Caracterizarea personajelor secundare Mam’Mare, Mamiţa şi Tanti Miţa din schiţa „D-l Goe…”, de I.L Caragiale

Dramaturg şi prozator, I.L. Caragiale a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vreme lui, un scriitor realist şi moralizator, dovedind un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie. Înzestrat cu o inteligenţă sclipitoare şi cu o imaginaţie ieşită din comun, el foloseşte cu măiestrie ironia, satira şi sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societăţii româneşti şi a contura personaje dominate de o tară (defect) morală reprezentativă pentru tipul şi caracterul uman.

Întrucât Caragiale a dat viaţă unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice în literatura română, Garabet Ibrăileanu afirma că dramaturgul face „concurenţă stării civile”, iar Tudor Vianu considera că formula artistică a lui Caragiale este „realismul tipic”. În schiţele sale, Caragiale creează o galerie de tipuri umane reprezentative nu numai pentru societatea din vremea lui, ci pentru întreaga societatea românească din orice timp, de aceea se spune despre acest inegalabil scriitor că este „contemporan” cu noi.

Schiţa D-l Goe... a apărut în volumul Momente şi schiţe (1901), în care Caragiale ridiculizează prostia şi snobismul familiilor burgheze, caracteristici care au ca rezultat eşecul evident în educaţia propriilor copii. Cele trei personaje - mam’mare, mamiţa şi tanti Miţa - nu se deosebesc între ele, nu se pot individualiza, deoarece aparţin aceleiaşi familii, provin din acelaşi mediu social şi seamănă foarte mult în privinţa atitudinii caraghioase.

Comicul schiţei rezultă din ridicolul acestor trei dame, care au impresia că bunăstarea materială le asigură un loc preferenţial în societate. Contrastul dintre ceea ce vor să pară „cucoanele” şi ceea ce sunt în realitate este evident pe tot parcursul schiţei „frumos gătite”, cu un aer important, ele poartă, pe peronul gării, o discuţie „filologică” despre forma corectă a cuvântului „marinar”. Inculte fiind, nu reuşesc să ajungă la forma corectă şi se arată încântate şi amuzate atunci când Goe le caracterizează, în mod direct, „proaste”.

Trăsăturile damelor reies în mod indirect din comportamentul, vorbele şi atitudinile pe care le afişează în mod ostentativ. Mam’mare nu şi-a pierdut deprinderile de mahala. Când se urcă în tren îşi face cruce, ca o femeie de la ţară, apoi îşi aprinde o ţigară. Atitudine de mahalagioaice au cucoanele şi la venirea-conductorului, deoarece se ceartă cu el pentru plata amenzii şi a biletului, pe care Goe îl pierduse o dată cu pălăria care-i zburase pe fereastra vagonului.

Reacţia lor violentă este motivată de vulgaritatea proprie moravurilor de mahala, conductorul neavând nicio vină că Goe călătorea fără bilet, ci îşi făcea datoria corect. Tanti Miţa dovedeşte aroganţă şi grosolănie atunci când se adresează „urâtului” care intervenise în discuţie: „- Nu-i treaba dumitale! ce te amesteci d-ta? zice tanti Miţa...”.

Lipsa de respect a celor trei dame faţă cei din jur este evidenţiată, indirect, prin mojicia lor. Ele nu-i atrag niciodată atenţia lui Goe că prin zbieretele sale ar putea deranja pe ceilalţi călători. Nu se respectă nici între ele, deoarece mamita o trimite pe mam’mare să-l caute pe Goe, chiar dacă aceasta „se ridică bătrâneşte”. Necinstite şi incorecte, nu recunosc greşeala lui  Goe de a fi tras semnalul de alarmă, ci, la venirea controlului, „Mam’mare doarme în fundul cupeului cu puişorul în braţe”.

Cucoanele nu sunt caracterizate numai prin comportament, ci, indirect, şi prin limbaj. Ele vor să pară educate, cultivate şi folosesc cuvinte franţuzeşti - „parol” - însă stâlcesc cuvinte din limbajul uzual sau le alătură unor forme de mahala: „n-am declaratără”, „n-am plătitără”, „- Ce faci soro? eşti nebună”, „- Ad să-l pupe...”, „şezi binişor”, „bulivar”.

Ele însele needucate, constituie un exemplu negativ pentru fiul şi nepoţelul lor. Incapacitatea de a face educaţie copilului este subliniată, indirect, de la începutul schiţei, deoarece îl duc la Bucureşti - cu ocazia unei sărbători naţionale - „ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta”, metoda recompensei în avans fiind în totală contradicţie cu orice principiu educativ.

Goe este privit ca un „domn”, dar tratat ca un copilaş: are biletul pus la panglica pălăriei şi rămâne pe coridor „cu bărbaţii”, în schimb, i se câştigă bunăvoinţa cu „ciucalată”, i se vorbeşte cu „puişorule” şi este pupat de mam’mare pe nas ca să-i treacă durerea. Pentru ele, Goe, deşi rămăsese repetent, este un om „cu carte”, de inteligenţa căruia cucoanele nu contenesc a se minuna: „- E lucru mare cât e de deştept! zice mam’mare”, iar tanti Miţa adaugă: „- E ceva de speriat, parol!”.

Entuziasmul ridicol manifestat în faţa „formidabilului” lor urmaş demonstrează nivelul intelectual scăzut al cucoanelor. Ca şi Goe, ele nu sunt cazuri particulare, ci reprezintă categorii umane - sunt deci personaje tipice. Cele „trei dame” sunt caracterizate prin naraţiune şi, mai ales, prin dialog, de unde reies, indirect, incultura şi lipsa de educaţie, trăsăturile lor morale de bază. Atitudinea scriitorului este critică, el creează personaje ridicole apelând la comicul de situaţie şi comicul de limbaj, cu intenţia vădită de a îndrepta, prin râs, defectele morale şi de comportament printr-o satiră virulentă.

În Istoria literaturii române, George Munteanu consideră că I.L. Caragiale va rămâne pentru totdeauna „unul dintre cei mai de seamă poeţi comici din câţi a dat la iveală până acum umanitatea. [...] Adică una dintre acele rare naturi artistice care întrevăd şi sugerează «perfectibilitatea» lumii prin statornica luare în râs a «imperfecţiunilor»”.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …