Canţonetă napolitană, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia Canţonetă napolitană, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă, aşa cum indică şi poetul, în ianuarie 1847, poate la Napoli. Manuscrisul nr. 823 indică acelaşi an, dar dă ca loc al zămislirii poeziei oraşul Palermo.

A fost publicată pentru prima oară în revista „Bucovina” nr. 5 din 28 ianuarie / 9 februarie 1850, apoi în „Zimbrul” nr. 15 din 21 august 1850, apoi reprodusă în ediţia 1853, ediţia 1863 şi ediţia 1875, vol. I.

În manuscrisul nr. 823 titlul poeziei era Canţonetă siciliană.

Vasile Alecsandri

Canţonetă napolitană

Când vântul se scoală

Turbat şi răscoală

A mărilor val,

Păscarul s-opreşte,

La valuri priveşte

Şi cântă pe mal.

Ca dânsul, de rele,

De viscole grele,

Departe să fim.

L-a mărei talazuri,

L-a vieţii necazuri,

Ca el să privim.

Junia ne-nvaţă

Să trecem în viaţă

Ca paserea-n zbor,

Cu fruntea-n lumină,

Cu inima plină

De dulce amor.

Deci fie pe mare

Furtună, turbare,

Şi-n viată amar,

Noi, veseli pe maluri,

Să râdem de valuri

Ca bietul păscar!

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …