Berberi

Berberii sunt un ansamblu de comunităţi trăind în Maroc, Algeria, Mali, Niger, Burkina Faso, Libia, Tunisia, Mauritania şi Egipt (aproximativ 20 milioane de persoane).

Sunt numiţi berberi locuitorii din Africa de Nord care vorbesc una dintre cele trei până la patru mii de variante locale ale limbii berbere. Dintre acestea, unele sunt izolate, în timp ce în cazul altora vecinătatea şi convergenţa dialectală au permis conturarea unor grupuri, purtând denumiri preluate de la populaţiile respective.

De aici a rezultat o clasificare culturală, lipsită de semnificaţie din punct de vedere antropologic, în Maroc, chleuhii şi imazirhenii formează, împreună cu o parte dintre rifaini, 40% din populaţia ţării (totalizând 12 milioane de berberi).

În Algeria, ponderea lor este de două ori mai mică, iar ariile berbere sunt separate unele de altele. Kabilii la vest şi la est de Alger, chaouia în Aures. zeneţii în Gourara-Touat-Tidikelt, Mzab şi Ouargla, tuaregii în centrul Saharei (în total ceva mai mult de 6 milioane de persoane).

Insule berberofone se întâlnesc în sudul Mauritaniei (12.000 până la 25.000), Tunisiei (60.000 până la 90.000), în Libia (300.000) până la 550.000) şi chiar în oaza Siwa din Egipt (10.000 până la 20.000). Tuaregii din zona salieliană din Burkina Faso, din Mali şi din Niger sunt cei mai sudici dintre berberi (circa 2 milioane).

Sunt musulmani de rit malekit ca şi vecinii lor arabofoni, cu excepţia mozabiţilor din Algeria şi a locuitorilor insulei Djerba din Tunisia, care sunt de rit ibadhit. Un mic număr de kabili creştini s-au refugiat în Franţa cu puţin înainte şi cu puţin după proclamarea independenţei Algeriei.

Limba berberă face parte din familia hamito-semitică. Cu rare excepţii, nu este şi nu a fost folosită în scris, în ciuda existenţei unui alfabet propriu, atestat încă din Antichitate, numit tifinarh. După ce acoperise întreaga Africă de Nord, berbera a pierdut în mare măsură terenul în faţa arabei. Astăzi este întâlnită de obicei în cazuri de diglosie.

Literatura orală este bogată şi, de câţiva ani, se experimentează genurile scrise. Nici unul dintre statele naţionale în cadrul cărora trăiesc nu recunoaşte în mod serios particularităţile lor culturale. De câteva decenii, o serie de berberi duc, sub conducerea intelectualilor, o luptă identitară care îmbracă uneori forme violente: „Primăvara berberă” kabilă în 1980, lupta armată a „Fronturilor” tuarege începând din anii 1990.

Istoric

Istoria antică a berberilor, în esenţă cea a unei rezistenţe la romanizare, este bine documentată. Istoria medievală face obiectul vastei monografii a lui Ibn Khaldun (1322-1406), de unde primii specialişti moderni în problemele Africii de Nord au preluat termenii şi principiile unei clasificări care a fost utilizată un timp (botr şi branes, sanhadja şi zenata etc.).

În Evul Mediu, beduinii din Arabia s-au răspândit în oraşele Maghrebului, apoi în aria păşunilor, mai întâi ca prozeliţi ai islamului, apoi ca mercenari. Prima etapă cuprinde secolele al VII-lea şi al VIII-lea d.Hr., iar a doua secolele al XI-lea şi al XII-lea. Atunci s-a încetăţenit limba arabă, care a continuat să progreseze în detrimentul graiurilor berbere.

Dinastiile autohtone au dispărut în secolul al XVI-lea. Întreaga Africă de Nord şi un sector de dimensiuni variabile, însă considerabil, din Peninsula Iberică s-au aflat sub stăpânirea dinastiei Almoravizilor (1055-1130) - provenită din ramura sanhadja conform clasificării făcute de Khaldun, şi apoi sub cea a Almohazilor (1130-1269), de origine masmoudă. Merinizii (1258-1471) şi Outtassizii (1471-1555), de origine zenetă, nu au putut împiedica Reconquista ibericilor şi apoi pătrunderea lor în mai multe puncte de pe litoralul atlantic şi mediteranean, fiind până la urmă îndepărtaţi de la conducerea Marocului de descendenţii Profetului, Saadienii (1555-1659).

La răsărit de Maroc, intervenţia turcă a pus capăt domniei zeneţilor abdelouadizi din regalul Tlemcen şi a liafsizilor masmoudieni din Tunisia. În ceea ce priveşte istoria contemporană, ea trebuie urmărită la nivelul subansamblurilor culturalo-lingvistice enumerate mai sus.

Denumire: mişcarea identitară tinde să substituie vocabula imazirhen denumirii franceze şi echivalenţilor săi în limbile occidentale. În acest fel s-ar extinde la totalitatea teritoriului şi a locuitorilor săi, numele pe care şi-l dau berberofonii din centrul Marocului şi din câteva alte regiuni, ca şi tuaregii, aceştia din urmă având diverse variante fonetice (de exemplu, imajerhen). Contrar unor afirmaţii frecvent vehiculate, amazirh nu înseamnă „om liber”.

Acest efect de sens apare în contextul unei societăţi stratificate - aşa cum este cazul la tuaregi, în sud-estul Marocului - însă semnificaţia rădăcinii rămâne, de fapt, necunoscută. De asemenea, mişcarea identitară încearcă să impună pentru limba berberă, cu multiple denumiri locale, un nume unic, tamazirht.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …