Caracterizarea personajului Gheorghe din drama „Năpasta”, de I.L. Caragiale

Gheorghe din drama Năpasta, de I.L. Caragiale, este învăţătorul satului de munte în care se petrece acţiunea dramei. O iubeşte pe Anca, soţia cârciumarului Dragomir, a cărui apropiere o cultivă pentru a se putea afla în preajma femeii dragi.

În privinţa reciprocităţii sentimentale, lucrurile stau mai prost: Anca îl consideră un „băiat uşurel”, în care nu ştie dacă poate investi suficientă încredere, cu toate că bărbatul rămâne, în strategia sa de răzbunare, o variantă pe care înţelege s-o păstreze nealterată în stare de potenţialitate, inclusiv cu preţul unei circumstanţiale declaraţii de dragoste. Nu-i divulgă intenţia de a-şi ucide soţul, deşi, într-unul din planurile pe care femeia le urzeşte în taină, Gheorghe trebuie să fie făptuitorul direct al crimei.

Pentru că nu se decide să-i ceară învăţătorului comiterea gestului fatal, face din el, ca şi din Ion, nebunul, un instrument indirect de pedepsire a lui Dragomir pentru vina asasinării lui Dumitru. Plasat în afara conflictului principal al piesei, cel dintre Anca şi Dragomir, lui Gheorghe i se atribuie rolul Mesagerului, al purtătorului de veşti sau informaţii în măsură să influenţeze decisiv desfăşurarea acţiunii.

Citind ziarul, el anunţă fuga din puşcărie a unui deţinut nebun care, ajuns în rătăcirile sale la cârciumă, va contribui hotărâtor la înfăptuirea actului justiţiar. Tot Gheorghe, avizat în chestiuni de legislaţie, lansează informaţia că vinovăţia pentru orice crimă se prescrie după un deceniu, ceea ce naşte speranţe înfrigurate în sufletul chinuitului Dragomir care ia decizia să fugă din sat şi să se ascundă timp de un an, până când fapta sa, comisă în urmă cu alţi nouă, va ieşi de sub incidenţa legii.

Vestea privitoare la intenţia cârciumarului de a-şi părăsi domiciliul şi a pribegi prin lume îi este adusă Ancăi de acelaşi Gheorghe şi ea are ca efect radicalizarea şi precipitarea acţiunilor îndelung premeditate ale femeii. În fine, învăţătorul este purtătorul către săteni şi către autorităţi al mesajului încredinţat de teribila femeie că la cârciumă s-a petrecut un omor, sosirea la faţa locului a mulţimii echivalând cu reţinerea şi deferirea lui Dragomir justiţiei în chip de criminal dovedit. Ca personaj, Gheorghe este destul de palid şi de neconvingător, trăirile şi faptele pe care autorul i le pune în seamă acuzând un serios deficit de verosimilitate. Totul porneşte de la lipsa de motivaţie a pasiunii sale devastatoare pentru Anca.

Atât de devastatoare încât nu exclude nici măcar sacrificiul: „Anca: - Gândul că tu ai fi în stare să faci odată ş-odată o jertfă mare pentru mine era sprijinul sufletului meu amărât... Gheorghe: - Ce jertfă? s-o fac”. Să fim sobri: este destul de redusă probabilitatea ca un tânăr intelectual - de ţară, e adevărat, dar intelectual, şi nu unul dintre cei proşti să-şi piardă complet uzul raţiunii („-... Eu să mă stăpânesc nu poci...”) şi să se expună ridicolului („- ... Nu voi să mă fac de batjocură, să mă ţin de urmele tale ca un nătărău”) din pricina unei ţărănci cam oarecare, cu doi bărbaţi la activ şi, pe deasupra, binişor mai în vârstă, probabil: de la moartea lui Dumitru au trecut nouă ani şi nu se ştie cât mai durase mariajul în cauză până la brutala lui întrerupere.

Mă îndoiesc profund că la cei aproximativ 30 de ani ai ei - etate la care femeile de la ţară încep deja să intre în etapa de tarare biologică - Anca mai putea stârni prelungite furtuni afective în sufletul junelui dascăl. Putem eluda însă astfel de detalii, dând credit moralistului care pretinde că iubirea are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte.

O minimă logică trebuie să funcţioneze, totuşi, inclusiv în asemenea împrejurări: autorul era dator dacă nu cu o justificare, măcar cu o explicaţie acolo, cât de cât, indiferent de ce natură ar fi fost ea. Or, noi n-avem ştiinţă nici că Anca dispune de vreo frumuseţe imparabilă (nu se vorbeşte nicăieri despre aşa ceva în piesă), nici că ar fi înzestrată cu alte calităţi în măsură să-l copleşească pe Gheorghe până la a-l transforma într-o marionetă docilă, într-un curtezan rural cu apucături de cavaler medieval orbit de patimă. Scena declaraţiilor reciproce de dragoste aduce binişor a conversaţie de salon.

În plus, Gheorghe (să ne amintim: „băiat uşurel”) nu este nici un mistic al sentimentului erotic - asta, încalte, ar putea salva totul. Cum nu e cazul, personajul - simplist, inconsistent, lipsit de o morfologie interioară şi o dinamică psihologică desenate credibil - nu face decât să adauge un argument suplimentar la modestia valorică de ansamblu a dramei Năpasta. Înzestrarea lui Caragiale în materie este inferioară geniului său de comediograf, oricât ne-ar da nouă ghes patriotismul cultural să credem altfel.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …