Caracterizarea personajului Lina Rim din romanul „Concert din muzică de Bach”, de Hortensia Papadat-Bengescu

Romanul Concert din muzică de Bach este al doilea din ciclul Hallipilor şi a apărut în anul 1927, fiind una dintre cele mai realizate creaţii din întreaga proză a Hortensiei Papadat-Bengescu. Toate romanele acestui ciclu urmăresc destinul Hallipilor, al rudelor şi prietenilor lor, care fac parte din lumea mondenă a Capitalei, aşa-zisa „lume bună”, o faună care este compusă mai ales din snobi şi mai puţin din aristocraţi adevăraţi, exagerat stilizaţi.

George Călinescu a interpretat magistral esenţa psihologică a personajelor: „Un aspect caracteristic al acestei lumi este că indivizii nu sunt preocupaţi de bani decât la început, în momentul intrării în clasă. Toţi sunt mai mult sau mai puţin bogaţi, dar aflaţi în afara oricărei griji materiale. Averea este unicul mediu în care pot pluti aceste fiinţe diafane. [...] Aici n-avem de-a face cu ambiţioşi politici, cu avari, cu speculanţi, ci cu persoane preocupate de «ce zice lumea», ambiţionând să dea serate, să fie primite la anumite recepţii dificile, să reacţioneze în toate momentele vieţii, chiar cele mai grave, în modul cel mai distins”.

Contrastele între esenţă şi aparenţă nu apelează la ridicol, de aceea imaginea personajelor nu este comică, aşa ca la Caragiale, deoarece eroii sunt deprinşi cât de cât cu stilul de viaţă adoptat. Însă egoismul, imoralitatea, lipsa sentimentelor, fac această lume detestabilă, până la accente groteşti prin reacţii pasionale vulgare. Romanul este construit - în principal - pe destinul a trei cupluri: Lina şi profesorul Rim; Elena şi inginerul Drăgănescu; Ada Razu şi prinţul Maxenţiu. În cadrul fiecărui cuplu intervine un intrus, care destabilizează relaţiile familiale ale partenerilor, formând triunghiul conjugal.

Lina Rim, „bondoaca soţie” a profesorului Rim, patronează un fel de spital, în care „fecioare” nevinovate vin să scape de copilul nedorit, fapt ce-i aduce Linei un venit financiar deosebit. Ea era moaşă şi se ocupa, aşadar, cu întreruperi de sarcină pentru fetele din - lumea bună, fiind cunoscută, din acest motiv, ca „doctoriţa Lina”. Lina este caracterizată direct de autoare prin alăturarea adjectivului zeflemitor care-i însoţeşte numele, „buna”, şi este construită, ca şi celelalte personaje, din contrastul între esenţă şi aparenţă.

Personaj realist modern, Lina Rim întruchipează tipul snobilor şi al parveniţilor ce compun, în general, înalta societate a Bucureştiului, purtători de măşti, în dorinţa de a salva aparenţele şi convenienţele sociale mondene. Trăsăturile morale reies, indirect, din faptele, gesturile şi atitudinea eroinei, iar mediul ambiant, ca procedeu artistic de caracterizare indirectă a personajului realist, determină trăsăturile, comportamentul şi deciziile acesteia.

Doctoriţa Lina, urâtă, bondoacă, dar plină de energie, îşi dorea un statut social solid şi îi oferă lui Rim, în schimbul căsătoriei, o catedră universitară. El acceptă acest compromis, dar continuă să se considere o victimă şi este convins că se cuvine „să aibă încă alte beneficii”, aşa că Lina cumpără din câştigul ei o casă somptuoasă şi elegantă pe numele amândurora. Romanul începe în casa nouă a Rimilor, la care vine în vizită Mini, un personaj-reflector, care este purtătoarea veştilor şi ştirilor de ultimă oră de la o familie la alta, transmiţând informaţii şi bârfe de la unii la alţii.

Mini constată surprinsă că, o dată cu noua casă, Rimii s-au procopsit cu o infirmieră, Sia, care să-l îngrijească pe profesor. Fata părea „un bloc impermeabil, care slujea de adăpost unor gânduri puţine, dosnice, încăpăţânate”, la care tânăra vizitatoare „se uită fricos”. Mini află că infirmiera este fata lui Lică, aşadar nepoata Linei.

Dar nimeni nu ştia că în tinereţe Lina avusese un „incident” amoros cu vărul ei, Lică, şi că o născuse pe Sia, pe care însă o luase s-o crească el, deoarece „urâta şi proasta se văitase şi bocise”, atunci când „se întâmplase buclucul”. Sia avea acum 19 ani, făcuse ca vai de lume o şcoală de infirmiere, dar fiind proastă şi leneşă, nu reuşea să stea prea mult într-un serviciu. Lică o convinsese pe Lina să o ia în casa ei, sub pretextul de a-l îngriji pe Rim, care suferea de gută, boală pe care el o amplifica dintr-o comoditate şi o lene cu totul ieşite din comun.

Lina avea o adevărată „manie pentru familie”, pentru toţi „acei veri şi verişoare, pentru care era în stare să se dea peste cap” ca să-i ajute, fiind considerată de toţi foarte miloasă. Cu toate acestea, atunci când doctorul Rim o seduce pe Sia şi aceasta rămâne gravidă, fata este imediat dată afară din casă de Lina, care nu are deloc compasiune pentru ea. Profesorul o duce pe fată în mansarda asistenţilor săi, gemenii Hallipa, fraţii degeneraţi, care încearcă, în demenţa lor, să-i facă o întrerupere de sarcină, profitând, totodată, şi ei de biata Sia, care se infectează şi moare.

Jignită de comportarea soţului, Lina îi mărturiseşte lui Rim că Sia este fiica ei, dar pe acesta nu-l afectează incestul şi se roagă de ea să o salveze, întrucât fata făcuse infecţie. Doctoriţa refuză cu încăpăţânare să intervină ca să-şi salveze fiica, astfel că „buna Lina” îşi dezvăluie răutatea ascunsă cu grijă sub masca blândeţei şi a cumsecădeniei de care făcea atâta paradă.

Exteriorul „urâtei” are trimiteri precise asupra mediocrităţii sufleteşti, autoarea conturând-o şi prin „echipamentul Linei, rochia ei verde sau albastră, purtat de dimineaţa până seara, la gospodărie, la spital, în oraş, lua aşa de mult forma bunei Lina, o formă boţită şi curată, încât părea una şi aceeaşi rochie şi una şi aceeaşi cu ea”.

Hortensia Papadat-Bengescu instalează definitiv în literatură romanul românesc citadin, iar perspectiva narativă, deşi omniscientă, nu este şi impersonală. Prozatoarea face adevărate studii ale personalităţii naturii umane, dar nu realizează un roman social, ci conturează coloristic o lume cosmopolită, care iubeşte aparenţa, convenţia, bogăţia şi luxul, o „burghezie de formaţie recentă, fără tradiţii, fără moral, fără gust” (George Călinescu), o societate a parveniţilor, a îmbogăţiţilor de după război. „Sufletul acestor oameni e încă primitiv şi grosier sub reflexe de aur şi de purpur. Din civilizaţie, ei n-au decât confortul” apreciază criticul Mihai Ralea.

Hortensia Papadat-Bengescu creează o literatură feminină, pendulând între „explozie lirică”, „exuberanţă senzorială” şi „sensiblerie discretă” considera Eugen Lovinescu, iar criticul „Vieţii Româneşti”, Garabet Ibrăileanu, este de-a dreptul entuziasmat de „originalitatea operei şi caracterul ei eminamente feminin”.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …