Calul cardinalului Bathori, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar)

Calul cardinalului Bathori, de Vasile Alecsandri, este o poezie scrisă, după indicaţia poetului, în 1868.

A fost publicată pentru întâia oară în revista „Convorbiri literare” nr. 12 din 15 august 1868, apoi reprodusă în ediţia 1875, vol. III.

Vasile Alecsandri

Calul cardinalului Bathori

Bathor cardinalul, uşurel de minte,

Pe-un cal alb de spume fuge tot nainte

Peste văi şi râuri, peste munţi de-a drept,

Făr-a-ntoarce capul rezemat de pept,

Căci i-e teamă-n suflet, teamă să zărească

A lui Mihai-vodă umbră vitejească!...

El dedese pradă oastea-i de magnaţi

Românilor aprigi de peste Carpaţi,

Ş-acea oaste mândră, multă, strălucită

Parte zace moartă, parte-i risipită!

Fuge cardinalul!... împregiurul lui

Vâjie şi-l mustră boarea vântului;

Îl mustră şi munţii cu nouri pe frunte,

Şi codrii îl mustră, şi şoimii de munte!

Iar când obositul, cuprins de fiori,

Vrea să s-odihnească în poieni cu flori,

Florile îndată se prefac în spinuri,

Poienele negre scot aspre suspinuri!

Şi când el aleargă la vre un izvor,

Apa se roşeşte, se preface-n nor!

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …