Caracterizarea personajului Lache din schiţa „Amici”, de I.L. Caragiale

Lache din schiţa Amici, de I.L. Caragiale, este „unul dintre cei mai buni amici” ai domnului Mache pe care îl întâlneşte într-o berărie vesel şi cu poftă de conversaţie. Dialogul lor constituie substanţa unuia dintre momentele intens comentate ale lui Caragiale. „Lache e fără chef” - lucru explicabil având în vedere faptul că în noaptea precedentă întârziase „până la ziuă” la o agapă cu „nişte amici”, după cum se destăinuie el însuşi, precizând, totodată, că Mache şi familia sa reprezentaseră un subiect de discuţie predilectă pentru convivi.

Intuind că a fost bârfit copios, omul cere cu insistenţă detalii (ceea ce îl face pe Lache să exclame dojenitor: „- Uite, ăsta e cusurul tău - eşti curios”), devine surescitat (replică: „- Uite, vezi! ăsta e cusurul tău - întrerupi!”), vrea să ştie numaidecât numele infamului care îl vorbise de rău („- Uite, vezi, ăsta e cusurul tău - eşti indiscret”), se enervează că nu-l află („- Că ăsta trebuie să mărturiseşti şi tu că e cusurul tău - eşti violent”).

Apariţia celui de al treilea amic, Tache, care îi reproşează lui Lache absenţa de la cheful unde acesta pretindea că a auzit lucruri compromiţătoare despre Mache îi dezvăluie celui din urmă misterul identităţii amicului bârfitor: Lache însuşi! Drept pentru care îi aplică vinovatului de duplicitate „două palme straşnice şi pleacă”. În urma lui, se aude indignată vocea celui demascat: „- Uite, vezi! ăsta e cusurul lui - e măgar!... şi violent... şi n-are manieră!”.

 

La prima vedere, istoria îl indică pe Lache drept un mincinos şi un intrigant de talent: pretinde că a participat la un party de unde lipsise, inventează un bârfitor inexistent şi îl joacă dexter pe degete pe Mache, livrându-i, în doze homeopatice, informaţii burduşite cu aluzii veninoase despre conduita sa profesională şi socială (zevzec, neglijent cu slujba şi incompetent, mazetă la cărţi, prieten cu Bachus, însurat fără zestre) şi despre viaţa de familie (încornorat de propriul cumnat, profitor de pe urma gratiilor nevestei). Dincolo de aparenţe, lucrurile se înfăţişează însă într-o altă lumină. Lache nu este, de fapt, un intrigant, fie şi numai pentru faptul că refuză să divulge numele pretinsului amic bârfitor. Or, o intrigă veritabilă presupune obligatoriu o victimă şi un actant, în lipsa celui de al doilea mişculaţia nefuncţionând ca atare.

Pe de altă parte, judecând după reacţiile lui Mache, tot ce i se pune în seamă pare cam adevărat, aşa încât Lache devine un personaj care transcende determinările de ordin etic şi etnic în care a fost cantonat: lichea bucureşteană tipică, fals prieten, intrigant de duzină, „canalia (...) care pune pe socoteala unui amic invenţiuni ale sale”, după cum defineşte George Călinescu această „varietate de Mitică”. El este mai degrabă un ficţionar, un ins care recurge conştient şi intenţionat la retorica imaginarului pentru a încastra delicat într-însa geografia contondentă a realului, fiindcă e laş şi n-are curaj să-i spună lui Mache în faţă anumite lucruri.

Lache confecţionează ad-hoc un dialog fictiv şi un amic idem; în acest ambalaj imaginar, adevărul - insuportabil în forma sa efectivă - este reciclat cu meşteşug şi devine astfel avuabil. Spirit creator, Lache (incapabil de a enunţa, de a fi denotativ) fabulează respectiv, construieşte o fabulă în înţelesul atribuit acestui cuvânt în teoria şi critica literară de formaliştii ruşi. Povestirea lui este, în aceeaşi măsură, neadevărată şi adevărată, fictivă şi reală, inocentă şi vinovată. Aplicându-i cele „două palme straşnice”, pedestrul Mache reiterează în alt plan comportamentul publicului care a întâmpinat Noaptea furtunoasă cu huiduieli şi fluierături.

A vedea în Lache un fel de Iago dâmboviţean amuzant prin ticuri verbale suculente („- Uite, vezi, ăsta e cusurul tău...”, respectiv; „- Eu am toate defectele câte pofteşti; da’ trebuie să mărturiseşti că am şi eu o calitate...”), iar în Amici simplă ilustrare a miticismului mi se pare eronat prin reducerea la un etnicism cu care nu are nimic în comun. Dacă facem abstracţie de onomastica specifică (Tache, Mache, Lache, Fănică) observăm lesne gradul ridicat de atemporalitate şi aspaţialitate al textului. Un tip ca Lache poate fi întâlnit oriunde şi oricând, la fel ca Niţă şi Ghiţă din C.F.R., Nae Ionescu din Petiţiune, Leonică Ciupicescu din Broaşte... destule, Lache şi Mache din „nuvela pesimistă” cu acelaşi titlu etc. Caragiale nu este, literar, atât de împlântat în solul românesc cât pare. Ca rezultat, cel puţin. Iar în artă nu intenţia contează în primul rând.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …