Caracterizarea personajului Leonida Condeescu din schiţa „O zi solemnă”, de I.L. Caragiale

Animat încă din „fragedă tinereţe” de visul unui „Mizil mare, un Mizil cel puţin capitală de district, deocamdată...”, Leonida Condeescu din schiţa O zi solemnă, de I.L. Caragiale, repetă cu comică perseverenţă la lecţia de geografie numele oraşului natal indiferent că i se cere să precizeze capitala judeţelor Buzău, Prahova sau Ialomiţa. Deprimat de vestea că Mizilul nu aparţine acestei categorii de elită a urbelor româneşti.

Leonida Condeescu se aruncă de timpuriu în luptele politice dovedindu-se un membru „nestrămutat” şi „devotat” al partidului conservator. Ajuns primar, începe o serie de demersuri în „dorinţa fierbinte de a afirma importanţa Mizilului, de a grăbi ridicarea Mizilului, de a realiza înflorirea Mizilului”.

După eşuarea tentativei de a muta aici capitala unuia dintre judeţele limitrofe ori de a constitui, din bucăţi, un district nou, de sine stătător, cu reşedinţa la evident! - Mizil, urmează alte încercări de accelerare a procesului de propăşire a oraşului: transferarea episcopiei de Buzău, strămutarea regimentului 32, înfiinţarea unui liceu clasic, mutarea la Mizil a facultăţii de medicină din Iaşi, edificarea unui teatru naţional subvenţionat de stat... Din felurite motive - criză bugetară, opoziţia sinodului, a comenduirii respectivului corp de armată, a Ministerului cultelor, a Direcţiei generale a teatrelor - niciuneia dintre iniţiativele bravului primar nu i se dă curs.

Cu îndoită energie, Leonida Condeescu solicită şi obţine o audienţă la rege căruia îi înfăţişează vastul program personal de dezvoltare a Mizilului. Din păcate pentru freneticul primar, întrevederea nu se soldează cu rezultatele aşteptate, astfel încât omul este silit să se consoleze cu obiectivul obţinerii câte unui minut de staţionare în gara locală, la dus şi întors, a expresului Bucureşti-Berlin, via Breslau. Dar cum nici această solicitare nu este primită foarte favorabil, urmează „un an! Un an întreg de alergături, de stăruinţe, de protestări, de ameninţări! Un an de nelinişte, de neodihnă, de luptă eroică!” încununat, în fine, de succes.

După prima istorică oprire a expresului în gara Mizil, primarul Leonida Condeescu expediază o telegramă entuziastă omologului său german din Breslau la care primeşte îndată cuvenitul răspuns. Încurajat de izbândă, neobositul edil se suie în tren cu direcţia Bucureşti unde „merge să stăruiască la CFR ca, pe tăbliţa albă cu litere roşii, care indică direcţia celor două exprese, să se scrie de acum: Berlin-Bucarest via Breslau-Mizil şi viceversa: Bucarest-Berlin via Mizil-Breslau”.

Leonida Condeescu - personaj atestat documentar - se numără printre invitaţii la banchetul organizat în seara de 23 februarie 1901 în salonul restaurantului Gheanţu, din str. Sărindar nr. 4, cu ocazia împlinirii unui sfert de veac de activitate literară a autorului (conferă numărului festiv şi unic al revistei „Caragiale” editată cu acest prilej). Figurează pe lista de oaspeţi după V.A. Urechia, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Petru Grădişteanu, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Constantin Mille, Luigi Cazzavilan, Dumitru Ion Suchianu, Nerva Hodoş, Ion Şt. Paulian, C.A. Nottara, V.G. Morţun, Vasile Toneanu, George Ranetti, Radu D. Rosetti, Iancu Brezeanu, dar înaintea lui Alexandru Davila şi Paul Gusti, de exemplu.

Când Caragiale îl numeşte pe Leonida Condeescu „bravul meu amic” şi-l cataloghează drept cel „mai neobosit dintre primarii urbani ai regatului” formulează aprecieri sincere, simpatia pentru persoană fiind evidentă în pofida undei de ironie care străbate textul. Ironie afectuoasă, de altfel, naratorul şi scriitorul în acest text suprapunându-se, chiar dacă există comentatori care cred altfel. Privită din acest unghi, schiţa reprezintă un tipic eşantion de proză circumstanţială.

Dacă facem însă abstracţie de aceste detalii (şi putem face), O zi solemnă se înfăţişează drept una dintre cele mai interesante texte caragialiene din cel puţin două motive. Leonida Condeescu este un personaj eminamente pozitiv, ca să mă exprim astfel unul dintre puţinii integral pozitivi din proza lui nenea Iancu. Exceptând mica scenă, pigmentată de umor, cu capitalele de judeţ pe care elevul le fixează obsesiv şi aiurea la Mizil, toate acţiunile lui sunt ale unui erou dedicat trup şi suflet cetăţii, pentru a cărei prosperitate şi înălţare este gata să facă orice.

Consecvent în convingerile politice (lucru rar pe meleagurile noastre), cu o deschidere largă a paletei de iniţiative spre orizonturi administrative, religioase, culturale, militare etc. posesor al unei veritabile platforme-program de emancipare a Mizilului, cu care ajunge până la rege. Leonida Condeescu este un visător harnic şi perseverent, un adevărat vizionar cu vocaţie de ctitor. Dacă avea norocul să se nască în Bucureşti, ar fi rămas în istoria urbei ca un primar mare şi luminat, gen Pache Protopopescu. Strădania lui pare comică din cauza meschinăriei Mizilului: în esenţă ea rămâne admirabilă, chiar sublimă pot zice. Impulsurile lui Leonida Condeescu configurează, la seară provincială, destinul unor Pericle, Lorenzo de Medici sau Constantin Brâncoveanu.

Împotriva a ceea ce se susţine urechist, în dispreţul textelor. O zi solemnă dovedeşte în chip irefutabil că din literatura lui Caragiale nu lipsesc descrierile de natură în sensul cel mai strict al sintagmei. Iată un pastel edificator: „Mizilul!... Aşezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfaţă cu multă cochetărie pe o pajişte plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare şi până apune, iarna şi vara. Rar se găseşte o panoramă aşa de plăcută şi aşa de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, şi mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaţilor; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, uşor povârnită, până departe-n Dunăre.

La spate, cea din urmă treaptă a munţilor; în faţă, neţărmurita zare a câmpiei...”. Tabloul pare desprins din paginile lui Alecu Russo ori ale lui Calistrat Hogaş (propoziţia nu include o judecată axiologică, limitându-se la enunţarea unei observaţii cu caracter tematic şi de tehnică literară). Celor dispuşi să mă tragă de mânecă, precum că (şi) în acest pastel. Caragiale rămâne ironic, exersându-şi virtuţile de parodist, le răspund imperturbabil: şi ce dacă?!

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …