Campania regelui Ioan Albert în Moldova (1497)

Pregătită din vreme, campania regelui Ioan Albert din toamna anului 1497 a reprezentat pentru Moldova cea mai mare desfăşurare de forţe inamice pe teritoriul sau, cunoscută de la expediţiile lui Mahomed al II-lea şi Baiazid al II-lea. Ea întrunea oştile feudale ale numeroaselor provincii supuse coroanei Poloniei, având în ajutor până şi pe cavalerii teutoni. Scopul mărturisit era acela de a elibera din stăpânirea turcească Chilia, Cetatea Albă, ba chiar şi Caffa; cel nemărturisit îl privea însă pe Ştefan, care trebuia înlocuit din scaun cu fratele mai mic al regelui, Sigismund - singurul Iagellon, în afară de cardinalul Frederic, rămas fără de stăpânirea vreunei ţări.

Dacă împlinirea intenţiilor mărturisite ar fi urmat aceleia a planului secret, vechea suzeranitate asupra Moldovei, pe care Ştefan nu mai voia s-o recunoască, ar fi fost înlocuită printr-o stăpânire de fapt, s-ar fi eliminat un vecin socotit primejdios pentru Polonia prin puterea lui şi s-ar fi întemeiat puterea feudalilor poloni la gurile Dunării şi la Marea Neagră. Se uitau însă în aceste socoteli două lucruri: rolul unei Moldove libere în apărarea Poloniei şi greutatea de a înfrânge o ţară în care poporul se afla alături de domnie în lupta pentru apărarea independenţei.

Spre deosebire de situaţia internă din Moldova cu două decenii înainte, domnia lui Ştefan cel Mare era în asemenea măsură consolidată, încât în întreaga lui acţiune se simte o continuă şi perfectă dominare a situaţiei. În plus, el se va bucura şi de importante ajutoare dinafară. Soliei trimise de regele polon, înainte de începerea campaniei, Ştefan îi răspunse că e gata să dea ajutor împotriva turcilor - căci de aceasta era vorba - dar, cunoscând probabil planurile adevărate, el îşi arăta intenţia de a se uni cu oştile polone numai atunci când acestea vor fi ajuns în apropierea cetăţilor care urmau să fie recucerite.

Feudalii poloni se deplasau încet. La mijlocul lunii iunie, Ioan Albert era încă la Liov. La 9 august, oastea polonă poposea în apropiere de Nistru, cu călăreţi înzăuaţi, cu miile de care încărcate, cu puternica ei artilerie. Un nou schimb de solii are loc, cu daruri de la Ştefan pentru rege şi cu vorbe bune de la acesta din urmă pentru domnul Moldovei. Dar, atunci când, după direcţia luată, începură să se dezvăluie adevăratele obiective ale campaniei, Ştefan trimise iarăşi la Ioan Albert. De data aceasta, solii săi, logofătul Tăutu şi Isac vistierul, sunt puşi în fiare şi îndreptaţi spre Liov. Războiul era, astfel, început.

Detaşamente uşoare - o strajă, cum spune cronica - aveau sarcina de a stânjeni trecerea Prutului de către oştirea invadatoare şi a-i hărţui flancurile, în vreme ce domnul părăsea, la 28 august, Suceava, îndreptându-se spre Roman, unde era locul de adunare a forţelor sale. Ţărănimea alergă la chemare, astfel că domnul se afla iarăşi în fruntea uneia dintre cele mai mari armate pe care le-a dat Moldova în evul mediu.

El aşteptă la Roman - punct de raliere ales într-adins - şi ajutoarele cerute de la apus şi miază-zi. Acestea nu întârziară să sosească. Sub comanda voievodului Transilvaniei, Bartolomeu Dragfi, regele Ungariei trimitea 12.000 de oameni. Din Ţara Românească, Radu cel Mare expediase şi el spre Moldova un corp de oaste. Nu au lipsit nici 2.000 de turci, dovadă că Ştefan înţelegea să folosească orice mijloc pentru apărarea ţării.

Între timp, la 26 septembrie, începuse asediul Sucevei, respins cu eroism de către apărătorii cetăţii. „Şi apoi - spune laconic cronica internă - au bătut 3 săptămâni, zi şi noapte, şi nimic n-au folosit”. Dar despre tăria cetăţii şi vitejia apărătorilor săi vorbesc mai pe larg cronicarii poloni înşişi. Matei de Miechow arată nepăsarea moldovenilor din cetate, care, urcaţi pe ziduri, îşi băteau joc de asediatori, iar Wapowski explică cum se reparau noaptea spărturile din zid făcute în cursul zilei, pe când tunurile, mai mici şi mai puţine, ale celor asediaţi, nu-şi greşeau ţinta.

Detaşamentele trimise după hrană erau nimicite de moldoveni. Legăturile cu Polonia fuseseră tăiate. Foametea începea să se ivească în tabăra polonă. În această situaţie se produse iniţiativa medierii păcii din partea voievodului Transilvaniei. „Şi apoi - înseamnă Letopiseţul anonim al Moldovei - Birtoc voievod a rugat pe domnul Ştefan voievod ca să-l împace cu craiul leşesc; şi domnul Ştefan voievod cu greu i-a făcut voia lui pentru pace”. Împlinindu-şi misiunea, Dragfi se înapoie cu oştile sale în Transilvania.

La 19 octombrie, Ioan Albert îşi ridica tabăra de la Suceava, luând drumul întoarcerii, dar nu pe aceeaşi cale pe unde venise, potrivit condiţiei puse de Ştefan, ci pe alta, „pe unde era ţara întreagă”. Armata polonă era aşteptată în Codrul Cosminului, unde, în ziua de 26 octombrie, s-a dat bătălia, nimicitoare pentru oastea feudalilor poloni. Când cea mai mare parte a oştirii în retragere pătrunsese în codru, iar călăreţii moldoveni închideau ieşirea dinspre miază-noapte, Ştefan dădu atacul, din spate, asupra ariergărzii aflate la marginea de miază-zi, în vreme ce, înlăuntrul codrului, coloana în marş, lipsită de putinţa desfăşurării, era prinsă din flancuri.

Grigore Ureche - ca şi cronica de la mănăstirea Hustinscaia - vorbeşte de copacii tăiaţi dinainte până la coajă şi prăvăliţi asupra călăreţilor poloni: „oborându copacii cei întinaţi asupra lor, multă oaste leşească au peritu, unii de oşteni, alţii de ţărani, că le coprinsese ca cu o mreajă calea, alţii de copacii cei întinaţi”. O imensă pradă de război a căzut în mâinile moldovenilor. Dintre cavalerii teutoni, „câţi au rămas - scria unul de-ai lor - n-au adus decât cai răniţi şi platoşe sparte”.

Câteva zile mai târziu, la 29 octombrie, o mică oştire moldovenească, sub comanda vornicului Boldur, înfrângea la Lenţeşti un detaşament de călăreţi mazovieni, care venea în ajutorul armatei regale. Aceasta din urmă avea să mai sufere, la trecerea Prutului, o nouă înfrângere din partea moldovenilor.

Tratatul moldo-polon din 1499

După ce, în mai 1498, teritoriile din miazăzi ale Poloniei au cunoscut prădăciunile trupelor turceşti conduse de paşa de Silistra, Bali-beg Malcoci-Oglu, iar o lună mai târziu pe acelea săvârşite de Ştefan însuşi cu oştenii săi, pacea cu Moldova se arăta ca o necesitate tot mai urgentă pentru Ioan Albert. Chiar în cursul aceleiaşi veri se încheia o alianţă antiturcă între regii Ungariei şi Poloniei, în care se hotăra de asemenea ca Ştefan şi urmaşii săi „să poată în viitor sta, trăi şi domni fără de primejdie în Moldova, ca mai înainte”. Se şi conta, de altminteri, pe colaborarea domnului Moldovei împotriva turcilor.

Tratatul direct între domnul Moldovei şi regele Poloniei a fost ratificat de Ştefan numai un an mai târziu, în iulie 1499. Important - după cum s-a văzut - pentru progresele centralizării de stat pe care ne îngăduie să le constatăm, acest act pune în lumină poziţia internaţională pe care reuşise să o cucerească Moldova la sfârşitul veacului al XV-lea, prin lupta eroică pentru independenţă a poporului său şi ferma conducere a marelui domn. Dacă regele Ungariei, Vladislav, care mediase încheierea tratatului, mai era numit „domnul nostru milostiv”, Moldova şi Polonia apar ca două state care îşi reglementează pe picior de egalitate raporturile dintre ele.

Tratatul era, în acelaşi timp, un act de alianţă „împotriva tuturor vrăjmaşilor”, dar, mai ales, împotriva turcilor, corespunzând astfel liniei generale de politică externă urmată de Moldova în vremea lui Ştefan cel Mare. Formularea condiţiilor colaborării antiotomane dovedeşte şi deplina libertate a Moldovei faţă de coroana Ungariei. În caz de război împotriva turcilor, Vladislav va trece prin Ţara Românească, iar Ioan Albert va lua drumul direct al Obluciţei, „sau după ce se vor fi înţeles între sine amândoi susnumiţii crai cu susnumiţii fraţi ai domniilor lor (Alexandru al Lituaniei şi Sigismund) şi cu noi, susnumitul Ştefan voievod, pe unde li se va părea lor şi nouă că ar fi mai bine şi mai folositor, pe acolo să treacă”.

Ştefan îşi rezerva de asemenea dreptul, chiar atunci când cei doi regi ar fi plecat ei înşişi în fruntea oştirilor, ca, în cazul când nu va putea participa, să trimită cu trupele moldovene pe fiul său Bogdan sau pe un alt locţiitor. Ba, mai mult, dacă va fi silit să dea ajutor turcilor - „şi le-am da ajutor fără voia noastră” - tratatul să nu se considere a fi călcat, „căci turcilor, pe cât vom putea, le vom fi neprieteni”.

Check Also

Bătălia din Moldova (martie-august 1944)

În martie 1944, după aproape 3 ani de război, partea de est şi nord-est a …

„Campania cea lungă” (septembrie 1443 – ianuarie 1444)

Papa Eugeniu al IV-lea (1431-1437) reuşise să obţină la conciliul de la Florenţa, din 1439, …

Anularea alegerilor din Moldova din iulie 1857

Dând curs uriaşei mişcări de protest din Principate, puterile favorabile Unirii, în frunte cu Franţa …

Tributul şi alte poveri ale Moldovei şi Ţării Româneşti

Cu ce scop era pus în scaun un domn român, el ştia cât se poate …

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …