Caracterizarea personajului Mihalache Georgescu din schiţa „Tren de plăcere”, de I.L. Caragiale

Mihalache Georgescu din schiţa Tren de plăcere, de I.L. Caragiale, este capul familiei bucureştene care, în componenţa Mihalache (soţ), Miţa (soţie), Ionel („puiul... în etate de cinci anişori împliniţi”) şi cocoana Anica („mamiţa mamiţichii puiului”), descind într-o sâmbătă seara cu trenul de plăcere în staţiunea Sinaia, la promenadă.

Preparativele şi drumul cu trenul nu comportă evenimente deosebite, iar odată ajunsă la destinaţie „familia Georgescu ştie perfect ce are să facă pas cu pas şi minută cu minută”, fiindcă cine are „un plan bine hotărât nu se rătăceşte niciodată”. Dar, ghinion: socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea de la faţa locului astfel încât cei patru, îndată după sosire, sunt aruncaţi, fatalitate, în cele patru vânturi, reunirea grupului nemaifiind posibilă decât în dimineaţa zilei următoare.

Până atunci, domnul Georgescu o lasă pe doamna Georgescu pe o bancă în aleea principală şi pleacă cu Ionel la gramama, la Hotel Mazăre, apoi la Hotel Manolescu de unde sunt îndreptaţi spre Hotel Voinea, în Izvor. În drum, cei doi se abat prin parc, dar n-o mai găsesc pe bancă pe madam Georgescu. Tatăl îşi lasă fiul să se odihnească şi porneşte în căutarea consoartei. Dar, fatalitate: n-o depistează nicăieri.

Mai mult, la întoarcere nu mai găseşte puiul, luat între timp de pe bancă de mama care, vrând să-l ducă bunicii, pleacă spre Hotel Mazăre. Domnul Georgescu porneşte într-acolo, dar fatalitate şi încă o dată fatalitate: Miţa şi Ionel tocmai plecaseră la Manolescu, apoi la Voinea, apoi în parc fără însă ca joncţiunea să se producă. Disperat, Mihalache macină gânduri nu foarte ortodoxe la adresa „tuturor celor trei fiinţe iubite pe care le caută fără să le găsească” şi, cu deosebire, la adresa cocoanii Anica care, ca totdeauna, „a făcut toată încurcătura”.

Tot ea pare a o şi descurca, însă: punctul terminus al peripateticei aventuri este la Oppler, unde îi aşteaptă Miţa, cu Vasileasca şi cu locotenentul Mişu de la intendenţă. Nu însă şi puiul care a fost cazat împreună cu gramama la Vila Măndica. La Oppler - fatalitate, apoi la Măndica altă fatalitate: toţi au plecat la Sf. Ana. Ei nu, deja e prea mult: domnul Georgescu refuză să mai încerce şi când „orologiul de la castelul Peleş se-aude-n depărtare bătând noaptea jumătate”, ca-n Bolintineanu, se hotărăşte epuizat să supeze cu coana Anica, apoi adoarme buştean.

Pe la cinci şi jumătate dimineaţa, grupul petrecăreţilor revine… de la Urlătoare, ceea ce îi prilejuieşte domnului Mihalache formularea încă unui reproş la adresa gramama-ei: poftim, dacă se lua după vorbele ei şi se ducea la Sfânta Ana... finalul schiţei, cu celebrul „- Ah! mamiţo! cementul lui Pederaski.... mă-nnebunesc!”, accentuează echivocul relaţiei Miţa-locotenentul Mişu Vasilescu, cel care „cântă teribel”, mai ales bucata „care-i place atât lui madam Georgescu!”, dar nu aici mi se pare că trebuie căutat interesul literar al Trenului de plăcere.

Desigur, preumblările aiuritoare ale personajelor, repetitivitatea parodică a vorbei cumplite „fatalitate” şi a toponimelor-reper (Motel Mazăre, Hotel Manolescu, Hotel Voinea, Oppler, Vila Măndica), plus exasperarea orală zgomotoasă a lui Mihalache Georgescu şi sugestia consumării unei „traduceri” în amor a onorabilului împing, uneori, sensibil textul spre zona comediei. Dincolo, însă, de toate acestea există un fond de seriozitate, ba chiar de dramatism al detaliilor naraţiunii care schimbă radical lucrurile.

Preparativele pentru plecare reprezintă un prim avertisment cum că cele ce urmează nu se circumscriu unei simple promenade montane. Reţine mai cu seamă atenţia iritarea ostilă a lui Mihalache faţă de cocoana Anica percepută premonitoriu de ginere ca spiritul malefic ce trebuie îndepărtat din preajma familiei: atât drumul până la gară, cât şi cel către Sinaia sunt făcute de gramama cu alte mijloace de locomoţie; aşijderea, în staţiune, ea este cazată în alt loc decât ceilalţi.

Dl. Georgescu speră la un moment dat, în Gara de Nord, că a scăpat de piaza rea. Când, după cinci ore de alergătură inutilă, personalul începe să înjure în gând, imprecaţiile sunt îndreptate în contra aceleiaşi. Eşecul căutărilor îl deprimă pe eroul care se simte brusc copleşit de solitudine şi frustrare afectivă: „A! e grozav să ai fiinţe iubite, rătăcite departe de tine, şi să nu ştii la un moment în ce loc se află, ce fac, ce li se-ntâmplă, ce vorbesc, ce simt, ce gândesc despre tine... le e dor de tine, cum ţi-e ţie de ele? etc.”.

E din ce în ce mai apăsat de presimţirea unei fatalităţi: călătoria de plăcere se metamorfozează, pe măsură ce noaptea ia în stăpânire lumea, într-un traseu iniţiatic consumat în gamă sumbră. Localitatea se relevă drept un infernal spaţiu concentraţionar. „Sinaia nu se poate compara mai nimerit decât cu un stomac...”, scrie Caragiale şi gândul îţi alunecă involuntar către Iov, cel adăpostit în viscerele balenei biblice, continuarea textului sunând edificator: „Te-a înghiţit odată Sinaia, nu mai poţi ieşi...”.

Geografia paşnicului orăşel ascunde un veritabil labirint spaţial, dublat de unul temporal: Georgescu şi consoarta rătăcesc într-un halucinant joc de contra-timpuri fără şanse de intersectare. Mihalache este în această povestire de atmosferă borgesiană avant la lettre un Tezeu persecutat de lipsa Ariadnei şi un Sisif damnat să reia obsedant urcuşul muntelui căutării de fiecare dată din alt punct.

Iar ca să prelungesc puţin abordarea simbolică, voi mai spune că, în raport cu Călătorul rătăcit şi epuizat, eterica madam Georgescu, cea „cu sufletul încărcat de fermecătoare amintiri”, face figură de Fata Morgana cu care, deloc întâmplător, cuvântul care revine cel mai frecvent în text „fatalitate”, are rădăcină etimologică comună. Tren de plăcere este plasată în rândul momentelor şi schiţelor exclusiv de comoditatea lecturii noastre; locul ei se profilează mai adecvat în corpusul povestirilor fantastice ale lui Caragiale care îi anunţă pe Mircea Eliade sau Vasile Voiculescu.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …