Caracterizarea personajului Bobby Policrat din romanul „Cartea nunţii”, de George Călinescu

George Călinescu este o personalitate plurivalentă a culturii române, remarcându-se ca prozator, poet, critic şi istoric literar. Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941) este o lucrarea monumentală, unică nu numai pentru opera sa, ci pentru întreaga literatură română, o creaţie „de geniu, care nu apare decât o dată pe secol şi poate că o singură dată într-o cultură” (Alexandru Piru).

Prin apariţia primului său roman, Cartea nunţii în 1933, George Călinescu a anulat ideea lansată de Titu Maiorescu (1886), aceea că un critic literar este incapabil să scrie proză de ficţiune. Aşa cum a mărturisit, el s-a avântat în domeniul literaturii din cel puţin două motive: „pe de o parte de a mă recrea, pe de alta de a face un exerciţiu minor în vederea unei plănuite opere epice”, iar prin caracterul autobiografic al acestei prime proze de ficţiune, Călinescu „se autoportretizează şi zugrăveşte ambianţa familială dintr-un mediu mic-burghez analog celui în care el însuşi îşi trăise adolescenţa” (Dumitru Micu).

Bobby Policrat este personaj secundar în roman, fratele Verei şi elev la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, în clasa a VII-a B (corespunzătoare clasei a XI-a din învăţământul actual). El este un tip reprezentativ (personaj tipic) pentru liceenii din toate timpurile, indiferent de epocă sau ideologie, iar în roman el ilustrează, prin atitudine şi mentalitate, aspecte ale învăţământului de stat.

Cititorul face cunoştinţă cu personajul în capitolul intitulat «Oracolul» lui Bobby, în care este relevantă relaţia profesor-elev, construită prin gesturi, vocabular, superficialitate adolescentină proprii comportamentului liceenilor, prin atitudinea cadrelor didactice, precum şi prin câteva aspecte specifice procesului de învăţământ din şcoala românească din perioada interbelică. Toate acestea constituie şi principalele procedee indirecte de caracterizare, care argumentează construcţia modernă a personajului.

Bobby este superficial, învaţă pe apucate şi numai dacă este în pericol de a rămâne corigent, chiuleşte de la cursuri pentru a merge la piscină sau la meciuri. Caracteristicile definitorii reies, indirect, din scena de la începutul capitolului, când, cu părul încă ud de la piscină, el se grăbeşte spre şcoală ca să răsfoiască „puţin cartea de istorie”, întrucât profesorul Silivestru Capitanovici, care era şi autorul manualului, anunţase că le dă extemporal. Ca orice elev, Bobby dispreţuieşte ţinuta obligatorie aşa că, înainte de a intra în liceu, el îşi prinde matricola pe mâneca hainei şi înlocuieşte pălăria cu şapca de uniformă.

Alte episoade narative evidenţiază, în mod indirect, trăsături specifice vârstei adolescentine şi tipice pentru categoria elevilor de liceu, argumente care-l motivează ca personaj realist. Superficial şi dezinteresat faţă de obiectele de studiu, aşadar şi faţă de istoria românilor, Bobby ignoră pe oricine a trăit înainte de anul naşterii sale (1914) şi orice eveniment istoric care nu are legătură cu el: „Confunda războiul de la ’77 cu campania din Bulgaria şi credea în doi Mihai, Mihai Bravul şi Mihai Viteazul. Era convins că Grigore Alexandrescu a scris Înşir-te mărgărite şi că Eminescu a murit de curând”.

Indiferenţa faţă de şcoală îl făcuse imun la orice fel de jenă sau mustrare de conştiinţă atunci când încurca evenimentele sau personalităţile istorice, iar indolenţa dovedită în pregătirea lecţiilor şi teama de corigentă îl determină să copieze la extemporal. Profesorul îl vede, însemnează „o cruce roşie pe foaia lui Bobby” şi găseşte în banca acestuia un caiet-oracol, din care zboară pe podea „un vraf de fotografii de actriţe de cinematograf. Silivestru simte o admiraţie ciudată pentru Bobby, pe care îl caracterizează direct „haimana simpatică”. avertizându-l că numai posesoarea „Oracolului” îl poate recăpăta.

Inteligent şi descurcăreţ, lui Bobby Policrat îi vine geniala idee să o trimită pe sora sa, Vera, la profesorul Silivestru ca să recupereze „Oracolul” şi, totodată, să încerce o rezolvare a fraudei comise de fratele ei, copiatul. Fără niciun scrupul sau remuşcare, băiatul aduce drept scuză minciuna că-i murise o rudă apropiată şi fusese deprimat, din care cauză nu se putuse concentra la lucrare: „Bobby era hotărât să treacă în rândul morţilor pe oricine din familie”, ba chiar să poarte „o bandă de crep negru pe mânecă”.

Deşi profesorul Capitanovici are o părere foarte proastă despre elevul său, caracterizându-l direct, „Policrat ăsta e o haimana!”, cedează la intervenţia lui Jim şi-i mărturiseşte Verei că îl iartă de dragul ei, concluzionând că „fratele d-tale e un tânăr norocos, născut sub o stea favorabilă”. Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirectă a personajului realist, ca tip reprezentativ pentru liceanul pus pe şotii şi dornic de bravuri care să-i aducă admiraţia şi simpatia colegilor. În timpul orei de muzică, Bobby Policrat adoarme culcat pe ultima bancă, ţinând strâns în mână manualul de istorie, însă profesorul Ostrogotu îl cheamă la lecţie.

Indolent şi impertinent, trezit brusc din somn, Bobby o zbugheşte pe una dintre uşile laterale cu profesorul pe urmele sale. În clasă se stârneşte un vacarm de nedescris, Bobby, bucuros că este în centrul atenţiei, intră pe altă uşă, apărând în faţa clasei cu gulerul hainei ridicat şi „fălcile legate cu batista şi obrajii umflaţi într-un chip nenatural”. Ostrogotu îl acuză pe Bobby că făcuse „prea mult clapa-clapa”, împunge cu degetul obrazul elevului, din gura căruia „ţâşni afară un cocoloş de hârtie”, apoi pune mâna pe bagheta cu care dirija şi vrea să-i dea în cap.

Însă Bobby o ia la goană pe una dintre uşile amfiteatrului, urmărit îndeaproape de profesor, intră din nou şi aleargă prin clasă iar, când în sfârşit, este prins, mai clămpăneşte o dată atât de autentic, încât întreaga clasă se transformă într-un clămpănit, fapt ce îl isterizează pe Ostrogotu, care „se făcu vânăt” şi-l dă afară pe elevul obraznic, îmbrâncindu-l pe scări.

Reprezentativ pentru generaţia lui, ca şi tinerii din zilele noastre, Bobby este un pasionat al sporturilor, în principal, al boxului, care era la modă, de aceea este un adevărat „erudit” în domeniu: „ştia pe degete toate asociaţiile, toate meciurile, pe toţi campionii, outsider-ii şi challenger-ii”. El cunoaşte numele sportivilor şi al vedetelor de cinematograf, este interesat de amănunte din viaţa acestora şi de relaţiile lor amoroase, dar habar n-are cum îi chema pe domnitorii români sau confundă în mod penibil evenimentele şi personalităţile istorice sau culturale.

Ca orice elev, Bobby foloseşte cuvinte argotice, „Aiurea!” şi „Zexe!”, pentru a brava în faţa colegilor sau a părea nepăsător faţă de eventualele consecinţe negative. Bobby sprijină, discret, dragostea dintre Jim şi Vera, duce scrisorile de amor de la unul la altul şi, atunci când are nevoie, nu se sfiieşte să ceară bani de la tânărul universitar.. El este singurul prieten al cuplului şi după căsătorie, fiind acceptat ca musafir unic şi participant la distracţiile din casa tinerilor.

Ca un continuator simbolic al lui Jim, adolescentul Bobby simte primii fiori ai iubirii pentru o colegă de la alt liceu, „o tresărire necunoscută până atunci” şi visează pentru prima oară să sărute o fată „ca la cinematograf”. Limbajul artistic anticalofil se distinge, în principal, prin tehnica detaliului, utilizată atât în descrierea caselor, a interioarelor, cât şi pentru evidenţierea trăsăturilor fizice, îmbrăcămintei şi coafurii personajelor, constituind adesea un procedeu artistic de caracterizare.

Stilul colocvial defineşte limbajul artistic al romanului şi îndeplineşte funcţia de comunicare în sfera relaţiilor cotidiene dintre personajele romanului: „Taci, dom’, obraznicilor, nemernicilor! Citeşte, dom’!”; „A văzut pe dracu’!”; „- Mă, Bobby, să ştii că ţi-o coace Ostrogotu!” etc. Romanul Cartea nunţii ilustrează, prin contrast, obiceiuri, mentalităţi, scene din lumea învechită şi sufocantă reprezentată de locatarii „casei cu molii” şi activităţile pline de energie şi vitalitate ale tinerei generaţii, simbolizate, în principal, prin Jim, Bobby şi celelalte personaje aflate la începutul vieţii.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …