Caracterizarea personajelor secundare Chivuţele din nuvela „Două loturi”, de I.L. Caragiale

I.L. Caragiale a rămas în literatura română ca dramaturg şi prozator remarcabil, operele artistice fiind rodul unei inteligenţe sclipitoare şi al unui spirit de observaţie ieşit din comun, conectat în permanenţă la realitatea socială.

Alături de Ioan Slavici, Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice, deosebindu-se de acesta nu numai prin tematica abordată, ci mai ales prin capacitatea artistică de analiză atentă a celor mai variate şi surprinzătoare stări sufleteşti provocate de împrejurări inedite.

Chivuţele (ţigănci) sunt personaje secundare, deoarece au în acţiunea nuvelei un rol bine determinat. Ele simbolizează ghinionul, acel element neprevăzut care se aşează în calea norocului, tocmai când omul crede mai mult în victorie.

Cele trei ţigănci, Ţâca, bătrâna şi fetiţa, locuiesc, sugestiv, în mahalaua Farfurigiilor, pentru că trăiau din a da la schimb farfurii pe haine vechi, iar strada se numeşte, sarcastic, a Emancipării. Cocioaba de pământ, mirosul de „carne cu prune”, grămezile de haine vechi şi mărfurile „de farfurărie şi sticlărie” definesc sărăcia şi mizeria în care trăiesc, viaţa mai precară şi mai plină de lipsuri decât a oricărui alt personaj al nuvelei.

Caragiale descrie în detaliu casa chivuţelor, care are o singură odaie cu „două paturi, o masă, o laviţă, un scaun şi o sobiţă de tuci”. Peste tot „stau grămezi de haine, încălţăminte, pălării, şaluri purtate, pe sub paturi şi pe laviţă fel-de-fel de mărfuri de farfurărie şi sticlărie...”. Este şi motivul pentru care traiul lor a fost ales să sugereze ghinionul. Chivuţele atrag nenorocirea, care se năpusteşte asupra lor fără nicio logică şi fără vreo vină, făcându-le viaţa un coşmar.

Fetiţa care deschide uşa celor trei bărbaţi veniţi să recupereze biletele de loterie este „zdrenţuită” şi se uită „sperios la cei trei domni”. Bătrâna îşi apără fata, pe Ţâca, susţinând cu tărie că n-are obiceiul să fure din casele „boiarilor”: „să ferească Dumnezeu! Eu, pântru Ţâca, poci să-mi pui mâna-n foc pântru Ţâca... Poate, altă chivuţă...”.

Ţâca este o „tânără frumoasă”, care se zbate cu viaţa fără nicio şansă de a ieşi din mizeria în care trăieşte, este „foarte obosită de alergătura zilii-ntregi şi flămândă”. Predestinate să aibă numai necazuri, chivuţele nu reuşesc nici să mănânce sărăcăcioasa cină de „carne cu prune”, sunt arestate şi „murcisite”, adică învineţite în bătaie. În plus, Ţâca „e pardon, în poziţie”, adică este gravidă şi d. Turtureanu trebuie să fie atent cum o „interoghează”.

Chivuţele se răzbună într-un mod tipic ţigănesc pe Lefter, făcându-şi singure dreptate. Ducându-se a doua oară la ele acasă, cu gânduri diplomatice, d. Popescu este luat la bătaie, fiecare chivuţă dă cu ce are la îndemână, apoi îl aruncă în noroiul uliţei: „Şi până să n-apuce d.Popescu să salute măcar, se pomeneşte fleaşc! Drept în ochi, o strachină cu prune sleite! [...] Şi după ce i-au luat văzul, trage-i pumni, palme şi pe urmă care cu ce apucă, baba cu o cratiţă, fata cu o scurtătură de lemn şi femeia cu un târn, şi dă-l tava pân noroi: - Na belete! na belete! na belete!”. Se manifestă aici un comic de situaţie, aflat la graniţa cu tragicul.

Personajele lui Caragiale se conturează din puternice trăiri interioare, emoţii şi reacţii ilustrate cu măiestria dramaturgului şi se pot defini ca tragi-comice, deoarece dramele lor interioare sunt dublate de un comic delirant.

Comicul este ilustrat prin numele străzilor şi al personajelor, precum şi prin limbajul acestora, sugestiv pentru comicul de caracter.

Comicul de nume se reflectă în denumirea uliţei pe care stau chivuţele şi care se cheamă, sarcastic, „strada Emancipării”, într-un total dezacord cu primitivismul vieţii celor care locuiesc aici. „Mahalaua Farfurigiilor” ilustrează ocupaţia ţiganilor, care dădeau farfurii în schimbul hainelor vechi.

Comicul de limbaj este prezent mai ales în vorbirea chivuţelor, care deformează cuvintele, în pronunţie tipic ţigănească: „belete”, „boiarule”, „sa hie al dracului”, „hauleu!”. Atunci când vorbeşte cu ele, d. comisar Turtureanu foloseşte un limbaj adaptat chivuţelor: „Unde-i mă-ta, fa?”.

Nuvela Două loturi are valenţe cinematografice, de altfel, a şi fost ecranizată. Această particularitate a prozei lui Caragiale demonstrează talentul său de dramaturg, de creator de viaţă şi de oameni, pătrunzând în sufletul personajelor şi în conştiinţa acestora.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …