Beduini

Beduini sunt numiţi astfel păstorii nomazi de limbă arabă care practică în mod tradiţional un nomadism de mare amploare, axat în principal pe creşterea cămilelor (dromaderi), pe care le utilizează ca animale de călărie, pentru transport şi pentru război (şei cu arcuri). Locuinţa caracteristică este cortul din păr de cămilă. Morfologia socială este tribală. Grupurile de crescători de cămile cu caracter războinic şi aristocratic pronunţat au o poziţie politică dominantă.

Sunt răspândiţi pe o arie geografică vastă, cuprinzând întreaga lume arabă actuală şi chiar depăşind-o pe alocuri (Iran, Turkestan, Ciad). Ponderea lor demografică în lumea arabă, de multă vreme foarte scăzută, a ajuns infimă în zilele noastre; este practic imposibil de dat o cifră exactă, chiar şi datorită faptului că de la o ţară la alta criteriile recensămintelor variază.

Consideraţi de ceilalţi şi de ei înşişi arabi adevăraţi, beduinii nu constituie în sensul propriu al cuvântului o populaţie distinctă, nici o societate de sine stătătoare, fiind totuşi mai mult decât o simplă pătură socială. Modul lor de viaţă este o imagine a traiului ancestral al tuturor arabilor, şi este bine cunoscut faptul că această cultură acordă o deosebită importanţă ancestralităţii.

În memoria istorică a islamului, ei deţin un loc de primă mărime. Universul beduinilor este înzestrat cu o individualitate puternică, întruchipat în mod ideal de triburile războinice de crescători de cămile, acest univers este totuşi obiectul unor reprezentări contradictorii şi greu de identificat concret.

Imaginaţia arabă, apoi cea occidentală, au adăugat tot felul de înflorituri arhetipului beduin, chintesenţă a spiritului arab şi a virtuţilor sale - onoare, virilitate, cavalerism, capacitate de a îndura cu stoicism răul, însă această idealizare romantică a fost dintotdeauna contrabalansată de stereotipuri negative. Priviţi prin prisma normelor islamice sau administrative, a valorilor citadine sau rurale, beduinii sunt înainte de toate necivilizaţi, tâlhari, nesupuşi şi lipsiţi de pietate. Aceeaşi ambivalenţă se constată şi în percepţia occidentalilor.

Este imposibil de trasat o graniţă netă între beduini şi nebeduini. Numai câteva triburi, sau mai bine zis câteva părţi ale unor triburi corespund dublului criteriu al specializării în creşterea cămilelor şi în arta războiului. Mulţi dintre ei cresc şi, sau mai ales, cornute mici. Nu toate grupurile de crescători de cămile au un rang înalt şi o poziţie politică superioară. Chiar specializarea pastorală strictă nu este nici pe departe o regulă generală.

Alte activităţi şi resurse se adaugă creşterii animalelor; răpirea turmelor, formă de jaf pe care beduinii o consideră foarte nobilă; escortarea şi protecţia caravanelor şi a locuitorilor din oaze; în zilele noastre unele munci salariate sau acţiuni de contrabandă; în sfârşit, în toate timpurile, chiar activităţi agricole, în principiu atât de demne de dispreţ în ochii lor.

Între crescătorii de animale nomazi şi ţăranii sedentari se intercalează o gamă întreagă de moduri de viaţă intermediare. De fapt agropăstorii, nomazi sau seminomazi, au fost întotdeauna mai numeroşi decât simplii păstori. Pe de altă parte economia beduină, care nu a fost niciodată autarhică, este cu atât mai dependentă de exterior, cu cât mai pronunţată este specializarea ei pastorală. Lumea beduină este legată de lumea sedentară prin relaţii cvasisimbiotice. în ciuda părerii că între ele ar exista un antagonism ireconciliabil.

Organizarea tribală a beduinilor nu rămâne în afara celei statale, ci se află la periferia acesteia. Statul nu a fost niciodată absent din orizontul politic al triburilor, chiar de la origine, dar el este în acelaşi timp o ameninţare perpetuă pentru autonomia lor şi cel mai bun stimulent pentru a le determina să se unească între ele.

Jocurile politice din interiorul triburilor nu sunt întotdeauna întru totul ferite de amestecul puterii centrale. Nimic nu este mai tipic pentru cultura beduină decât dimensiunile impresionante ale arborilor genealogici, prin care sutele de triburi actuale sunt clasificate prin raportarea la cele din trecut, însă de fapt la originea acestui sistem se află o instituţie caracteristică primului stat islamic (secolele VII-VIII).

Sistemul social beduin cuprinde triburi nomade diferenţiate prin modul lor de viaţă, dimensiuni, forţă militară, prestigiu. Grupările dominante din punct de vedere politic, a căror nobleţe este conferită de prestanţa războinică şi de puritatea sângelui, acordă protecţie grupurilor tributare pe baza unor pacte solemne de „fraternitate” (khuva) dar şi unor spiţe cu statut religios, însă în acest spaţiu nomad şi tribal nu toţi locuitorii sunt nomazi şi nici, mai ales, oameni ai tribului.

Trebuie incluse aici şi comunităţile sedentare, în principal cele din oaze, mai mult sau mai puţin supuse triburilor, şi acele persoane care, trăind alături de membrii unei tabere, sunt chiar mai strâns legaţi de viaţa socială a beduinilor (sclavi, fierari, grupuri paria, cum sunt vânătorii-cântăreţi sleyb din Arabia), dar nu sunt incluşi în rândurile lor şi au statut de stigmatizaţi.

Beduinii sunt musulmani sunniţi. Practicile lor religioase se limitează de fapt doar la tăierea rituală a animalelor. Cultul sfinţilor, bine evidenţiat la unii beduini, este absent la alţii. Acum câteva decenii încă mai existau la Machrek mici triburi nomade de arabi creştini.

Istoric

În preajma secolelor III-IV î.Hr., păstorii de cămile arabofoni din Arabia de Nord au adoptat şaua cu arcuri, deveniţi în acest fel mari războinici nomazi. Aşa a luat naştere modul de viaţă specific beduin. Când islamul a început să se răspândească, peninsula era deja beduinizată şi arabizată pe scară largă. Triburile de beduini au constituit vârful de lance al expansiunii sale iniţiale.

Răspândirea beduinismului dincolo de leagănul său originar, deşi legată de islam, este mai degrabă rezultatul migrărilor tribale ulterioare (cum a fost, de exemplu, în secolul al XI-lea invazia în Maghreb a cumpliţilor banu hilial, la fel de distrugători ca „un roi de lăcuste”, după spusele marelui istoric Ibn Khaldun, dar consideraţi eroi de epopee în tradiţia orală) şi, în măsură chiar mai mare, a diverselor procese de aculturaţie.

Chiar şi în epoca modernă disidenţa triburilor este o ameninţare constantă, guvernele neputând face altceva decât să uzeze de neînţelegerile dintre ele. Din când în când jocul se inversează; triburile reunite în jurul unui reformator religios sau al unui pretendent dinastic izbutesc să preia puterea şi să întemeieze un nou stat. Regatul saudit a luat fiinţă după acest scenariu, la începutul secolului al XX-lea.

Denumire: badw, badawin şi, de asemenea, ’arab, a’râb; două rădăcini diferite care au însă acelaşi înţeles; „locuitorii deşertului”.

Check Also

Yoruba ekiti şi ondo

Yoruba ekiti şi ondo trăiesc în Ogun State, ţinut de câmpii acoperite cu păduri umede …

Yoruba din Oyo

Yoruba din Oyo constituie trunchiul central al ansamblului yoruba; locuiesc în Oyo State, regiune de …

Yombe

Yombe este o populaţie din Congo (din regiunea Ncesse şi din jur de Chinipeze, Kakamocka …

Yineru

Yineru este o componentă nord-estică a ansamblului ashaninca (circa 3.000 de recenzaţi, la care se …

Yi

Yii sunt o populaţie din sud-vestul Chinei (sudul Sichuanului, Yunnanul în întregime, nord-vestul provinciei Guizhu) …