (al iubirii) cu cel obiectiv (al jurnalului), de faptul că autorul este în acelaşi timp personaj şi narator.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …