Bătălia dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou (9-12 noiembrie 1330)

Războiul declanşat de regele Ungariei Carol Robert de Anjou (1308-1342) contra lui Basarab I (înainte de 1322-1352) a urmărit instalarea în Ţara Românească a unui vasal credincios al Ungariei (probabil, voievodul Transilvaniei, Toma Szecseny), precum şi reocuparea părţii de est a Banatului de Severin (banatele erau regiuni de graniţă ale Ungariei în secolele XIII-XIV).

Basarab ocupase estul Banatului de Severin, cu cetatea Mehadia, în jurul anului 1327. De asemenea, el refuza statutul de vasal şi plata tributului. Ocazia favorabilă a intervenit după înfrângerea lui Basarab în bătălia de la Velbujd din 28 iulie 1330, unde a fost aliatul ţarului bulgar Mihail Şişman (1323-1330), contra regelui Serbiei Ştefan Uroş III (1321-1331). Campania a început în septembrie 1330 prin ocuparea fără lupte a părţii de est a Banatului de Severin de către armata comandată de către rege, venită de la Timişoara. Basarab a propus retrocedarea teritoriului ocupat şi recunoaşterea suzeranităţii Ungariei în schimbul retragerii, dar Carol Robert a continuat înaintarea spre reşedinţa de la Curtea de Argeş, pe traseul Tismana - Polovragi - Râmnicu Vâlcea.

La Curtea de Argeş a avut loc un scurt asediu, dar armata fiind înfometată a fost nevoită să încheie pace. Basarab i-a permis lui Carol Robert să se retragă, dar, după cum reiese din analiza documentului din noiembrie 1336 făcută de N. Constantinescu, cetatea a fost atacată imediat după aceea de către un detaşament venit de peste munţi, comandat de nobilul transilvănean Bako (cercetările arheologice au evidenţiat un nivel de incendiere care poate fi asociat cu acest eveniment). De aceea, Basarab a decis pedepsirea lui Carol Robert printr-un atac executat pe drumul de întoarcere al armatei Ungariei. Acuzaţia regelui că Basarab a acţionat „la adăpostul viclean al unei păci făţarnice” (documentul din 2 noiembrie 1332) muşamaliza motivul pentru care Basarab a atacat după încheierea păcii: a fost un răspuns la incursiunea lui Bako.

Amplasarea luptei cunoscute sub numele de „bătălia de la Posada” a preocupat numeroşi istorici. Prestigiul operei lui Nicolae Iorga a avut ca efect transmiterea unei interpretări eronate. Nici un izvor nu aminteşte denumirea Posada. Iorga a făcut o analogie între bătălia din 9-12 noiembrie 1330 cu cea din august 1395, în care armata regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387-1437), a fost înfrântă de voievodul Vlad al Ţării Româneşti în trecătoarea denumită Pazzata. Acesta însă este substantivul comun posadă, care înseamnă „loc de trecere prin munţi sau peste un râu”.

Este adevărat, cuvântul corespunde cu descrierea locului unde a avut loc bătălia, dar izvoarele referitoare la bătălia din 1330 nu transmit nici un toponim. Variantele posibile pentru drumul de ieşire din Ţara Românească, invocate de istorici, sunt trei: valea Oltului, trecătoarea Rucăr-Bran şi valea Cernei, cea pe unde s-a intrat. Această din urmă soluţie a fost oferită de C. Rezachevici, care a susţinut că regele Ungariei nu a avut nici un motiv de a se grăbi să iasă din Ţara Românească după ce a asediat cetatea Argeş, fiindcă avea toate forţele intacte şi căuta să dea bătălia decisivă contra lui Basarab I. De aceea, el nu trebuia să apuce drumul cel mai scurt către ieşirea din Ţara Românească. Apoi, pentru Carol Robert nu ar fi fost de dorit o retragere pe la Sibiu, deoarece locuitorii acestui oraş îi erau ostili.

Una dintre diplomele acordate de rege (la 26 noiembrie 1332) arată că bătălia s-a dat în acel ţinut de margine al regatului Ungariei care era ţinut „pe nedrept” de către Basarab. Acest ţinut ar fi fost Banatul de Severin, pentru care s-a şi pornit războiul. În consecinţă, bătălia s-ar fi petrecut undeva pe valea Cernei, între Dunăre şi Mehadia, nu în defileul Oltului sau în defileul Rucăr-Bran. Totuşi, acest ţinut de margine poate fi identificat şi cu Ţara Loviştei, care a fost luată în considerare de către mai mulţi cercetători ca loc de desfăşurare a evenimentelor.

Este greu de crezut că regele ar fi ales un drum lung pentru întoarcere, având în vedere că armata era oricum epuizată. Zona Ţării Loviştei corespunde cel mai bine cu descrierile locurilor strâmte, împădurite şi stâncoase, consemnate în izvoarele despre bătălie. Cel mai probabil, atacul a avut loc în defileul Perişani-Pripoare, înainte de intrarea pe valea Oltului. Toponimul Pripoare înseamnă „pantă abruptă”. Cronicarul polon Maciej Strykowski aflase în 1574 că bătălia s-a dat într-un loc aflat la cale de două zile faţă de Sibiu. Acolo ar fi fost ridicată o mănăstire, pentru a comemora victoria românilor.

Armata Ungariei înainta dinspre Curtea de Argeş prin Tigveni, Şuiei, Sălătruc spre defileul Oltului, cu destinaţia Turnu Roşu. Luptătorii lui Basarab au ocupat poziţii într-un loc strâmt care permitea executarea unei ambuscade. Ei au retezat parţial numeroşi copaci, care au fost pregătiţi pentru a fi prăvăliţi în spatele şi în faţa coloanei inamice, realizându-se astfel baraje. După ce armata Ungariei a pătruns în locul pregătit pentru ambuscadă, românii au blocat intrarea şi ieşirea cu copacii răsturnaţi în vale. Concomitent, ostaşii amplasaţi deasupra râpelor au lansat un atac cu săgeţi. Inamicul nu a putut contraataca, deoarece râpele erau mult prea abrupte pentru a putea fi urcate. Ambuscada a fost urmată de pătrunderea unui corp de ostaşi români în dispozitivul inamic, unde au fost purtate lupte corp la corp cu spadele, soldate cu pierderi mari de ambele părţi.

Tentativa de ucidere a regelui a eşuat, acesta fiind apărat de mai mulţi cavaleri (a reuşit să fugă fiindcă nu a fost recunoscut, abandonând însemnele regale). Românii au luat numeroşi prizonieri şi o pradă bogată. Retragerea a ceea ce a mai rămas din armata Ungariei s-a făcut în dezordine. Victoria lui Basarab I s-a datorat efectului de surpriză şi folosirii abile a terenului. Bătălia este un exemplu de utilizare a ambuscadei şi de folosire eficientă a terenului accidentat. Prin respingerea agresiunii Ungariei, Basarab a ieşit de sub suzeranitatea lui Carol Robert. Totuşi, Severinul a fost reluat de Ungaria în împrejurări necunoscute, înainte de 1335.

Fragment din Petru de Duisburg, Cronica terrae Prussiae: „ţăranii acelui ţinut tăiară pe jumătate cu fierăstraie, copacii pădurii prin care trebuia (regele) să-i treacă pe unguri la întoarcere (dar în aşa fel) încât de ar cădea unul să-l atingă pe altul şi să-l doboare şi tot aşa în continuare. De unde şi faptul că tocmai intrau ungurii în pomenita pădure, că şi suszişii ţărani mişcară copacii ca să cadă unul peste altul şi astfel toţi cei doborâţi dintr-o parte şi cealaltă striviră gloata mare a ungurilor”. Fragment din Cronica pictată de la Viena, capitolul 103: „a fost aici un cumplit dezastru, căci au căzut o mulţime de ostaşi, de principi şi de nobili şi numărul lor nu se poate socoti.” (...) „Românii au dus mulţi prizonieri, atât răniţi cât şi neatinşi şi au pus mâna pe foarte multe arme şi haine de preţ (...) şi toate le-au dus lui Basarab voievod”.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …