Bibliotecile în ţările române în perioada destrămării feudalismului

Bibliotecile, ca mijloc de difuzare a culturii de tip nou, se înmulţesc, îşi îmbogăţesc fondurile şi dau uneori la iveală cataloage ale colecţiilor proprii. În ajutorul cititorilor cu mijloace mai restrânse vin cabinetele de lectură cu cataloagele lor tipărite. Către 1838, iau naştere bibliotecile publice, care, odată cu întemeierea lor, vor ridica probleme noi, de înzestrare cu cărţi, administrare a colecţiilor, redactare de cataloage sistematice etc.

Dintre vechile biblioteci, cea a Mitropoliei din Bucureşti se reorganizează abia în epoca regulamentară, după ce, vreme îndelungată nu fusese decât un depozit, rău îngrijit, de imprimate şi manuscrise. Catalogul manuscris din 1836, întocmit sub privegherea lui Petrache Poenaru, ne dezvăluie bogăţia şi diversitatea operelor adăpostite în această bibliotecă.

Dintre bibliotecile mănăstirilor muntene cele mai bogate sunt cea de la Hurez, cu un catalog întocmit în 1791, şi cele de la Cernica şi Căldăruşani, cu numeroase traduceri recente, în manuscrise, datorite curentului paisian. În Moldova, mănăstirea Neamţul îşi îmbogăţeşte vechea colecţie de manuscrise slave, cu traduceri noi, în limba română şi rusă, de opere ascetice ale literaturii bizantine, iar în Iaşi, se deosebesc bibliotecile de la Sf. Sava, Mitropolie şi Seminarul Veniamin.

Boierii cărturari îşi alcătuiesc şi ei biblioteci de preţ. Una din cele mai frumoase biblioteci particulare muntene este aceea a marelui ban Grigore Brâncoveanu, al cărei catalog din 1823, lucrat cu grijă, arată valoarea deosebită a colecţiei, cu toate pierderile suferite în timpul mişcării din 1821.

În Moldova, familiile boiereşti aveau biblioteci bogate şi bine întocmite. Avem, astfel, ştiri despre biblioteca lui Ioan Palladi, din Iaşi, a lui Roznovanu, de la Stânca, a familiei Cânta cu autori francezi, greci, poloni, unguri şi ruşi, despre biblioteca fostului episcop de Roman şi mai târziu mitropolit al Moldovei, Leon Gheuca. Ni s-au păstrat cărţile lui Costachi Conachi şi ştim că, la Stolniceni, Matei Millo avea o frumoasă bibliotecă, ce cuprindea şi cărţi ruseşti. Din dosarele cenzurii moldovene aflăm de comenzile masive de cărţi străine făcute peste hotar, pentru biblioteca proprie, de către vistiernicul Dimitrache Ghica. În această perioadă se încheagă şi bibliotecile Sturzeştilor de la Scheia şi Miclăuşeni, care se desăvârşesc în perioada următoare revoluţiei din 1848.

Fireşte că nu numai marea boierime, dar şi boiernaşii, precum şi cărturarii din pătura mijlocie, localnici sau veniţi din vecina monarhie chesaro-crăiască, îşi aveau biblioteci, uneori remarcabile. Din păcate, lipsa cataloagelor de bibliotecă ne lasă nedumeriţi asupra cuprinsului lor. Ştim totuşi că G. Asachi a fost, o vreme, posesorul manuscrisului Psaltirii Scheiene, că G. Seulescu avea la Iaşi o bibliotecă aleasă, că Nicolae Istrati, la Rotopăneşti şi Costache Negruzzi, la Trifeşti aveau adunate preţioase cărţi şi codice vechi, că Mihail Kogălniceanu strânsese o colecţie de manuscrise de cronici, în vederea publicării lor.

Când un Damaschin Bojinca sau un Chr. Flechtenmacher au venit de peste munţi, au sosit cu biblioteci gata alcătuite. Biblioteci mai mărunte se găseau, de altfel, pe lângă mai fiecare mănăstire, pe lângă multe biserici de oraş, dar şi la mulţi iubitori de carte mai modeşti, în lipsa altor date, interesul acestora din urmă pentru carte şi încurajarea tipăriturilor îl cunoaştem din numeroasele liste de prenumeranţi sau abonaţi cu un număr de exemplare, la cărţi româneşti şi greceşti care urmau să apară, liste care ni s-au păstrat la finele multor volume imprimate în această epocă.

Cât priveşte cărţile străine, cititorii care nu le puteau comanda sau nu şi le procuraseră la vreme recurgeau la serviciile cabinetelor de lectură, care le puneau la îndemână, în schimbul unei cotizaţii, cele mai felurite lecturi. Frederic Walbaum, C.A. Rosetti şi Winterhalter - la Bucureşti - Adolf Hening şi F. Bell - la Iaşi - dau la lumină, între 1838 şi 1847, cataloage ale operelor care stau la dispoziţia publicului, în majoritatea lor covârşitoare lucrări de literatură franceză sau traduceri în limba franceză. Cu timpul însă, fondurile de cărţi câştiga în diversitate şi interes, adăugându-li-se lucrări de medicină, istorie naturală, matematici, agricultură, filologie etc., pe lângă nelipsitele volume de literatură clasică şi modernă, de istorie şi de călătorii.

Prima încercare de a se organiza o sală de lectură a periodicelor la dispoziţia unor intelectuali se datorează medicilor Cihac şi Zotta din Iaşi, primul protomedicul oştirii moldovene, celălalt protomedicul capitalei Moldovei. Din cercul ieşean de lectură medicală (Jassyer Medizinischer Leseverein) întemeiat de ei şi care va deveni ceva mai târziu vestita Societate medico-naturalistă din Iaşi, făceau parte medici, farmacişti, dar şi intelectuali cu alte preocupări. Se comandau peste hotare 12 reviste de specialitate, din care 11 în limba germană şi una în franceză.

În Ţara Românească, prima încercare similară e mult mai modestă şi se datorează negustorimii bucureştene. Un „cazin”, înfiinţat în 1836, se alătură unui rudiment de cameră de comerţ. Se puteau găsi câteva periodice româneşti şi - mai numeroase - publicaţii străine, din Franţa, Grecia, Austria şi Germania. Un important pas mai departe îl constituie organizarea de biblioteci publice, în urma prevederilor Regulamentului organic. La Bucureşti, pe lângă Colegiul naţional Sf. Sava, la Iaşi, pe lângă Academia Mihăileană, la Craiova, pe lângă Colegiul naţional, iau naştere biblioteci bine înzestrate, puse la dispoziţia unor pături mai largi de cititori.

Bibliotecile din capitalele principatelor pornesc cu o zestre de cărţi dăruită de fiecare din cei doi domnitori şi îmbogăţită ulterior prin daruri şi achiziţii. Cea din Bucureşti şi-a putut asigura, de la început, cea mai mare parte din cărţile şi manuscrisele mitropoliei. Prin înfiinţarea depozitului legal s-a creat posibilitatea unei alimentări lesnicioase cu tipăriturile ce aveau să apară în ţară. Pentru a veni în ajutorul cititorilor se dau la lumină şi cataloage sistematice, împărţite pe limbi şi materii.

În anul 1841, revista rusă „Albina nordului” putea anunţa că în Bucureşti fiinţează o bibliotecă cu 11.000 de volume, cu ore de lectură după amiezele şi cu putinţa de a împrumuta cărţi, ceea ce era interzis la Iaşi. Începând de prin 1840 se organizează şi biblioteci prin judeţe. Mulţi dintre iubitorii de cărţi, cu mijloace materiale deosebite sau măcar favorizaţi de împrejurări, sunt şi colecţionari în domeniul numismaticii şi al arheologiei. În Ţara Românească cei mai vestiţi colecţionari sunt marele ban Mihai Ghica şi Nicolae Mavros, posesorii unor bogate şi valoroase colecţii numismatice, cărora le-au alcătuit şi cataloage, care ni s-au păstrat.

Cel dintâi a pus, în 1834, bazele primului muzeu naţional de istorie naturală şi antichităţi, dăruind în acest scop „înseninătoare colecţii de deosebite obiecturi”. Cât priveşte pe Mavros, el este creatorul unui cerc numismatic şi arheologic, la care vor participa mai târziu Bolliac, D.A. Sturdza, Alexandru Odobescu, M. Sutzu şi alţii. În Moldova, G. Seulescu se distinge şi prin colecţionarea de monede vechi şi obiecte culese în săpături arheologice.

În Transilvania, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor, şcolile mai mari îşi consacră o parte din buget achiziţionării de cărţi. Academiile de drept de la Oradea şi Cluj beneficiază de cărţile unor ordine călugăreşti desfiinţate, iar Samuel Teleki, Ignatie Batthyany şi Samuel Brukenthal strâng la Tg. Mureş, Alba Iulia şi Sibiu zeci de mii de volume din literatura secolului al XVIII-lea, dar şi incunabule sau manuscrise vechi.

În 1821 s-a redactat catalogul bibliotecii Batthyany, cuprinzând 18.211 titluri. Cu mijloace mai restrânse, românii îşi întemeiază biblioteci la Blaj, Oradea şi Arad. Cărturari mărunţi ca Ştefan Salciai şi Alexandru Fiscuti îşi achiziţionează, în cursul anilor de studii la Viena, nu numai clasici latini, dar şi scrieri ale unor autori ca Erasm, Grotius, Fenelon, Wolff, Steinkellner, Heineccius, Antioh Cantemir, Berkeley şi Fleury.

Pe Wolff şi Fenelon îi găsim în tovărăşia lui Lessing, Voltaire, J.J. Rousseau, Kant, Goethe etc. şi în cataloagele celor două librării deschise la Sibiu, în 1778 şi 1779. Pentru a înlesni contactul permanent cu această literatură, în care predomină lucrări în spirit luminist, se înfiinţează la Sibiu, Reghin, Sebeş, Braşov şi în alte centre, „Cabinete de lectură” frecventate de numeroşi intelectuali, fără deosebire de naţionalitate, care şi-au găsit în cuprinsul lor şi un loc pentru rodnice schimburi de idei. Cât priveşte muzeele, să amintim deschiderea la Sibiu în 1817, pentru public, a colecţiilor lui Samuel Brukenthal, care s-au bucurat repede de o entuziastă apreciere din partea vizitatorilor localnici şi străini.

Check Also

Caracterele generale ale perioadei de trecere la feudalism (secolele IV-X d.Hr.) în Dacia

Lupta maselor asuprite, precum şi atacurile triburilor libere dinafară, au dus la prăbuşirea sistemului sclavagist …

Oraşele din ţările române în anii 1848-1864

Oraşele şi târgurile s-au dezvoltat necontenit în anii 1848-1864. S-a accentuat diferenţierea lor de sate, …

Cultura în ţările române în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Însemnatele prefaceri prin care au trecut ţările române în a doua jumătate a secolului al …

Decadenţa băniei craiovene şi înflorirea oraşului în epoca destrămării feudalismului

În epoca destrămării feudalismului s-au produs importante schimbări şi în domeniul instituţional. Bănia craioveană nu …

Efectele cuceririi Angliei. Feudalitatea şi viaţa economică

De pe vremea regilor saxoni existaseră ţărani şi seniori, colibe şi castele, dar spiritul saxon …