Caracterizarea personajului Cetăţeanul turmentat din drama „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale

I.L. Caragiale a rămas definitiv în literatura română printr-o operă monumentală, alcătuită din comedii, nuvele, momente şi schiţe, prin intermediul cărora scriitorul face o adevărată radiografie a societăţii româneşti, inaugurând o epocă literară de înaltă valoare artistică, atât din punct de vedere tematic, cât şi al limbajului surprins cu măiestrie neegalată până astăzi.

Caragiale se remarcă prin arta compoziţiei, fiind cel mai priceput creator de caractere din literatura română. Sarcastic şi necruţător, Caragiale satirizează sclipitor incultura, imoralitatea, corupţia, prostia omenească în cea mai largă accepţie a cuvântului, atitudini ce se manifestă nu numai la indivizi izolaţi, ci la întregi categorii sociale.

Comedia O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale, s-a jucat cu un succes răsunător pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la data de 13 noiembrie 1884. Este o comedie realistă de moravuri sociale şi politice, Caragiale ilustrând dorinţa de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi.

Pe fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte între reprezentanţii opoziţiei - Caţavencu şi grupul de „intelectuali independenţi” - şi membrii partidului de guvernământ - Ştefan Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, personaje ridicole puse în situaţii comice, cu scopul de a satiriza moravurile sociale şi politice ale vremii.

Cetăţeanul turmentat, reprezentantul omului simplu, al alegătorului care nu are ambiţii, este mereu ameţit şi confuz pentru că tot ceea ce se întâmplă în zona politicului este neclar şi incoerent. El găseşte scrisoarea de amor pe care o pierduse Zoe Trahanache şi, pentru că fusese poştaş, intenţia lui este de a duce scrisoarea „andrisantului”, dar nu este nici el un cetăţean tocmai cinstit, pentru că mai întâi o citeşte sub felinar, din care cauză îi este furată de Caţavencu.

Comicul de caracter compune structura morală, care reiese, în mod indirect, din atitudinea, faptele şi vorbele cetăţeanului, iar în mod direct din didascalii sau din relaţia cu celelalte personaje. Ca „apropitar” (proprietar de bunuri, cu drept de vot), adică plătitor de impozite, cetăţeanul are drept de vot şi este mândru că-l cunoaşte „conul Zaharia de la 11 fevruarie”. Aluzia personajului se referă la faptul că la 11 februarie 1866 a avut loc înlăturarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza printr-o lovitură de stat, iar el fusese atunci de aceeaşi parte a baricadei cu Trahanache, de aceea se simte foarte apropiat de acesta.

Cetăţeanul este vicios, fiind mereu beat şi aşteaptă să fie dirijat, pentru că el nu are nicio opinie, „apoi dacă-i pe poftă, eu nu poftesc pe nimeni”. Atunci când insistă să i se răspundă la întrebarea: „eu cu cine votez?”, prefectul, dezgustat de mirosul de alcool al cetăţeanului, îi răspunde, sarcastic, să-i dea votul „lui onorabilul d.Caţavencu... Pentru aşa alegător, mai bun ales nici că se putea...”.

Reacţia cetăţeanului este de data aceasta şovăitoare: „Nu e vorba, ţinem la d.Nae Caţavencu... e din Soţietate... dar vorba e, eu alegător... eu... (sughiţe) apropitar, eu pentru cine votez?”. Reţinerea evidentă a cetăţeanului de a-l vota pe Caţavencu este motivată de faptul că avocatul este fondatorul „Societăţii Enciclopedice Cooperative «Aurora Economică Română» şi liderul partidului de opoziţie din care fac parte institutorii Ionescu şi Popescu, „dăscălimea”, adică cetăţeni care trăiesc din salarii, care nu sunt „apropitari” şi nici nu au merite istorice, ca Trahanache, care se implicase în evenimente importante ca cel cu abdicarea lui Cuza.

Abureala Cetăţeanului este sugestivă nu pentru că este băutor, ci pentru că toată viaţa politică a vremii îl ameţeşte pe omul de rând, care se şi simte agresat de aceasta, „nu mă-mpinge, c-ameţesc”, „nu mă zgudui!”. Este o fire leneşă, comodă, găsindu-şi scuze superficiale, „dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere”, pentru a se disculpa de pierderea scrisorii. Replica cea mai sugestivă pentru caracterul său labil şi pentru lipsa de opinie a devenit memorabilă: „Eu cu cine votez?”, iar pentru că Zoe îl lămureşte, votează disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi bea „în sănătatea coanii Joiţichii că e damă bună!”.

Cetăţeanul turmentat este cel care creează un comic de situaţie remarcabil, prin găsirea, pierderea şi înapoierea scrisorii de amor, cel care provoacă intriga acţiunii, dar şi cel care aplanează conflictul în finalul piesei. El apare în momentele cele mai nepotrivite, enervează pe toată lumea cu prezenţa lui, este dispreţuit tocmai de clasa politică, deşi este reprezentantul electoratului care urma să se prezinte la vot pentru a-şi desemna alesul în Camera Deputaţilor.

Cetăţeanul turmentat nu are nume, el este alegătorul anonim, bulversat de campania electorală confuză pentru omul de rând, care simte nevoia să fie îndrumat de către cineva, crede el, priceput la politică, de aceea întrebarea „Eu pentru cine votez?” devine obsedantă şi a făcut carieră până în zilele noastre.

În comediile sale, I.L. Caragiale rămâne fidel propriei concepţii, conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia şi fariseismul: „Niciodată gândirea n-are alt vrăjmaş mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i vorbă supusă şi credincioasă, nimic nu arde pe ticăloşi mai mult ca râsul”.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …