Caracterizarea personajului Nae Ipingescu din drama „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale

Nae Ipingescu din comedia O noapte furtunoasă, de I.L. Caragiale, este ipistatul de poliţie care comite un singur gest important şi, realmente, funcţional în economia acţiunii piesei: recunoaşte în „bagabontul” surprins în casa prietenului său Dumitrache Titircă pe autorul articolului din „Vocea patriotului naţionale”, savurat în comun seara fapt ce deturnează intenţiile coercitive şi contondente ale gazdei şi ale lui Chiriac într-un happy end matrimonial de toată frumuseţea în beneficiul cuplului Rică-Ziţa.

În rest, Ipingescu este un simplu partener fie de dialog (memorabilă scena lecturii ziarului!), fie de mişcare fizică al lui Jupân Dumitrache, un însoţitor lipsit de impulsuri sau iniţiative proprii, în măsură să contribuie cu ceva la dezvoltarea acţiunii scenice. Partitura sa se conturează sub semnul pitorescului, şi acela redus la formula unică „rezon” prin care îşi exprimă stereotip aprobările. Un personaj care nu spune aproape niciodată „nu” este însă lipsit şi de pregnanţă în ordine dramatică, şi de interes ca apariţie umană.

Faptul se datorează, cred, unei erori de construcţie comise de autor care, în loc să propună, prin Ipingescu, un poliţist în carne şi oase, în ale cărui trăsături să recunoaştem eventuale dominante ale categoriei profesionale pe care o reprezintă, ne înfăţişează, vorba conului Leonida „poliţia în persoană”, respectiv, personificarea (nu foarte subtilă), într-un ins cu morfologie categorială, nu individuală, a onorabilei instituţii.

Onorabilă, dar destul de precară, profesional vorbind: în scena finală. Nae Ipingescu se comportă nu ca un poliţist, ci ca un mediator politic de duzină. Existau toate circumstanţele - reale sau aparente, e mai puţin important ca dom’ Nae să vadă în Rică Venturiano un infractor căruia îi reveneau în sarcină violarea de domiciliu şi pătrunderea prin efracţie în casele jupânului.

Ipingescu participă însă nu la căutarea celui care încalcă legea, aşa cum s-ar fi cuvenit, ci a „bagabontului” care întinează onoarea de familist a lui Dumitrache Titircă - chestie care pe el, ca poliţist, ar fi trebuit să nu-l privească. Mai mult decât atât: atunci când îl vede şi îl recunoaşte, în loc să-l pună sub acuzare pentru faptele penale menţionate, aduce în discuţie calităţile de „cetăţean onorabil” şi de „patriot” ale lui Rică, de parcă toate astea l-ar exonera de răspundere pentru vinovăţie. Întreaga intervenţie a poliţaiului în prima instanţă, a capturării lui Rică, este inutilă şi gratuită, dat fiind faptul că în scenă se aflau Ziţa şi Veta care erau în măsură să dezamorseze conflictul cu argumente convingătoare (ceea ce se şi întâmplă, de fapt).

Rolul lui Ipingescu ar fi fost normal să se reducă aici la revelarea ipostazei de jurnalist „de-ai noştri, din popor” a lui Venturiano, cel care „combate în articolul ăl de-astă seară, ştii, cu «sufragiul»”. Confecţionat neglijent, cu scopul apăsat de a stârni râsul, ipistatul o mai zbârceşte o dată profesional şi în primul act când, printr-o replică („- Şi eu îl am însemnat pe musiu Tache la catastiful meu; e finul lui popa Tache”) sugerează implicarea sa directă în daraveri politice (lucru interzis unui poliţai), persoana în cauză fiind „de-al ciocoilor”. Asta ca să nu mai vorbim despre puseele de entuziasm pe care i le provoacă, hodoronc-tronc, lectura articolului profund militant şi tendenţios din „Vocea patriotului naţionale”.

Urmaşul său mai evoluat, Ghiţă Pristanda, este la fel de departe de obligatoria echidistanţă politică, dar cultivă măcar filozofia condiţiei poliţistului ca instrument docil în mâna puterii, de care dom’ Nae rămâne străin. Şi totuşi personajul reuşeşte, pentru o dată, să iasă din uniformă şi din ipostaza categorială manifestându-se ca un om viu, credibil, capabil să creeze firesc, printr-o replică, o situaţie comică perfect naturală. „- Onorabile. îndatorează-mă cu o ţigară de tutun”, îi spune el lui Dumitrache şi căutarea acestuia în buzunar generează mini-scena încărcată de suspans şi de umor a „legăturii de şic”. Este, însă foarte târziu: comedia se termină tocmai când Ipingescu începe să devină personaj...

Check Also

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Iniţiativa…”, de I.L. Caragiale

În schiţa Iniţiativa…, de I.L. Caragiale, Mitică este părintele azvârlit pe culmile disperării din cauza …