Bună dimineaţa, miez de noapte, de Jean Rhys (comentariu literar, rezumat literar)

Jean Rhys (pseudonimul literar al lui Ella Gwendolen Rees William) (24 august 1890, Roseau, Dominica - 14 mai 1979, Exeter, Marea Britanie) - scriitor.

  • Titlul original: Good Morning, Midnight
  • Prima ediţie: 1939

Titlul celui de-al cincilea roman al lui Jean Rhys este preluat dintr-un poem al lui Emily Dickinson.

Bună dimineaţa, miez de noapte este o lucrare sumbră, plasată în perioada interbelică, gravitând în jurul Sashei, o femeie între două vârste care se întoarce la Paris, unde şi-a petrecut tinereţea.

Naraţiunea fragmentată pendulează între trecut şi prezent, zugrăvind limitele paradoxale ale vieţii unei femei care a năzuit mereu să se elibereze de convenţii.

Romanul debutează cu încercările Sashei, potopită de amintirile dulci-amare ale tinereţii, de a se reorienta printre familiarele simboluri pariziene.

Aflăm cum a scăpat de viaţa mărginită a clasei muncitoare londoneze căsătorindu-se cu artistul Enno şi mutându-se cu el în Europa.

Dar refuzul lui Enno de a o apăra de tranzacţiile sociale şi economice degradante o fac să înţeleagă cât de „ieftină” şi vulnerabilă este în faţa societăţii.

Pe măsură ce romanul înaintează, aflăm şi de trauma Sashei - moartea pruncului ei şi părăsirea soţului - care îi atrag chiar şi oprobriul societăţii neconformiste în care se învârte.

Decăderea rapidă şi profundă a Sashei apelând la băutură şi diverse slujbe ce pun accentul pe tinereţea şi frumuseţea feminină unifică trecutul cu prezentul.

La finalul cărţii, Sasha este înfăţişată nevoită să accepte că amestecul inevitabil şi dur dintre sărăcie şi bătrâneţe a făcut-o să devină şi mai vulnerabilă.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …