Campania regelui Matei Corvin din 1467. Criza politică din Moldova

Dacă planul turcesc din 1465 de a ataca Moldova a rămas o simplă ameninţare, o primejdie adevărată s-a abătut asupra ţării curând după aceea, la sfârşitul anului 1467. Ea venea din partea regelui Ungariei şi a prilejuit dezvăluirea unor puternice contradicţii între domn şi o bună parte a boierimii.

Pretenţiile de suzeranitate ale regelui Ungariei asupra ţării vecine - pe care şi-o disputa cu regele Poloniei - luarea Chiliei de la domnul Ţării Româneşti, amestecul probabil al domnului Moldovei în mişcarea care a avut loc în Transilvania în vara anului 1467, cunoaşterea situaţiei interne din Moldova şi prezenţa unor pretendenţi dispuşi să o stăpânească în calitate de vasali, alături de dorinţele de jaf ale feudalilor maghiari, au hotărât pe regele Matei să treacă munţii, prin pasul Oituzului, cu o armată de 40.000 de oameni, la sfârşitul toamnei anului 1467. El aducea cu sine un pretendent, care era probabil fostul domn Petru Aron.

Desfăşurarea expediţiei ne este cunoscută în primul rând din relatarea cuprinsă în vechea cronică a Moldovei şi din scrisoarea mai sus amintită, pe care Ştefan o adresa la 1 ianuarie anul următor regelui Poloniei. Dintre izvoarele străine, ştiri importante adaugă mai ales Dlugosz şi istoriograful italian al regelui Matei, Bonfini.

După ce moldovenii încercaseră să-i împiedice trecerea prin munţi, oştirea maghiară ajungea la 19 noiembrie la Trotuş. Acest oraş, ca şi Bacăul, Romanul şi Neamţul, au fost arse în drum; armata maghiară a poposit în cele din urmă la Baia, unde s-a întărit pentru a putea face faţă unui eventual atac moldovenesc. Tactica urmată de Ştefan în tot acest răstimp ne este arătată de el însuşi în scrisoarea-i amintită: „Şi le-am ieşit înainte prin munţi şi am luptat cu ei în câmp deschis şi la ape şi unde a fost nevoie... am avut cu ei luptă zi şi noapte, pe orice vreme”.

Dlugosz ne explică de ce Ştefan - a cărui oştire era inferioară din punct de vedere numeric - a adoptat această tactică de hărţuire continuă. El se temea de „necredinţa alor săi” (suorum infida ingenia), care-l acuzau pe domn de tiranie-probabil în urma unor veleităţi de stăpânire autoritară, manifestate prin înlocuiri din sfatul domnesc. Apare astfel la iveală, încă de la începutul campaniei, conflictul latent până atunci dintre domn şi boieri, pe care se baza fără îndoială şi Matei, când aducea cu sine pe un pretendent la tronul Moldovei. Adâncimea acestui conflict va fi arătată de desfăşurarea luptei de la Baia.

În noaptea de 14 spre 15 decembrie, Ştefan - care se găsea cu oştile sale, socotite de Bonfini la 12.000 de luptători, între râurile Moldova şi Şomuz - se decide să atace armata inamică, aflată la Baia. Cu călărimea sa pedestrită, domnul intră în târgul căruia i se dăduse foc şi unde lupta aprigă a durat până în zori. După luptă, scrisoarea-solie a lui Ştefan vestea că „au căzut acolo de sabie multe capete de dregători, de căpitani ai oştii, de mari viteji, ale căror nume nici să le scriem nu putem.

Şi am rănit şi pe craiul unguresc cu trei răni de moarte, şi nu va putea trăi. Şi altă oaste a căzut de sabie, ale căror trupuri am pus pe ai noştri să le adune movilă, în număr de şapte mii; şi sunt mulţi încă ale căror oase nu s-au adus. Şi ei au pus pe crai pe targa şi pe alţi domni şi au fugit cu ei peste munţi”.

Mândrul buletin de victorie al lui Ştefan nu amintea, fireşte, pierderile moldoveneşti, care vor fi. fost de asemenea grele. El omitea mai ales unele ştiri de deosebită importanţă, pe care ni le dă Dlugosz, precum şi una din variantele păstrate ale cronicii interne. Comentând rezultatele luptei de la Baia, Dlugosz spune că „regele Ungariei a scăpat din Moldova numai datorită unuia dintre moldoveni, căruia apoi Ştefan i-a tăiat capul”.

Această ştire, care trebuie pusă în legătură cu frământările din sânul boierimii, semnalate încă de la începutul campaniei, îşi găseşte confirmarea în Cronica moldo-germană. Povestind atacul victorios al lui Ştefan la Baia, cronicarul adaugă: „Dacă i-ar fi. fost cu credinţă lui Ştefan voievod marele său vornic, Isaia, şi ar fi călărit acolo unde i se poruncise, atunci n-ar fi scăpat nici picior de acolo. De aceea, a trebuit să-şi puie şi capul pentru aceasta, el şi alţii mulţi”.

A existat, deci, în timpul luptei de la Baia, un adevărat complot boieresc, cu scopul de a limita - dacă nu de a anula - victoria militară asupra unui duşman atât de puternic, victorie menită să ridice prestigiul voievodului şi să sprijine dezvoltarea tendinţelor sale de domnie autoritară. În fruntea complotului se afla însuşi cumnatul domnului, Isaia, numit mare vornic în cadrul primenirii sfatului domnesc, care a avut loc în preajma campaniei regelui Matei.

Cronica moldo-germană dă şi alte amănunte, potrivit cărora ar fi urmat chiar o înfrângere trecătoare a lui Ştefan şi căderea lui vremelnică în mâinile unor oşteni maghiari. Rezultatul final este însă acelaşi şi după versiunea germană a cronicii interne, al cărei autor - scriind în ultimii ani ai domniei lui Ştefan cel Mare - afirma că Matei „nu a scos din ţară nici un tun şi sunt încă îngropate în munţi, pe care până azi nimeni nu le poate găsi”. Despre îngroparea tunurilor vorbeşte şi Dlugosz, iar bogata pradă de război rămasă în mâinile moldovenilor e amintită de Ştefan în scrisoarea sa către regele Poloniei: „Şi le-am prins toate carele şi corturile şi fel de fel de tunuri, de unelte şi de puşti, mari şi mici, pe toate”.

Check Also

Bătălia din Moldova (martie-august 1944)

În martie 1944, după aproape 3 ani de război, partea de est şi nord-est a …

„Campania cea lungă” (septembrie 1443 – ianuarie 1444)

Papa Eugeniu al IV-lea (1431-1437) reuşise să obţină la conciliul de la Florenţa, din 1439, …

Anularea alegerilor din Moldova din iulie 1857

Dând curs uriaşei mişcări de protest din Principate, puterile favorabile Unirii, în frunte cu Franţa …

Tributul şi alte poveri ale Moldovei şi Ţării Româneşti

Cu ce scop era pus în scaun un domn român, el ştia cât se poate …

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …