Călătorii români acasă şi în lume

Pentru istoria românilor, scrierile sau însemnările de tot felul lăsate de străini sau de români, au o valoare documentară deosebită. Din ele putem afla informaţii importante despre evoluţia ţărilor române într-o anumită perioadă, despre dezvoltarea societăţii româneşti sub aspect politic, economic, social, cultural şi spiritual. De asemenea, putem să constatăm din aceste însemnări modul cum percep românii dintr-o anume regiune geografică pe cei care locuiesc în alte regiuni, modul cum îi privesc românii pe străini şi ce impresie au străinii despre români, despre originea, istoria, credinţele şi obiceiurile lor.

În decursul timpului, numeroşi au fost românii care, în calitate de negustori, militari, soli, cărturari, călugări, au călătorit şi au lăsat însemnări despre cele văzute în drumurile lor pe pământ românesc sau pe alte meleaguri. Unul dintre aceştia este spătarul Nicolae Milescu (1636-1708), boier moldovean, cărturar umanist de mare anvergură, diplomat şi călător. Despre el, cronicarul Ion Neculce spune că „Era un boier (...) de la Vaslui de moşia lui, pre învăţat şi cărturar, şi ştie multe limbi: elineşte, sloveneşte, greceşte şi turceşte. Şi era mândru şi bogat (...)”.

Temeinica învăţătură dobândită la Iaşi şi la şcoala din Istambul i-a adus funcţii, ranguri şi misiuni diplomatice pe măsură: grămătic, spătar, capuchehae, tălmaci pentru limbile greacă, latină şi română pentru Departamentul Soliilor din Moscova, şef al traducătorilor de la cancelaria diplomatică a ţarului Rusiei, şef de misiuni diplomatice. În timpul misiunilor sale prin Moldova, Transilvania şi Tara Românească este interesat de legende, folclor, limbă, tradiţii, manuscrise de la mănăstiri, ceea ce-i întăreşte convingerea despre latinitatea limbii române („mai jumătate de limba românească este luat de la latini”).

Nicolae Milescu a peregrinat la Ţarigrad (Istanbul), apoi prin Germania, Suedia, Franţa, ţări ce marchează destinul său de călător european. Recomandat de patriarhul Dositei al Ierusalimului care arată că este „om foarte învăţat (...) în zadar s-ar căuta un om asemănător”, intră în slujba ţarului Rusiei. Acesta i-a încredinţat o misiune diplomatică în China pentru stabilirea de relaţii diplomatice şi comerciale ruso-chineze şi găsirea unui drum prin Siberia spre China.

Călătoria sa în China a durat trei ani (1675-1678) şi s-a soldat cu remarcabile contribuţii la cunoaşterea unor întinse teritorii din Siberia şi China şi a unor populaţii şi culturi puţin cunoscute sau necunoscute europenilor secolului al XVII-lea. Informaţiile sale despre natura şi oamenii locurilor asiatice au lărgit orizontul geografic şi au fost folosite de exploratorii din secolele următoare, el fiind numit „Marco Polo al secolului al XVII-lea”. Însemnările sale au fost publicate în limba română sub titlul Jurnal de călătorie în China şi fac din spătarul Nicolae Milescu un pionier al memorialisticii româneşti de călătorie.

Domnitorul şi cărturarul de talie europeană Dimitrie Cantemir (1673-1723) a cunoscut bine pământul românesc al Moldovei, situaţia Imperiului Otoman unde a trăit mulţi ani şi a Rusiei, care se afirmă ca mare putere în timpul lui Petru I, protectorul său, la curtea căruia trăieşte între anii 1711-1723, după înfrângerea de la Stănileşti. Lucrările sale au adus contribuţii remarcabile în domeniul istoriei, literaturii, geografiei, filosofiei, muzicii etc. Ales membru al Academiei din Berlin, el scrie lucrarea Descriptio Moldaviae, o monografie cu bogate informaţii de geografie, istorie, politică, folclor, religie.

Autorul arată originea latină a poporului român, prezintă oraşele, târgurile şi satele, pădurile, fauna, câmpiile, munţii („cel mai înalt este Ceahlăul, care, dacă ar fi intrat în basmele celor vechi, ar fi fost atât de vestit ca şi Olimpul (...)”, bogăţiile subsolului, organizarea politică şi administrativă, religia, obiceiurile şi tradiţiile. Cantemir a realizat o hartă a Moldovei, ce a constituit vreme de un secol singura hartă a acesteia. Nicolae Iorga arăta, că „principele moldovean a dat cea dintâi lucrare în sensul epocii noastre... o întreagă enciclopedie naţională sub forma aceasta a unui studiu geografic”.

Informaţii numeroase cu caracter geografic a adus Dimitrie Cantemir şi în lucrarea Creşterea şi descreşterea curţii otomane. Munteanul Dinicu Golescu (1777-1830), boier, cărturar şi memorialist, a ocupat mai multe funcţii în Ţara Românească, fiind trimis în misiuni diplomatice la Paris şi Petersburg. El a călătorit mult, avid de informaţii, curios să vadă cum trăieşte lumea accidentală în raport cu lumea românească. Observaţiile călătoriilor sale din anii 1824, 1825 şi 1826 prin Transilvania, Banat, Ungaria, Austria, Italia, Bavaria şi Elveţia sunt notate concis şi în detaliu, în ideea ca românii să acţioneze pentru a progresa politic şi cultural la nivelul europenilor.

Toate aceste observaţii au fost publicate sub titlul Însemnare a călătoriei mele (Buda, 1826), lucrare în care susţine ideea dacoromânismului. Un alt călător este scriitorul transilvănean Ion Codru-Drăguşanu (1818-1884). Acesta a peregrinat prin Ţara Românească şi prin numeroase oraşe ale Europei. S-a arătat preocupat de cultura, istoria şi tradiţiile popoarelor pe care le-a prezentat în epistole cu un ascuţit spirit critic. Însemnările sale au fost publicate în 1865 sub titlul Peregrinul transilvan.

Un alt transilvănean, Badea Gheorghe Cârţan (1849-1911), cioban, a învăţat să citească şi sub influenţa lucrării lui Gheorghe Şincai, Cronica românilor, a devenit luptător pentru cauza românilor transilvăneni pe care-i socotea fraţi de sânge cu cei de la sud de Carpaţi. Atrecut de nenumărate ori graniţa în Ţara Românească convins că trebuie să vadă şi să cunoască frumuseţea locurilor unde au trăit strămoşii noştri romani.

În spiritul acestei idei a mers pe jos la Roma pentru a vedea Columna lui Traian (1896). A făcut mai multe drumuri la Bucureşti, Viena, Paris şi alte oraşe europene. Aducea cărţi de o parte şi de alta a graniţei româno-austro-ungare pentru păstrarea vie a sentimentului naţional, ceea ce i-a adus numeroase necazuri din partea autorităţilor. Nu a apucat să vadă înfăptuit idealul naţional. A murit făcând un ultim drum peste munţi, în 1911, fiind înmormântat la Sinaia. Pe mormântul său stă scris: „Aici doarme Badea Cârţan, visând întregirea neamului”.

Un loc aparte îl ocupă în rândul exploratorilor români savantul naturalist Emil Racoviţă (1868-1947), participant la expediţia antarctică din anii 1897-1899 când a făcut importante observaţii ştiinţifice. Un alt mare şi neobosit călător român pe meridianele globului a fost Mihai Tican-Rumano (1895-1967), ziarist şi scriitor, „drumeţ prin vocaţie”, autor a peste 30 de volume ce pun la dispoziţia cititorului spaţii şi culturi de pe toate continentele.

El a rămas în conştiinţa posterităţii ca unul dintre cei mai originali călători-scriitori români care a adus în faţa publicului român locuri fascinante şi misterioase, popoare şi obiceiuri de pe toate meridianele şi a dus numele României în lume. În presa din Argentina, Spania etc. el a popularizat plaiurile româneşti şi cultura poporului său în limbile spaniolă, franceză şi română. Dintre continentele lumii cel mai mult l-a impresionat Africa, despre care a şi scris numeroase cărţi care au avut darul să-i familiarizeze pe români cu realităţile de pe acest continent.