Cântec, de Nichita Stănescu (comentariu literar, rezumat literar)

Poezia lui Nichita Stănescu este dominată de tema timpului devastator, existenţa putând fi salvată numai de cuvinte, singurele care dăinuie „în cetatea eternă a verbului divin”. Pentru Nichita, Cuvântul are materialitate, fiind „preumblare prin şinele lucrurilor”, iar Poezia e definită ca „aventura cuvântului”, aşadar Poezia este comunicarea Sinelui cu Sine, prin Cuvânt. Lumea, ca atare, nu există în afara cuvântului, ei se manifestă prin revelarea eului, a cunoaşterii de sine.

În Cartea de recitire, Nichita Stănescu identifică vorbirea, cuvântul cu obiectele, altfel spus cuvintele au materialitate: „Între actul vorbirii şi cel al apucării unui obiect cu mâna nu era nici o diferenţă [...]. Între mâna copilului şi limba lui nu e nici o diferenţă. Limba lui are cinci degete, ca şi mâna lui, şi apucă la întâmplare cu ea orice obiect abstract, cu aceeaşi dibăcie cu care apuci un fruct sau o surcea”.

Volumul Sensul iubirii (1960) constituie debutul lui Nichita Stănescu, dar consacrarea definitivă a valorii şi originalităţii poetului o decide al doilea volum, apărut în 1964 şi intitulat O viziune a sentimentelor, din care face parte poezia Cântec.

Tema

Tema poeziei sintetizează sugestiv iubirea prin „elogiul stării de a fi”, întrucât miracolul existenţei este naşterea.

Structura şi compoziţia textului poetic

Poezia Cântec reflectă lirismul subiectiv şi este structurată în patru secvenţe lirice, corespunzătoare celor patru strofe inegale ca număr de versuri.

Prima strofă

„Cea mai mare victorie a omului este naşterea”, spunea Nichita Stănescu, iar acest fapt este „atât de mirabil (minunat, extraordinar), încât este mai degrabă asemuitor întâmplării decât legii”. Această concepţie este reflectată încă din incipitul poeziei, întâmplarea de a exista fiind miracolul suprem în existenţa eului liric: „E o întâmplare a fiinţei mele”.

Nichita Stănescu

Consecinţa firească a vieţuirii este marcată prin două puncte, pentru a explica fericirea ca stare superioară a spiritului, copleşitoare şi sublimă, fiind cu mult mai puternică decât trupul omului: „E o întâmplare a fiinţei mele: / şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu / e mai puternică decât mine, decât oasele mele”, îmbrăţişarea iubitei este comparabilă cu extazul iubirii, trăirea fiind dureros de intensă şi minunată totodată: „oasele mele / pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare / mereu dureroasă, minunată mereu”.

Strofa a doua

Strofa a doua pledează pentru dialog între îndrăgostiţi, reliefând alt miracol al existenţei umane, acela al rostirii cuvintelor, al comunicării: „Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte”. Cuvintele atotputernice sunt „lungi, sticloase, ca nişte dălţi” şi, în acţiunea lor decisivă, despică apele - „fluviul rece de delta fierbinte” -, timpul - „ziua de noapte” şi piatra cea mai dură, „bazaltul de bazalt”.

Strofa a treia

Strofa a treia începe cu o invocaţie adresată fericirii, stare interioară către care aspiră omul îndrăgostit. Iubirea este aceeaşi dintotdeauna, dar se manifestă în mod diferit, în concordanţă cu evoluţia spirituală a omenirii. Eul liric este cuprins de o energie exuberantă, care-l face să atingă înălţimi nebănuite: „Du-mă fericire, în sus şi izbeşte-mi / tâmpla de stele”. Aspiraţia către fericirea supremă este o ţâşnire, un elogiu adus iubirii, „lumea” interioară a eului liric devine „coloană sau altceva / mult mai înalt, şi mult mar curând”.

Ultima strofă

Ultima strofă începe cu o adresare directă şi se fundamentează pe relaţia de simetrie a. primului şi ultimului vers, având rol de laitmotiv: „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt! [...] // a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt”. Perechea de îndrăgostiţi presupune două fiinţe distincte, fiecare cu propria personalitate, ilustrate prin numeral: „Două cântece diferite”; „două culori ce nu s-au văzut niciodată”; „una foarte de jos [...] / una foarte de sus”.

Poezia de dragoste stănesciană pulsează sub inegalabilul lirism purificat prin „suferinţele trupului, eliberat de chinurile sufletului, ridicat în sfera durerilor abstracte ale minţii [...]. Pentru Nichita Stănescu, amorul e un timp miraculos pentru rostire, iubirea un lung prilej pentru cuvinte”. (Alexandru Condeescu)

Limbajul artistic

Limbajul artistic stănescian este inconfundabil, în principal, prin aventura cuvântului, „arta expresiei multiplicând valorile şi plurivalenta sensurilor” (Ion Rotaru).

Verbele cu nuanţă violentă, „scrâşneşti” (oasele), „izbeşte-mi” (tâmpla), „lovindu-se” (cântece), simbolizează puternica energie degajată de sentimentul de iubire de care se simte năpădit eul liric, starea lui interioară fiind intens tulburată de fericirea erotică.

Verbele la modul imperativ sau la conjunctivul cu nuanţă poruncitoare sugerează faptul că iubirii nu i te poţi împotrivi, ea se impune necondiţionat, ca o necesitate absolută a spiritului: „Du-mă” (fericire); „izbeşte-mi” (tâmpla), „să stăm”, „să vorbim”, „să spunem”.

Versul exclamativ „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!” exprimă bucuria extatică a eului liric pentru miracolul vieţuirii şi al iubirii, uimirea privind minunea „de a fi”, „de a iubi”.

Poezia Cântec, aparţinând volumului O viziune a sentimentelor (1964), este prima dintre cele 16 creaţii cu acelaşi titlu, pe care Nichita Stănescu le-a adunat, alături de alte poezii, în antologia întocmită de el însuşi, Starea poeziei, apărută în 1975. Inconfundabilul Nichita Stănescu este, fără îndoială, „artistul cuvântului înnăscut şi înlănţuit definitiv în mrejele celui mai pur lirism”. (Ion Rotaru)

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …