Beletristica în Moldova şi Ţara Românească în secolul al XVII-lea

O întreagă literatură de imaginaţie, uneori pe teme istorice, circulă în manuscris în cuprinsul veacului al XVII-lea, pentru ca în cele din urmă, la sfârşitul epocii acum studiate, să-şi facă apariţia şi sub haina tiparului. Răspândirea ei în sânul societăţii româneşti indică o creştere a nevoilor de noi orizonturi, de contact cu alte lumi. Această literatură se adresează păturilor orăşeneşti înstărite, într-o bună parte clerului - îndeosebi celui din mănăstiri - dar şi boierimii, de vreme ce unul din principalele aşa-numite romane populare, Varlaam şi Ioasaf, este tradus de marele boier Udrişte Năsturel.

Ca şi în epoca anterioară, ea continuă să poarte îndeobşte o puternică pecete religioasă, sau cel puţin moralizatoare în sens creştin. Ceea ce e nou însă, este pe de o parte înmulţirea şi aici a elementelor laice, iar pe de alta, sporul, ca număr şi răspândire, al operelor, şi mai complexa filieră prin care pătrund ele în cultura românească, mai întâi în limbi străine şi apoi în traducere.

Alături de Alexandria, tradusă încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea sau cel mai târziu la începutul celui de-al XVII-lea şi care a avut o largă răspândire în toate cele trei ţări, fiind chiar tipărită la sfârşitul domniei lui Brâncoveanu, avem, cu subiect oferit de asemenea de antichitatea greacă, Războiul Troadei. Romanul cuceririi Troiei pătrunde la noi în veacul al XVII-lea, nu numai prin intermediul cronografelor, ci şi pe altă cale, sugestivă prin întinsele contacte pe care le evocă.

Un manuscris oltenesc din secolul al XVIII-lea, copie a unei traduceri mai vechi, cuprinde faimosul Roman al Troii, operă a poetului normand din veacul al XII-lea, Benoât de Sainte-Maure, trecută prin prelucrarea lui Guido delle Collonne şi apoi printr-un intermediar mai curând sârbesc decât grecesc, pentru a ajunge la forma românească.

Lumii greceşti îi aparţine - prin subiect, ca şi prin prima elaborare - şi istoria vieţii legendare a lui Esop sau Esopia, în care se integrase însă şi un roman oriental, făcându-l pe erou să ajungă, în peregrinările lui, până la Babilon şi în Egiptul faraonilor. Tradusă din greceşte în vremea lui Brâncoveanu, Viaţa lui Esop fu copiată în 1703 de Costea dascălul din Şcheii Braşovului, pe când cel mai vechi manuscris românesc al Fabulelor - care, în greceşte, erau interpretate în Academia brâncovenească - datează din 1717.

Romanul oriental cuprins în Viaţa lui Esop s-a răspândit la noi şi într-o altă formă, în povestirea tradusă din slavonă a întâmplărilor lui Archirie şi Anadan. Dar din Orient pleacă, pentru ca, străbătând foarte lungi căi să poposească şi la noi, încă un roman popular, care va cunoaşte cea mai largă difuzare. E vorba de Varlaam şi Ioasaf, travestire creştină a vieţii lui Buda, pe care o va reda în româneşte, după un intermediar de asemenea slav, Udrişte Năsturel, în 1648.

În sfârşit, aceluiaşi Orient îi datorăm - alături de unele fragmente din Pancciatantra, traduse în româneşte încă din vremea lui Matei Basarab şi povestea persană intitulată Istoria Sindipii filosofului, pe care o copia în 1703, alături de Esopie, dascălul Costea, reproducând însă o traducere din greceşte, făcută, după toate probabilităţile, în Ţara Românească, în jumătatea a doua a secolului al XVII-lea. Preocupările moralizatoare, atât de vii în cele mai multe din operele amintite, se regăsesc şi în alte lucrări.

Astfel este cazul scrierii medievale italiene Fiore di virtu, bogată în istorioare morale, care, după traducerea din a doua jumătate a secolului al XVI-lea (venind poate direct din limba italiană, această versiune românească stă la baza unei traduceri ruseşti din 1592), cunoaşte noi eforturi de redare în limba noastră, cu folosirea unor intermediare fie slave, fie greceşti. Acesta din urmă e cazul cărţii tipărite la Snagov în 1700 de către Antim Ivireanul sub numele de Floarea darurilor.

Din greceşte s-au tradus, în ultimă instanţă, şi Pildele filosofeşti, tipărite la Târgovişte în 1713. Scopuri educative cu deosebire, dar ţintind în primul rând la educaţia principilor, urmăreşte şi romanul istoric al spaniolului Guevara, tradus după o versiune latină de Nicolae Costin, sub titlul de Ceasornicul domnilor. Această scriere, care foloseşte viaţa împăratului Marcu Aureliu drept pildă atât în ce priveşte cârmuirea treburilor publice, cât şi existenţa privată, a suferit din partea lui Nicolae Costin unele operaţiuni de prelucrare, îndreptate pe de o parte spre eliminarea unui număr însemnat de capitole, iar pe de alta spre o nouă distribuire a acestora înăuntrul cărţilor.

Dintre alcătuirile în versuri ale vremii, poemul Viaţa lumii, precedat de o scurtă introducere asupra artei versificaţiei, a fost scris de Miron Costin în anii 1671-1673, adică înainte de apariţia Psaltirii lui Dosoftei. Reluând vechea temă a nestatorniciei sorţii omeneşti, într-o tratare în care inspiraţia din literatura clasică se îmbină cu aceea de filiaţie creştină, Miron Costin se alătura unei lungi tradiţii poetice, pe care o regăsim şi la alţi scriitori români de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea (Dosoftei, Dimitrie Cantemir). Deşi nu aparţine literaturii române, este vrednică de amintit, pentru preocupările literare ale lui Miron Costin, şi Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească, în care frumuseţile pământului moldovenesc sunt evocate cu multă poezie.

De curând a fost scoasă la lumină o realizare literară de un foarte mare interes pentru istoria vechii culturi româneşti. Este vorba de prima încercare de transpunere în limba română - e drept, numai fragmentară - a unei opere din literatura dramatică universală. Către 1690, mitropolitul Dosoftei tălmăcea în româneşte - în versuri de 15 silabe, ca ale originalului - prologul tragediei cretane Erofile de Gheorghe Chortatzis, creaţie valoroasă a literaturii neogreceşti, inspirată ea însăşi din dramaturgia Renaşterii italiene. Traducerea acestui prolog, căreia Dosoftei îi adăuga rezumatul întregii piese şi stihuri originale, arată progresele remarcabile în mânuirea versului, obţinute de scriitorul moldovean în răstimpul celor două decenii care se scurseseră de la tălmăcirea psalmilor.

Check Also

Prefacerile politice din Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea

Apariţia unei noi boierimi A doua jumătate a veacului al XVI-lea este frământată de un …

Consolidarea poziţiei internaţionale a Moldovei (1365-1400)

Statul feudal moldovean s-a consolidat şi şi-a desăvârşit organizarea în a doua jumătate a secolului …

Cauzele interne şi externe ale înfrângerii Revoluţiei din 1848 în Ţara Românească

Înfrângerea revoluţiei a fost determinată de faptul că în ţară capitalismul era slab dezvoltat şi …

Criza fărâmiţării feudale în Moldova (1432-1457)

Perioada cuprinsă între moartea lui Alexandru cel Bun şi urcarea pe tron a lui Ştefan …

Întărirea presiunii otomane asupra Ţării Româneşti (1496-1521)

La sfârşitul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea, istoria Ţării …