Caracterizarea personajului Amicul X din schiţa „Amicul X…”, de I.L. Caragiale

Amicul X din schiţa Amicul X... este personajul care atestă capacitatea ieşită din comun a lui I.L. Caragiale de a adapta - mai mult, de a asimila organic tipuri eterne ale literaturii lumii la realităţile cotidiene ale României sfârşitului de secol XIX.

Amicul X... este Lăudărosul al cărui arhetip îl regăsim în fabula omonimă a congenerului lui nenea Iancu, grecul Esop, fabulă din care, peste timp şi independent de trupul originar, a supravieţuit finalul, mai cunoscut în varianta latină... „hic Rhodos, hic salta!”, fireşte însă că, pe malul Dâmboviţei, nimeni nu-l somează pe mitoman să facă dovada celor susţinute, deşi există suficiente indicii că insul fabulează incontinent (personajul important pe care îl „salută foarte familiar” îl ignoră total, iar pretinsa ieşire la Sinaia cu un alt lider politic proeminent se dovedeşte o cacealma).

Este cu atât mai remarcabil, în condiţiile unei filiaţii literare evidente, faptul că X... se relevă drept unul dintre personajele cele mai afine, comportamental şi structural, lui Mitică cel din celebrul portret pe care i-l face Caragiale în placheta din 1902.

X... este „foarte bine cunoscut de (...) toţi bucureştenii” dat fiind că „îl întâlnim aşa de adesea pretutindeni în somptuoasele saloane de elită, în sindrofiile modeste de mahala, la Capşa, la Gambrinus, la Zdrafcu, la Jockey şi la cafeneaua Schreiber din Lipscani, în Orient-Expres, în tramcar, în cupeu cu roata de cauciuc, pe jos în galoşi - pretutindeni”.

A se compara cu Mitică cel pe care „...şi dumneata îl cunoşti tot aşa de bine ca şi mine. Fireşte că trebuie să-l cunoaştem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine, pretutindeni”. Similitudinile atunci când nu avem de-a face cu preluări ad litteram ale unor formulări - sunt izbitoare şi elocvente.

Varianta miticescă reprezentată de X... este aceea a insului „introdus mai ales în cercuri de seamă, unde se-n-vârtesc personaje ilustre”, cu care amicul se trage familiar de şireturi şi pe care le apelează recurgând exclusiv la numele mic: Barbu (Delavrancea), Take (Ionescu), Nicu (Filipescu), Costică (Arion), Alexandru (Marghiloman).

Excepţie face, în această orgie onomastică, doar prim ministrul (Petre Carp): el este, simplu, „şeful”. X... ştie toate despre tot ce mişcă-n ţara asta râul, ramul, combinaţiile politice la zi, scăderea lefurilor, remanierile guvernamentale - probleme majore în care este consultat sistematic şi din pricina cărora trebuie să-şi asume permanent felurite obligaţii, nu întotdeauna agreabile, după cum sugerează cu o ipocrizie homerică: medieri dificile, întâlniri conflictuale, schimbări de atitudine politică, promenade intempestive la Sinaia etc.

Totul se petrece, bineînţeles, în imaginaţia personajului care e un fel de Caracudi ce profesează jurnalistica orală în locul celei tipărite. Relatările lui, ca şi ale freneticului reporter de la „Revolta naţională”, sunt însă verosimile, sunt „de-acolo”. Din ele, ideea de politică nu iese depreciată, ci mai curând umanizată, accesibilă muritorilor de rând, derobată de fastidiosul imaginarului mitizant curent.

Virtual, X... chiar ar putea fi consilierul de taină al mai marilor zilei care se închipuie că este. Prăvălirea lui într-un real derizoriu, în contingent („- Am două halbe şi-un corn... plăteşte tu... Mă grăbesc...”) ţine de condiţia în primul rând dramatică şi doar în subsidiar comică a multor personaje caragialiene a căror percepţie corectă este obstaculată de geniul lingvistic copleşitor al autorului.

Între X.... care trăieşte la modul ficţional apartenenţa la casta privilegiată a corifeilor politicii înalte, şi Ziţa, care îşi apropie în acelaşi chip sublimul trăirilor din romanele sentimentale pe care le frecventează cu repetată asiduitate („- Dramele Parisului, câte au ieşit până acuma, le-am citit de trei ori”) persistă fireştile diferenţe specifice: genul proxim al conduitei existenţiale este însă acelaşi.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …