Caracterizarea personajului Guţă Cotoi din nuvela „Baioneta inteligentă”, de I.L. Caragiale

Guţă Cotoi din nuvela Baioneta inteligentă, de I.L. Caragiale, este un căpitan în garda civică, comandantul companiei din mahalaua armenească, fost sergent de pompieri şi posesor al unui C.V. ameţitor: „pe rând, birjar, cârciumar, binagiu, samsar de slugi, spion de poliţie, bătăuş, ş-acum, în sfârşit, urmând unei vocaţiuni irezistibile pentru viaţa politică, se declarase pe faţă pentru guvern”, devenind în scurtă vreme „groaza cârciumarilor şi altor case publice, spaima birjarilor, lăutarilor, flaşnetarilor, alunarilor, salipgiilor şi a tuturor câţi îi picau înainte în momentele-i de arţag contra ciocoilor (...) - aminteri, om plăcut, deştept şi vesel”, cu sănătoase apucături bahice.

Guţă Cotoi face din participarea membrilor gărzii civice la acţiunile programate (exerciţii, parade etc.) o sursă suplimentară de venituri financiare, negociind aprig scutirile de prezenţă dorite de cei cu naturelul patriotic deficitar. Atât sumele percepute, cât şi periodicitatea achitărilor variază în funcţie de priceperea în materie de tocmeală a preopinentului. Pitorescul personajului rezidă în agrementarea fiecărei tranzacţii (reuşite sau nu) cu strigătul triumfal „Trăiască ai noştri!” urmat sistematic de „o teribilă înjurătură” la adresa ciocoilor, înarmat cu aceleaşi două viguroase slogane de conduită politică.

Guţă Cotoi scoate la licitaţie şi „dicorăţiile pentru apărarea Independenţii” destinate gardiştilor civici care binemeritează de la patria recunoscătoare. Se-nţelege, contra unei sume stabilite prin consens. Pentru povestitor (schiţa este scrisă la persoana întâi), costul operaţiunii coboară la o rublă şi jumătate reducere importantă dat fiind faptul că preţul de pornire fusese o jumătate de pol (zece ruble). Din păcate pentru aspirantul la glorie, niscai încurcături cu predarea armelor, survenite la comenduire. Îl frustrează de primirea distincţiei aşteptate, după cum i se explică de către bravul ex-căpitan, reprofilat ca perceptor.

O bănuială, hrănită copios cu sentimentul că este victima unei impardonabile nedreptăţi. Îl determină pe povestitor să verifice dacă nu cumva unii dintre camarazii săi mai abili în tranzacţii fuseseră şi mai norocoşi. Punct ochit, punct lovit: Sarchiz cafegiul posedă decoraţia pentru că nu-i plătise înainte, ca fraierul, lui Cotoi taxa cuvenită, ci probase o binevenită precauţiune în stabilirea clauzelor: „ - Aşa am aut orbă... Când ne-a aduce dicoraţie, plătim... Ne-a adus dicoraţie, am plătit”.

Există în Baioneta inteligentă (1897) un mare număr de detalii ce trimit cu gândul la comedia O noapte furtunoasă, scrisă în urmă cu aproape 20 de ani (respectiv, în 1878): Guţă Cotoi şi Jupân Dumitrache sunt amândoi căpitani în garda civică, conduc câte o companie şi sunt animaţi de sentimente de ostilitate la adresa ciocoilor, în ambele se poartă discuţii despre arestări şi „dicorăţii”. Între meseriile practicate de picarescul căpitan din schiţă se numără şi aceea de omagiu (colegul său de breaslă, Dincă, este cel care provoacă încurcătura cu numerele de la poarta cherestegiului, bătându-l pe şase „viceversa”) etc.

Cele două personaje nu au însă, comportamental vorbind, note definitorii comune dimpotrivă. Guţă Cotoi reprezintă replica parodică, împinsă vădit spre caricatural, a bravului Dumitrache Titircă, ins care ia în serios instituţia gărzii, îi respectă regulile (a se vedea habotnicia cu care „face toate posturile” în rondul de noapte) şi îi tratează cu egală exigenţă pe toţi cei care le încalcă (inclusiv pe propriul fost cumnat, Ghiţă Ţircădău, care nu iese „la exerciţ”), este preocupat de excelenţa subunităţii pe care o comandă („să fie compania noastră ceva mai abitir din toate”) şi concepe atribuirea de distincţii exclusiv în raport cu meritele personale (propunerea de decorare a lui Chiriac este argumentată punctual: „- Ştii cum a regulat compania? E prima, domnule, poci să zic...”).

Guţă Cotoi, în schimb, este un beţiv profesionist, un şperţar de duzină, fără principii şi fără scrupule un amoral, aşadar. Cu toate acestea, Dumitrache este tratat în registru sarcastic de om „al dracului” (monologul lui Spiridon), poreclit Inimă-Rea şi ridiculizat nemotivat, iar protagonistul Baionetei inteligente este privit cu umor şi indulgenţă comprehensivă, ba chiar cu o tindă de discretă simpatie. De autor, ca şi de cititori. Ceea ce dovedeşte odată în plus că, numindu-l pe Caragiale „ultimul ocupant fanariot” şi imputându-i „inaderenţa la spiritul românesc”, Nicolae Davidescu era în eroare...

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …