Biblioteca piscinei, de Alan Hollinghurst (comentariu literar, rezumat literar)

Alan Hollinghurst (26 mai 1954, Stroud, Marea Britanie) - scriitor.

  • Titlul original: The Swimming-Pool Library
  • Prima ediţie: 1988
  • Premiul Somerset Maugham: 1989

Când Hollinghurst a publicat Biblioteca piscinei era, deja, o prezenţă pe scena literară în urma celor două colecţii de poezie apărute anterior şi ca redactor la Times Literary Supplement. Acesta, primul său roman, este o naraţiune exuberantă despre viaţa comunităţii homosexuale, în 1983, cu accent pe hedonismul care a caracterizat „ultima vară de acest gen existentă vreodată”, înaintea izbucnirii epidemiei de SIDA.

Pe rând, extaziindu-se de prezent şi nutrind nostalgie faţă de trecut, romanul prezintă viaţa de petreceri a acestei comunităţi, cu omniprezentele sale scene de viaţă sexuală „gay”, călăuzindu-l, în acelaşi timp, pe cititor spre un deznodământ splendid conceput. Două vieţi sunt contrapuse aici, cea a lordului Nantwich, un fost administrator colonial din Africa şi a lui William Beckwith, un tânăr homosexual cu o avere importantă.

După ce îi salvează viaţa lordului, William este convins să-i scrie biografia şi, în acest scop, foloseşte jurnalul scris de Nantwich. Jurnalul este un prilej pentru o naraţiune în paralel, devenind tot mai clar că, deşi cei doi bărbaţi sunt separaţi de mai multe generaţii, viaţa lor conţine similitudini tulburătoare.

Rasismul şi remarcile stânjenitoare la adresa homosexualilor continuă, în pofida celor 15 ani trecuţi de la legalizarea acestui tip de comportament, hărţuirea lor fiind evidentă în momentul în care cel mai bun prieten al lui William este arestat de un poliţist în civil, el însuşi homosexual, în împrejurările în care Nantwich ajunsese la rândul său în închisoare, în anii 1950.

Cu toată libertatea, maşinăria oprimării nu este niciodată departe în acest roman şi mai mult, nostalgia faţă de erotismul incitant al celor situaţi în afara legii pune în evidenţă complexitatea acestui tip de dorinţă. Urmărirea pas cu pas a mişcării de eliberare a comunităţii homosexuale contemporane şi a pericolelor unei astfel de vieţi ilicite sunt motive pentru a ne reaminti - dacă nu am devenit prea mulţumiţi de sine - legătura şi datoria faţă de trecut, precum şi victoriile actuale.

Check Also

Visează androizii oi electronice?, de Philip K. Dick (comentariu literar, rezumat literar)

Philip Kindred Dick (16 decembrie 1928, Chicago, Illinois, Statele Unite – 2 martie 1982, Santa …

Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau (comentariu literar, rezumat literar)

Jean-Jacques Rousseau (28 iunie 1712, Geneva, Elveţia – 2 iulie 1778, Ermenonville, Franţa) – scriitor. …

Virgina în grădină, de A.S. Byatt (comentariu literar, rezumat literar)

A.S. Byatt (pseudonimul literar al Antoniei Susan Drabble) (24 august 1936, Sheffield, Marea Britanie – …

Viii şi morţii, de Patrick White (comentariu literar, rezumat literar)

Patrick Victor Martindale White (28 mai 1912, Knightsbridge, Londra, Marea Britanie – 30 septembrie 1990, …

Vieţi pârjolite, de Ricardo Piglia (comentariu literar, rezumat literar)

Ricardo Piglia (24 noiembrie 1941, Adrogue, Argentina) – scriitor. Titlul original: Plata quemada Prima ediţie: …