Calistrat Costin

Calistrat Costin (pseudonimul literar al lui Costinel Costin) (30 ianuarie 1942, Bacău) - poet şi prozator. Este fiul Emiliei (născută Bălăiţă) şi al lui Alexandru Costin, subofiţer.

A studiat filologia la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, între 1960 şi 1965. A fost asistent universitar la Institutul Pedagogic din Târgu Mureş şi la acela din Bacău, redactor la cotidianul „Informaţia Harghitei” şi la revista „Ateneu”; este director al Teatrului „George Bacovia” şi al Teatrului de Animaţie „Vasile Alecsandri” din Bacău.

În 1998 i se acordă Premiul „George Bacovia” pentru poezie. A debutat în presă în 1966, cu articole de critică literară, şi editorial în 1974, cu volumul de poezie Planete. A colaborat la „Tribuna”, „Convor­biri literare”, „Ateneu”, „Orizont”, „Cronica”, „Luceafărul” etc.

Volumul de debut, Planete, şi următorul, Augusta lumină (1976), sunt marcate de ideologia epocii. Este vorba de cultul ţării, o imemorială Dacia Felix, al pământului-mumă, al strămoşilor, al „rădăcinilor” tracice. Se disting pregnant câteva dominante tematice şi stilistice: prelucrarea filonului popular (motivul şarpelui, motivul fântânii, tipar prozodic simplificat, limbaj arhaizant - în Prânz românesc, Poem traco-dacic, Doină, Motiv străvechi de haiducie), înclinaţia spre jocul verbal, senin ori grav (graţiosul dans verbal Balet aerian, muzicala Impresie de răsărit), lirismul suav al poeziilor de dragoste, tendinţa spre simplificare şi abstractizare a limbajului mai ales în poemele filosofice (Ascensiune în munţi), dedublarea eului poetic (Arlechin).

Originală este Cavalcada gerului (După un motiv folcloric), poezie ce dezvoltă motivul şarpelui într-o construcţie halucinantă, de o muzicalitate incantatorie. Timpul şi moartea, „taina” trecerii, iluzia, dualitatea omului, a poetului şi a poeziei sunt temele din Elementul „lume” (1978).

Volumul Satiră duhurilor mele... (Parodii şi nu prea) (1980) constituie oarecum o răspântie în creaţia lui Costin, în sensul apropierii de lirica optzecistă prin adoptarea unui limbaj prozaic, anecdotic, colocvial, ironic şi autoironie. Timpul, moartea, dualitatea funciară a lumii rămân teme predilecte, dar, aspirând să pătrundă câte un înţeles, poetul percepe totul ca pe un spectacol factice, tragicomic.

În Declinul elegiei (1983), ochiul-spectator, martor însingurat, surprinde iluzia, „farsa” pretutindeni în „teatrul lumii”. Farsa există chiar şi „în orice elegie”, puritatea, tragismul lumii fiind pierdute; doar orbirea (tema centrală a volumului) ar putea recupera „augusta lumină” pierdută.

Scrisori (1988) şi Uite viaţa, nu e viaţa! Poezii de lume (1992) se concentrează în jurul încercării de definire a cuvântului, în arte poetice de inspiraţie folclorică (Elegia şarpelui) sau optzecistă (Problema poeziei). Trebuie remarcat eclectismul acestor volu­me: elemente livreşti, ludice, intertextualism, o sintaxă elaborată (paranteze, explicaţii retorice etc.) apar alături de poezii de dragoste simple, melodioase, unele de inspiraţie folclorică, altele cu parfum arghezian.

Romanele La Răspântii (1979), Arşiţa (1981) şi O anume fericire (1989) abordează aceleaşi teme: orbirea, necredinţa urmată de pedeapsă (personajul principal se numeşte Toma Toma), ratarea, boala, nebunia, înglobând şi tema socială. La Răspântii şi Arşiţa, continuarea celui dintâi, sunt romane eteroclite: simbolice, alegorice, poetice, realiste, sociale, cu ample dialoguri pe teme filosofice, ultimul cu o tramă poliţistă.

O anume fericire insistă asupra problemei cuplului şi a libertăţii umane. Naraţiunea, în genere fluentă, preia reţeta de succes a romanului anilor ’80, în speţă pe cea a lui Marin Preda din Cel mai iubit dintre pământeni.

Opera literară

  • Planete, Iaşi, 1974;
  • Augusta lumină, Bucureşti, 1976;
  • Despre voinţă, Bucureşti, 1977;
  • Elementul „lume”, Bucureşti, 1978;
  • La Răspântii, Iaşi, 1979;
  • Satiră duhurilor mele... (Parodii şi nu prea), Bucureşti, 1980;
  • Arşiţa, Iaşi, 1981;
  • Declinul elegiei, Bucureşti, 1983;
  • Scrisori, Bucureşti, 1988;
  • O anume fericire, Iaşi, 1989;
  • Uite viaţa, nu e viaţa! Poezii de lume, Iaşi, 1992;
  • Zodiacul în doi peri, Iaşi, 1995;
  • Lume, lume şi iar lume!, Bucureşti, 1997;
  • Legământ de eternă neuitare (în colaborare cu Alex. L. Iosif), Bacău, 1998;
  • Închis... pentru inventar, Bacău, 1998;
  • De viaţă, de moarte, de lume - Of Life, of Death, of the World (haiku-tanka), ediţie bilingvă, traducere de Luciana Mosoia, Bacău, 2000;
  • Şi totuşi... nu se mişcă, Bacău, 2002.

Traduceri

  • Tristan Tzara, Fuga, Bacău, 1996;
  • Pierre Morency, Cuvinte hoinare în noapte, Bacău, 2000.

Check Also

George Dorul Dumitrescu

George Dorul Dumitrescu (14 februarie 1901, Ceptura, judeţul Prahova – ?) – prozator. Este fiul …

Geo Dumitrescu

Geo (Gheorghe V.) Dumitrescu (17 mai 1920, Bucureşti – 28 septembrie 2004, Bucureşti) – poet, …

Aurelian Titu Dumitrescu

Aurelian Titu Dumitrescu (15 februarie 1956, Caracal, judeţul Olt) – poet. Este fiul Mariei (născută …

Aurel Dumitraşcu

Aurel Dumitraşcu (21 decembrie 1955, Sabasa, judeţul Neamţ – 16 septembrie 1990, Bucureşti) – poet. …

Victor Dumbrăveanu

Victor Dumbrăveanu (20 august 1946, Corlăteni, judeţul Bălţi, Basarabia) – prozator şi publicist. A absolvit …