Bejja

Bejja este o populaţie din Sudan, Eritreea şi din zona marginală a Egiptului (aproximativ 2 milioane de persoane).

Trăiesc în munţii care se întind între valea Nilului şi ţărmul Mării Roşii. Se împart în patru federaţii, dintre care cea mai cunoscută este Beni Amer, din partea de sud a ţinutului.

Sunt în primul rând crescători de animale nomazi, deplasându-se între valea Nilului, ţinuturile muntoase şi câmpia litorală, dar se ocupă şi de agricultură (cereale).

Sunt supuşi unor mari presiuni în scopul asimilării şi sedentarizării, dar societatea lor îşi păstrează trăsăturile tradiţionale de subordonare. Sunt musulmani şi vorbesc o limbă cuşitică.

Istoric

Prezenţa lor era cunoscută încă dinainte de era creştină. Şi-au păstrat multă vreme distanţa faţă de regatele creştine din Nubia, ca şi de statele musulmane de pe coastă. Confederaţia Beni Amer sa format în secolul al XVI-lea.

În epoca modernă, începând din 1958, membrii acestei confederaţii s-au ridicat împotriva etiopienilor şi au aderat la Frontul de Eliberare a Eritreei (FEE), care a fost treptat eliminat din regiunile Joase de Frontul Popular de Eliberare a Eritreei (FPEE).

Unii membri ai acestei confederaţii iau parte la opoziţia islamistă eritreeană, din taberele de refugiaţi din Sudan.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …