Caracterizarea personajului episodic Doamna Popescu din nuvela „Două loturi”, de I.L. Caragiale

I.L. Caragiale a rămas în literatura română ca dramaturg şi prozator remarcabil, operele artistice fiind rodul unei inteligenţe sclipitoare şi al unui spirit de observaţie ieşit din comun, conectat în permanenţă la realitatea socială. Dimensiunea tragică a existenţei umane, în care Caragiale se dovedeşte acelaşi artist desăvârşit ca şi în universul comicului, se manifestă mai ales în drama Năpasta şi în nuvele.

Situate între tragic şi grotesc, între comic şi macabru, nuvelele lui Caragiale conturează un impresionant spectacol al lumii prin creaţii realiste, psihologice sau fantastice. Alături de Ioan Slavici, Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice, deosebindu-se de acesta nu numai prin tematica abordată, ci mai ales prin capacitatea artistică de analiză atentă a celor mai variate şi surprinzătoare stări sufleteşti provocate de împrejurări inedite.

În nuvela Două loturi, de I.L. Caragiale, doamna Popescu este soţia lui Lefter Popescu şi un personaj episodic, deoarece este prezentă numai în câteva momente ale acţiunii. Eroina beneficiază însă de un portret fizic foarte detaliat, realizat printr-o modalitate artistică aparte: ea este conturată prin ochii lui Lefter, nu direct de către narator.

Clocotind de enervare, dar păstrând un calm aparent, el îşi descrie aluziv soţia în faţa ţigăncilor, ca şi când chivuţă ştia bine despre cine e vorba, iar prefăcătoria ei ascundea, de fapt, furtul biletelor. Lefter îi aduce aminte ţigăncii, cu un glas apăsat şi încărcat de reproş, de „madam Lefter Popescu, o damă-naltă, subţirică, frumoasă, oacheşă, [...] care are o aluniţă cu păr d-asupra sprâncenii din stânga şi se poartă legată la cap cu roşu?”.

Portretul fizic al consoartei revine în finalul nuvelei, fiind un argument pentru identificarea personajului, în eventualitatea unui deznodământ lacrimogen. Ca aspect exterior, eroina poate fi recunoscută după „o aluniţă mare păroasă d-asupra sprincenei din stânga”, iar din punct de vedere psihologic este identificabilă prin faptul că „maica Elefteria” aduna toată ziulica, sârguincios, „cioburi de străchini”.

Doamna Popescu este conturată prin mijloacele caracterizării indirecte, din comportament, reacţii şi stări psihice. Îşi ajută cu devotament şi „fără preget” bărbatul să caute biletele de loterie, este la fel de obosită - „nu mai putea de picioare şi de mijloc” - şi la fel de tensionată ca şi Lefter. Îngrozită de reacţia soţului când îi mărturiseşte că dăduse jacheta unei chivuţe, tresare speriată la fiecare farfurie spartă, de „parcă ar arde-o cu un bici de foc”.

Are un acut simţ de vinovăţie şi plânge „cu inima frântă de târzie căinţă” că dăduse jacheta cenuşie ţigăncii, deşi o căutase înainte prin buzunare şi nu găsise niciun bilet. Starea jalnică a femeii măcinate de spaimă este observată şi de soţul ei, care exclamă: „Destul, nenorocito!”. Ca o soţie devotată şi iubitoare, doamna Popescu este îngrijorată şi nu doarme toată noaptea aşteptându-l pe Lefter şi plânge de mila lui când vede în ce hal arăta omul ei după ce-l bătuseră chivuţele.

Stilul lui Caragiale este şi în această nuvelă inconfundabil şi ilustrat cu măiestria inegalabilă din schiţele, comediile şi tragediile sale. Nuvela Două loturi combină elementele comice cu cele tragice, reacţiile şi comportamentul personajelor fiind atent observate de Caragiale, printr-o introspecţie psihologică ce dovedeşte o profundă cunoaştere a firii umane. Doamna Popescu este înspăimântată de eventuala reacţie a soţului şi această stare este descrisă în mod direct de narator: „se turbura, se roşea, se-ngălbenea...”.

Comicul de nume se reflectă în denumirea străzii pe care locuia familia Popescu, „strada Pacienţii” sugerând ideea că personajele erau împăcate cu soarta, iar numărul casei, „numărul 13”, trimite la ghinionul locatarilor. În finalul nuvelei, numele doamnei Popescu este „maica Elefteria”, sugestiv atât pentru firea ei slabă, cât şi pentru destinul comun al cuplului, acela de oameni fără noroc la bani.

Nuvela Două loturi are valenţe cinematografice, de altfel, a şi fost ecranizată. Această particularitate a prozei lui Caragiale demonstrează talentul său de dramaturg, de creator de viaţă şi de oameni, pătrunzând în sufletul personajelor şi în conştiinţa acestora.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …