Caracterizarea personajelor Lache şi Mache din nuvela „Lache şi Mache”, de I.L. Caragiale

În ampla constelaţie caragialiană a personajelor-pereche, Lache şi Mache din nuvela Lache şi Mache, de I.L. Caragiale, reprezintă varianta cuplului simetric cu geometrie variabilă: deşi ei „nu sunt decât unul şi acelaşi în două feţe, doime de o fiinţă şi nedespărţită”, (...) „viaţa lor seamănă foarte mult cu un sistem solar dublu, în care fiecare joacă pe rând rolul centrului, pe când celălalt i se roteşte împrejur”. Aşadar, Lache şi Mache alcătuiesc un binom cu termeni egali şi identici, care însă nu se manifestă astfel simultan, ci alternativ, în funcţie de poziţionarea momentană în interiorul sistemului.

Există între ei şi diferenţe esenţiale: „Lache este înalt la închipuire” (prin urmare, fantezist, imaginativ - cum ar veni, o natură artistică), pe când „Mache e adânc” (reflexiv, analitic care va să zică, o natură filosofică). Născuţi în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră (identitate temporală), ei descind în lume la două extremităţi ale geografiei româneşti, unul la Severin, iar celălalt la Dorohoi (non-identitate spaţială, rectificată ulterior prin intervenţia destinului în ipostaza sa profesională: „pe amândoi i-a tras aţa la Bucureşti, pentru a îmbrăţişa cariera de copist”).

Din momentul intrării pe orbita comună, Lache şi Mache funcţionează ca o planetă dublă, forţa de gravitaţie reciprocă menţinând sistemul în perpetuă, nezdruncinată interdependenţă. Pe stradă, la cafenea, la teatru, la biliard, la restaurant - în fine, pretutindeni - ei sunt nedespărţiţi la fel ca „inseparabilii Orest şi Pilad din antichitate”, a căror istorie o reiterează în modernitate spre a „da exemplu veacurilor viitoare despre puterea prieteşugului”.

„Tineri cu carte”, Lache şi Mache „ştiu din toate câte nimic”, fiind „adevăraţi enciclopedişti”, ceea ce le permite să ia parte cu mult succes „la toate discuţiile ce se ivesc la cafeneaua lor obişnuită: poezie, viitorul industriei, neajunsurile sistemei constituţionale, progresele electricităţii, microbii, Wagner, Darwin, Panama, Julie la Belle, spiritism, fachirism, l’Exilee şcl. şcl.”.

Principiile filosofiei existenţiale a cuplului variază ameţitor de la conservatoarea armonie prestabilită a ordinii universale, în care omul - agent divin - funcţionează ca axis mundi, la anarhie, scepticism şi hazard, cu fiinţa umană redusă la un hedonism primitiv: „Mănâncă şi bea. Lache ori Mache! că cu atâta ai să te alegi!”. Totul în raport cu timpul scurs de la momentul cardinal al încasării lefii. O singură dată această armonie de esenţă şi proporţii cosmice este pe punctul de a se spulbera. L’amor che muove il sole e altre stelle dereglează temporar mecanismul intrinsec al planetei duble Lache şi Mache: o istorie sentimentală, tuşată de un nefericit imbroglio epistolar, provoacă, timp de douăzeci şi trei de ceasuri şi trei sferturi, „grozavul fenomen al rupturei prieteşugului lor”.

Catastrofalul eveniment angajează simpatetic întreaga natură: „În acea zi, vremea s-a stricat, cerul s-a tulburat şi cu trăsnete înfricoşate a căzut ploaie şi piatră cât oul de gâscă asupra Bucureştilor, după care s-a arătat pe cer şi o cometă cu coada zbârlită...”. Revederea este emoţionantă („Amândoi cu lacrimi în ochi se repeziră în braţe unul la altul cum se repede fierul la magnet...”) şi generează revenirea naturii la serena stare anterioară: „Atunci, cerul se-nsenină de tot, trăsnetele şi grindina se depărtară, iar steaua cu coadă pieri de pe cer...”.

Lache şi Mache apare într-o primă variantă în „Claponul” (1877-1878) sub titlul Smotocea şi Cotocea, personajele prezentând uimitoare asemănări cu flaubertienii Bouvard şi Pecuchet. Cum romanul scriitorului francez este editat postum, în 1881, orice influenţă este exclusă, similitudinile fiind de natură doar să confirme remarca lui Voltaire: Les beaux esprits se rencontrent.

Tratat de la început la sfârşit cu ironie (nici măcar foarte subţire, întotdeauna), cuplul Lache şi Mache nu excelează în expresivitate literară pentru că autorul, situându-se permanent la distanţă şi deasupra personajelor, le obstrucţionează evoluţia în direct (apud Mircea Tomuş care vede corect nereuşita în faptul că ele „sunt descrise şi povestite, nu puse să joace singure, prezentate în viziune cinematică...”).

Personal, consider că mai există un motiv pentru care nuvela şi protagoniştii săi sunt, de cele mai multe ori, puţin convingători: ca şi în alte cazuri (Leonida Condeescu, Rică Venturiano, Ziţa etc.), Caragiale forţează tratarea în gama ironică a unor exemplare umane care dispun de un fond de „pozitivitate” accentuat, intenţia auctorială eşuând în inadecvat. De fapt, ce este ridicol sau rizibil în „prieteşugul” dintre Lache şi Mache? Dar în „enciclopedismul” lor? - unul real şi cu totul stimabil, oricât încearcă să le persifleze ştiinţa de carte complexatul autodidact care a rămas toată viaţa nenea Iancu.

Succesiunea fenomenelor meteorologice care acompaniază stările sufleteşti ale despărţiţilor şi apoi regăsiţilor Lache şi Mache stârneşte râsul pentru că este înfăţişată ca efect hiperdimensionat al unei cauze derizorii. Dar dacă e vorba despre cu totul altceva? Despre, de exemplu, proiectarea pe ecranul uriaş al cosmosului a trăirilor subiectivizate la maximum ale tinerilor siamezi. Procedeul cunoaşte o carieră literară prodigioasă... Un studiu privitor la dialectica raportului intenţionalitate-rezultat în opera lui Caragiale ne-ar putea rezerva mari surprize, dacă nu revelaţii de-a dreptul şocante.

Check Also

Caracterizarea personajului Mutul din nuvela „O reparaţie”, de I.L. Caragiale

Mutul din nuvela O reparaţie, de I.L. Caragiale, este unul dintre cei patru locatari ai …

Caracterizarea personajului Miţa Baston din drama „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale

Spre deosebire de Nae Girimea, Iordache, Didina Mazu, Ipistatul şi Catindatul care, fie sunt rătăciţi …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţele „Căldură mare”, „Five o’clock”, „Iniţiativa…”, „Inspecţiune”, „Justiţie”, „La Moşi”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Mitică”, „Proces-verbal”, „Tot Mitică”, „Tren de plăcere” şi „1 Aprilie”, de I.L. Caragiale

Gruparea textelor caragialiene unde apare nominal personajul, rezervă lectorului numeroase surprize şi revelaţii şocante ce …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Ţal!…”, de I.L. Caragiale

Să-l urmărim puţin în acţiune pe Mitică, degajat de povara prejudecăţilor inerţiale şi etichetelor tendenţios-simplificatoare. …

Caracterizarea personajului Mitică din schiţa „Inspecţiune”, de I.L. Caragiale

Camaradul Mitică din Inspecţiune, de I.L. Caragiale, este o apariţie halucinantă, enigmatică, nebuloasă şi neguroasă, …