Beletristica în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVIII-lea

Literatura laică citită în veacul al XVIII-lea în Moldova şi în Ţara Românească cuprindea atât scrieri în limbi străine, cât şi scrieri în româneşte. Cele dintâi în special în limba greacă, dar într-o măsură tot mai însemnată şi în alte limbi - franceză, italiană, rusă etc. - cuprindeau în primul rând clasicii antichităţii, dar şi opere beletristice mai recente, în original, în traduceri sau în prelucrări. Ele circulau fie în tipărituri venite din afară, fie în manuscrise.

De obicei, operele care s-au tradus în româneşte au fost citite mai întâi - un răstimp mai scurt sau mai lung - în original sau în prelucrările greceşti după care s-au făcut traducerile. Fireşte, această literatură în limbi străine - la care au colaborat uneori şi localnici greci sau români, cu mici producţii de o valoare redusă - era rezervată unei pături restrânse de cunoscători ai limbilor în care era scrisă. Nu acelaşi lucru se petrecea cu literatura profană în româneşte, care, deşi circula numai în manuscris, avea o mult mai largă difuziune, după cum o arată numeroasele copii ajunse până la noi, ca şi numele posesorilor acestor exemplare.

În cadrul literaturii profane în româneşte, trebuie să deosebim mai întâi vechiul fond de adaosurile mai noi. Continuă într-adevăr să circule şi să câştige cercuri tot mai largi de cititori scrieri ca Alexandria, Varlaarn şi Ioasaf, Esopia, Istoria Sindipei filosofului, cunoscute din perioada precedentă. Unele dintre ele capătă chiar traduceri noi, cum e romanul Varlaam şi Ioasaf, pe care boierul oltean Vlad Boţulescu, aflat în 1763-1764 în captivitate la Milano, îl traduce din italieneşte. La fel, Vartolomei Măzăreanul dă în 1763 o nouă traducere Esopiei, după un original rus, mult prelucrat faţă de cel grec. De asemenea, fabulele esopice din versiunea lui Măzăreanu sunt în cea mai mare parte necunoscute versiunilor mai vechi.

Acestui vechi fond, înnoit prin variante deosebite, i se adaugă în cursul secolului al XVIII-lea o serie de opere traduse acum pentru prima oară. Pe la mijlocul veacului se traduce în Moldova, de către „loghiotatul (foarte învăţatul) chir Thoma vtori logofet”, romanul de dragoste grecesc din primele veacuri ale erei noastre, Aethiopica de Heliodor, sau A lui Iliodor istorie ethiopicească, cu subtitlul Amorul lui Theaghen şi Haricleea. Cartea era cunoscută la noi încă din secolul precedent şi la ea făcea aluzie Dimitrie Cantemir în prefaţa la Istoria ieroglifică. În traducerea românească, ea va fi copiată decenii de-a rândul; un manuscris din jurul anului 1813 se afla în frumoasa colecţie de texte vechi româneşti a lui Eminescu.

În jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea, au îmbrăcat haină românească şi două romane cavalereşti ale evului mediu francez: Pierre de Provence et la belle Maguelonne şi Paris et Vienne. Pe amândouă le-am primit nu direct, ci prin intermediare greceşti, după ce suferiseră pe această cale profunde transformări. Cel dintâi, sub numele de Istoriia lui Imberie fecior împăratului a Provenţii, se păstrează într-un manuscris din 1789, al cărui copist spune că: „Aceasta este scoasă rumâneşte după elinică, care şi eu am scris-o de la cel ce-au scos aceasta”. Traducerea românească urmează, cu unele prescurtări şi parafrazări, textul prelucrării greceşti care i-a servit de original.

Cel ce-al doilea roman amintit, Paris et Vienne, a stat la baza unei importante opere literare neogreceşti, Erotocritul, atribuită poetului cretan Kornaros de la mijlocul veacului al XVII-lea. Şi aici, ca şi în cele precedente, avem de-a face cu un roman de dragoste, a cărui primă traducere în româneşte, datorată lui Hristodor Ioan Trapezontu, a fost efectuată prin anii 1770-1780. Traducerile şi prelucrările la care a dat loc arată interesul stârnit în societatea românească. După prelucrarea profesorului său Dionisie Fotino, Anton Pann a dat o traducere în versuri româneşti a vechiului poem, din care unele cântece au pătruns în literatura orală a poporului.

Prin intermediar grec pătrunde la noi în jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea şi un roman italian, Bertoldo, de Giulio Cesare Croce, scriitor din veacul al XVI-lea. Cele mai vechi manuscrise româneşti ale acestei lucrări datează din jurul anului 1775. Peripeţiile personajului principal al romanului, ţăranul isteţ Bertoldo, ajuns la curtea regelui longobarzilor, prilejuiesc autorului o satiră a vieţii de curte.

Un fond de critică socială are şi Istoria poamelor, veche scriere bizantină tradusă din neogreacă în aceeaşi epocă (manuscrisul cel mai vechi cunoscut e din 1780, traducerea datând, după cât se pare, din 1773), în care personajele de curte şi înalţii dregători sunt înfăţişaţi în chip de fructe şi legume, care judecă procesul strugurelui. Această scriere satirică a fost intercalată de Anton Pann în Povestea vorbei. Între 1750 şi 1780 s-a realizat şi prima traducere în limba română a Odisseei, care venea după o lungă cunoaştere a operei lui Homer în original de către cei ce trecuseră prin şcolile eline din Bucureşti şi Iaşi.

În jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea încep şi traducerile directe din limba franceză, deşi multe opere franceze vor ajunge la noi prin intermediare greceşti. Transpunerea în româneşte a întâmplărilor lui Telemac, romanul pedagogic al lui Fenelon, care cuprinde şi o critică a guvernării lui Ludovic al XIV-lea, este anterioară anului 1772, de când datează cea mai veche copie.

Războiul ruso-turc din 1768-1774 dă loc traducerii a două scrieri politice ale lui Voltaire, efectuate în anii 1771-1772: Le tocsin des rois aux souverains de l’Europe şi Traduction du poeme de Jean Plokof, conseiller de Holstein, sur les affaires presentes, opere îndreptate împotriva Imperiului Otoman şi cuprinzând alături de elogiul Ecaterinei a II-a, îndemnul la lupta comună a statelor europene pentru eliberarea popoarelor supuse de turci.

Traducerea acestor scrieri ale lui Voltaire se încadra într-o întreagă activitate publicistică menită să ridice pe români în războiul contra Turciei, din care fac parte şi Rugăciune a neamului grecilor cătră toată creştinească Europa, de filoelenul italian Giovanni Del Turco, sau Învăţătura Ecaterinei a II-a (Iaşi 1773).

Check Also

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …

Cauzele interne şi externe ale înfrângerii Revoluţiei din 1848 în Ţara Românească

Înfrângerea revoluţiei a fost determinată de faptul că în ţară capitalismul era slab dezvoltat şi …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Întărirea presiunii otomane asupra Ţării Româneşti (1496-1521)

La sfârşitul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea, istoria Ţării …