Caracterizarea personajului Lică Petrescu zis Lică Trubadurul din romanul „Concert din muzică de Bach”, de Hortensia Papadat-Bengescu

Romanul Concert din muzică de Bach este al doilea din ciclul Hallipilor şi a apărut în anul 1927, fiind una dintre cele mai realizate creaţii din întreaga proză a Hortensiei Papadat-Bengescu. Toate romanele acestui ciclu urmăresc destinul Hallipilor, al rudelor şi prietenilor lor, care fac parte din lumea mondenă a Capitalei, aşa-zisa „lume bună”, o faună care este compusă mai ales din snobi şi mai puţin din aristocraţi adevăraţi, exagerat stilizaţi.

Perspectiva auctorială asupra lumii este adesea grotescă, romanele Hortensiei Papadat-Bengescu fiind create prin modalităţi narative moderne, în care investigaţia psihologică şi fiziologică introspectează cele mai obscure zone ale conştiinţei personajelor, care sunt, în general, îmbogăţiţii de dată recentă şi îşi pun întreaga energie în slujba parvenirii pe scara socială, pentru a li se uita originea umilă şi a pătrunde în înalta societate.

Viziunea narativă se defineşte prin naraţiunea la persoana a III-a, naratorul este observatorul prezent în desfăşurarea tuturor evenimentelor, aşadar „se manifestă atât naratorul omniscient, cât şi personaje-reflector prin care se multiplică perspectivele” (Nicolae Manolescu). Prezentarea evenimentelor şi a personajelor făcută direct de narator alternează cu introspecţia, analiza psihologică întreprinsă de către personajul însuşi, precum şi cu diferite puncte de vedere ale celorlalte personaje asupra aceleiaşi situaţii (relativismul), toate aceste procedee indirecte de caracterizare sunt definitorii pentru conturarea eroului de roman modern.

George Călinescu a interpretat magistral esenţa psihologică a personajelor Hortensiei Papadat-Bengescu: „Un aspect caracteristic al acestei lumi este că indivizii nu sunt preocupaţi de bani decât la început, în momentul intrării în clasă. Toţi sunt mai mult sau mai puţin bogaţi, dar aflaţi în afara oricărei griji materiale. Averea este unicul mediu în care pot pluti aceste fiinţe diafane. [...] Aici n-avem de-a face cu ambiţioşi politici, cu avari, cu speculanţi, ci cu persoane preocupate de «ce zice lumea», ambiţionând să dea serate, să fie primite la anumite recepţii dificile, să reacţioneze în toate momentele vieţii, chiar cele mai grave, în modul cel mai distins”.

Contrastele între esenţă şi aparenţă nu apelează la ridicol, de aceea imaginea personajelor nu este comică, aşa ca la Caragiale, deoarece eroii sunt deprinşi cât de cât cu stilul de viaţă adoptat. Însă egoismul, imoralitatea, lipsa sentimentelor, fac această lume detestabilă, până la accente parodice prin reacţii pasionale vulgare. Romanul este construit - în principal - pe destinul a trei cupluri: Lina şi profesorul Rim; Elena şi inginerul Drăgănescu; Ada Razu şi prinţul Maxenţiu. În cadrul fiecărui cuplu intervine un intrus, care destabilizează relaţiile familiale ale partenerilor, prin triunghi conjugal.

Personaj realist modern, Lică Petrescu, zis Lică Trubadurul, pe numele adevărat Vasile Petrescu, întruchipează tipul snobilor şi al parveniţilor ce compun, în general, înalta societate a Bucureştiului, purtători de măşti, pentru salvarea aparenţelor şi convenienţelor sociale mondene. Trăsăturile morale reies, indirect, din faptele, gesturile şi atitudinea personajului, care întregeşte triunghiul conjugal al familiei Maxenţiu. Lică este „oaia neagră a familiei” Hallipa, fiind singurul care nu se dedublează, care nu-şi ascunde firea. Fugea de acasă încă de mic şi se învăţase să trăiască pe drumuri, să umble hai-hui, „o lichea simpatică”, un vagabond „rentier, deoarece nu se lăsa niciodată fără 5 lei în buzunarul pantalonilor”.

Lică apare în toate cele patru romane ale ciclului Hallipa. El este fiul accizarului Petrescu din Mizil, fratele Lenorei, unchiul Elenei, al Cocăi-Aimee şi Mikăi-Le, vărul Linei şi tatăl Siei. Autoarea îi întocmeşte o adevărată fişă fiziologică: „Deşi apropiat, nu era prietenos. Era totuşi singuratic. Femeile îi erau devotate, dar el nu le lua în serios şi nu avea încredere în ele, decât pentru treburile femeieşti: pentru cârpit, ţesut, spălat, călcat şi pentru dădăcit fata. Discret şi prudent din fire, avea şi un fel de sfială pentru traiul lui mahalagesc”, personajul fiind urmărit în special în Concert din muzică de Bach.

Portretul fizic are semnificaţii transparente pentru interiorul sufletesc, Lică este „subţirel, sprinten, cu figura plăcută, cu ochii vioi de veveriţă, părul negru din care se lasă o buclă mare pe frunte, cu mâinile şi picioarele mici şi subţiri şi dinţi albi, mărunţi”. Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirectă a personajului realist, ca tip reprezentativ pentru arivistul snob întruchipat de Lică Trubadurul. El evoluează de la „băiatul nostim”, „umil şi obraznic”, „cu apucături lipsite de orice precepte”, „ce nu prinsese încă mecanismul vieţii noi”, către un „domn bine ca la cinematograf”, un „gentleman în haine negre”, un viitor deputat de Bihor, în romanele următoare (Drumul ascuns şi Rădăcini).

În tinereţe, Lina avusese un „incident” amoros cu vărul ei, Lică, din care se născuse Sia, pe care o crescuse el, deoarece „urâta şi proasta se văitase şi bocise”, atunci când „se întâmplase buclucul”, iar el „nu putea suferi să vadă strâmbându-se o urâtă”.

Existenţa fetiţei „cam toantă”, nu-i îngrădise libertatea „vagabondului inofensiv veşnic cu mâinile în buzunar”, întrucât, abil şi impasibil, tânărul găsea mereu „îndrăgostite” care să-i găzduiască o vreme, acest „trai aventuros” asigurându-i „tacâmul pus şi patul aşternut pretutindeni, fie ca oaspe, fie ca amant”. Pentru „femeile devotate” care o creşteau pe rând, Sia provenea „dintr-o mamă necunoscută”, fapt care făcea să-l găsească „şi mai drăguţ pe ştrengarul tânăr” şi să fie impresionate până la lacrimi de Lică, „aşa de bun cu un copil, pe care i-l făcuse o nemernică”.

Figură complexă, personaj „rotund” („care nu poate fi caracterizat succint şi exact”, E.M. Forster), de un realism incontestabil, Lică Trubadurul este un Dinu Păturică ori un Tănase Scatiu în varianta modernă a primelor decenii din secolul al XX-lea în societatea bucureşteană. Leneş şi capricios, el încercase tot felul de meserii, dar niciuna nu i-a fost pe plac: plutonier major în armată, agent-voiajor pentru stofe, „detectiv civil” la Poliţia Capitalei, vechil pe moşia Prundeni a lui Doru Hallipa, cumnatul său, asociat în comerţul cu vinuri al soţului duduiei Mari. Foarte adesea el rămânea fără ocupaţie şi trăia din expediente, profitând de „păcatul” Linei sau de atenţiile iubitelor de mahala.

Lică duce o viaţă întâmplătoare şi lipsită de griji, fiind un „spirit aventurier”, vagabond „inofensiv”, cu mâinile veşnic în buzunar, guraliv şi sobru în acelaşi timp, econom cu punga lui, plăcându-i „banul dobândit lesne şi prin şiretlic”, cu un vocabular picant dar delicat în felul lui. El are o situaţie aparte în roman, este certat cu familia pentru că nu-i plăcuse cartea, iar soră-sa, Lenora, de când se măritase cu moşierul Hallipa, „îl trata ca pe câinii bărbatului ei”.

Fire liberă, şiret şi nestatornic, Lică rezistă cu prudenţă încercărilor Adei Razu de a-l stabiliza ca amant, dar acceptă până la urmă postul de profesor de echitaţie al grajdurilor Maxenţiu: „Trecerea lui Lică de la un mediu la altul se făcea cu oarecari zbateri”. La început, Lică se simte stânjenit de somptuozitatea acestui spaţiu vital, prea auster pentru gusturile lui, la care însă se adaptează cu uşurinţă şi intră pe făgaşul unei relaţii amoroase care-i oferă avantaje.

Astfel, în conştiinţa Trubadurului se naşte ambiţia parvenirii, dirijată şi strunită cu hotărâre de Ada, mahalagioaică şi ea prin origine, ajungând destul de repede un membru al lumii mondene: „Trecuse pragul despărţitor al celor două medii sociale şi prinsese gust să rămână dincoace, unde îl condusese destinul lui de parvenitism”. El devine cu totul încrezător în „regia norocului”.

Transformarea lui Lică se produce pe toate planurile, de la ţinuta vestimentară, la zona psihologică, de la conduită la mentalitate. De la ipostaza de „băiat simpatic, fluierând mereu între dinţii mărunţi”, Lică evoluează până la „un domn bine”, „un artist de filme”, un gentilom „cu faţa rasă [...] ochiul ascuns sub pleoapă, [...] un colţ de gură amar şi agresiv şi ţinuta perfect nemişcată a unui gentleman în haine negre”.

Lică Petrescu este - aidoma celorlalte personaje din roman - conturat din mai multe unghiuri de vedere, reflectând principiul estetic modern al relativismului. Mini, personaj-reflector, surprinde detaliile sugestive ale „craiului de mahala”, care semăna cu „un apaş, ce avea în buzunarul vestonului scurt chei pentru orice sertare”, „cu silueta zveltă, juvenilă, simpatică şi suspectă”, părând flămând, strâmtorat ori nesigur şi-l cataloghează cu pricepere „un haiduc modern a cărui pădure e oraşul”.

Ada îi intuieşte lichelismul de care - de altfel - este încântată: „Ce canalie! gândi ea ca un compliment”, dar şi ascensiunea: „Ar putea ajunge ministru!”. Pentru Maxenţiu, Lică este „haimanaua de uliţă”, pentru Rim era „o lichea”, despre care nu se putea şti „dacă într-o zi nu va fura”, devenit „simpaticul văr Lică” atunci când „capătă” calitatea de tată al Siei.

Lina îl numea „băiat bun şi drăguţ”, Lică rămânând, pentru ea, acelaşi tânăr care „fluiera demult pe lângă garduri, care deunăzi fluiera pe Sia sub fereastra Rimilor, care fluiera uşor pe buze în atelierul domnului Paul şi între dinţi în urechea prinţesei Ada”. În romanele următoare (Drumul ascuns şi Rădăcini), el se căsătoreşte cu prinţesa Ada, intră în politică şi devine deputat de Vaslui, „domnul Lică Petrescu”.

Referindu-se la personajele Hortensiei Papadat-Bengescu, Mihail Sebastian mărturiseşte că are „impresia că opreşti ceva în loc şi că prinzi în ace cu gămălie, pe o pânză invizibilă, o viaţă [...] sunt momente când simţi lipsa unui personagiu, îi aştepţi intrarea, ştii că trebuie să păşească în sfârşit, peste pragul paginii”.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …