Caracterizarea personajului Ion din nuvela „Ion…”, de I.L. Caragiale

Ion din nuvela Ion..., de I.L. Caragiale, este un sărac şi peripatetic, urmărit, asemenea multor personaje caragialiene, de blestemul lipsei de noroc, flăcăul al cărui nume dă titlul bucăţii poposeşte „pe un năduf de nămiez” la un han topos predestinat tradiţional intersectării destinelor şi dezvăluirii tainelor lor prin povestire. Ritual la care tânărul Ion se supune, derulându-şi, în faţa celorlalţi călători, istoria.

Posesor al unei surori gemene cu care se situează de mic într-o perpetuă relaţie de ostilitate cu nuanţe sangvinare („se bat până la sânge”), flăcăul este alungat din casa părintească dimpreună cu duşmanca-i.

Traiectoriile lor existenţiale sunt diametral diferite: ea ajunge „doamnă mare, primită pe la curţi împărăteşti”, el „umblând de colo până colo, slujind, când la un stăpân, când la altul” rămâne un etern neîmplinit în plan social, „un neprocopsit”.

Pe deasupra, condamnat de hazard la repetate întâlniri cu sora aflată în graţiile fortunei, ultima dintre ele consumându-se în chiar ziua precedentă în grădina cetăţii de scaun a împărăţiei. Aici, tot poporul - boieri şi prostime, laolaltă fusese chemat să asiste la concertul unui măgar, favoritul suveranului, „trimis cu cheltuială în străinătăţi, să se desăvârşească-n şcoli înalte la meşteşugul cântării frumoase”.

Solistul execută piesa Carnavalul de Veneţia („şi încă cu variaţiuni”!), entuziasmând publicul stimulat de reacţia delirantă a surorii. La cererea generală, măgarul muzician a oferit şi un bis de zbierete insuportabile pe care Ion, ajuns la capătul răbdării, îl taxase cu un fluierat „din răsputeri”, stârnind indignarea asistenţei şi mânia sa contondentă.

Finalul povestirii flăcăului coincide cu apariţia la han a unei caleşti boiereşti din care coboară nelipsita soră. Între cei doi se încinge un nou duel verbal: Ion se exprimă ironic la adresa calităţilor muzicale ale măgarului împărătesc, femeia invocă în apărarea solistului şi a propriei poziţii împrejurarea că prestaţia artistică a patrupedului „place la toată lumea”.

Sora îi manipulează cu abilitate pe cei prezenţi, care aderă la punctul său de vedere privitor la validarea axiologică a concertului măgăresc pe criteriul consensului majoritar şi al dreptului fiecăruia la opinie. Ion încearcă să-i convingă de aberanta acceptării ca fapt artistic a zbieretelor unui paricopitat, dar, pierzând disputa, se impacientează şi îşi califică preopinenţii drept „nişte urechiaţi mai mari ca el” (ca măgarul meloman, adică).

Este bătut măr de călători pentru ofensă, dar la capătul păruielii, liniştit, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, reiterează în faţa hangiului plictisit convingerea în dreptatea susţinerii sale: „- Nu se poate, mă omule, măgar, fie cât de-mpărătesc şi de-nvăţat, să cânte din gură... ce? Carnavalul de Veneţia, şi încă variaţiuni - gândeşte şi dumneata...”.

Prin câteva elemente care aparţin fie fabulosului folcloric (curţi împărăteşti cu dotarea de personal aferentă), fie fantasticului animalier (măgarul care cântă). Ion poate fi asimilat formal basmului. Dominanta sa structurală rămâne însă realismul cu inserţii comice: grădina împărăţiei care găzduieşte concertul putea fi la fel de bine o sală de spectacol contemporană (în fond, nici nu diferă esenţial de ea), iar asinul vocalist, un cântăreţ biped netalentat şi afon - datele naraţiunii nu se modificau şi nici efectul literar nu avea de suferit foarte grav. De altfel, nimic nu ne opreşte să vedem în urechiat întruparea ud litteram a calificativului meritat de orice intrus într-ale artei care păşeşte cu copitele incompetenţei pe teritoriul ei sacru.

Aşezarea ca titlu a numelui personajului - Ion, cel mai frecvent în onomastica românească practicată în mediile populare poate sugera identificarea sa cu o atitudine frustă, irigată de bun simţ, insensibilă la exhibiţii cu strălucire calpă şi pretenţii fără acoperire. Ion este corespondentul copilului nepervertit de strategiile existenţiale obediente ale maturilor care, într-un alt basm, are inocenţa şi curajul să exclame: împăratul e gol! În text, el cumulează şi funcţia de apărător al ideii - dragi lui Caragiale - privitoare la prevalenta, în spaţiul creaţiei, a talentului nativ asupra oricărui substitut-paleativ („orice şcoală, cât de înaltă, nu poate da ce n-a vrut să dea naşterea”).

Idee corectă şi judicioasă (triumful talentului, care va să zică!), chiar dacă în spatele ei se pot întrevedea complexele recurente ale autodidactului care a fost o viaţă autorul Scrisorii pierdute. Din această perspectivă, atât basmul, cât şi protagonistul său sunt oarecum teziste. Salvarea de la alunecare în didacticism minor vine din inefabilul savuros al limbajului lui Ion care, la fel ca Acriviţa sau Kir Ianulea, la supărare, glisează subit în topica şi sintaxa contemporaneităţii bucureştene şi miticiste.

Sound-ul lamentaţiei indignate a personajului aparţine acestei familii spirituale, trimiţând insistent la retorica dâmboviţeană cu care feluriţi amici veştejesc sistema politică a vremii: „- Cum o să placă, nene (...)?... măgar! din gură! Carnavalul de Veneţia!!! cu variaţiuni!!!”. Încalte, dacă nu era cu variaţiuni...

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …