Bătălia din Codrii Cosminului (26 octombrie 1497)

La sfârşitul deceniului al nouălea al secolului al XV-lea, pe fondul modificării situaţiei internaţionale, Ştefan cel Mare a adus corective importante politicii sale externe. Astfel, în vara anului 1489, domnul moldovean a încheiat o alianţă cu fostul său adversar, Matia Corvin, în schimbul acceptării suzeranităţii acestuia el primind, drept compensaţii pentru pierderea Chiliei şi Cetăţii Albe, două posesiuni în Ardeal - Ciceiul şi Cetatea de Baltă. Încheierea alianţei moldo-maghiare a indispus cercurile poloneze, regele Cazimir al IV-lea protestând, în vara anului 1497, pe lângă Ungaria şi pe lângă papă că i „s-a răpit vasalul”. În acelaşi timp, Ştefan vodă a stabilit bune relaţii cu Imperiul Otoman, acceptând să plătească, drept preţ al păcii, un tribut anual de 4.000 de galbeni.

Politica de alianţă a lui Ştefan a primit o puternică lovitură, prin moartea lui Matia Corvin, ceea ce l-a pus în faţa Ligii Jagellonice, regele Cazimir având acum posibilitatea să-şi instituie controlul asupra Ungariei, Boemiei şi Lituaniei. El dorea ca fiul său Albert să preia conducerea regatului ungar, Boemia să-i revină celuilalt fiu, Vladislav, Alexandru să conducă Lituania, iar Sigismund, al patrulea dintre copiii, să-i succeadă la tron. Prin aceste combinaţii de familie, s-ar fi creat un superstat, care ar fi dominat centrul şi sud-estul continentului european. Acest plan reprezenta un mare pericol pentru Ştefan cel Mare, care a acţionat cu prudenţă pentru a nu se trezi complet izolat. El a manevrat cu abilitate în competiţia dintre Maximilian şi Vladislav pentru tronul ungar, reuşind să obţină din partea celui din urmă, devenit câştigător, reconfirmarea celor două posesiuni.

În acelaşi timp, a invadat Pocuţia (1490) pe care a ocupat-o în cea mai mare parte, fără ca regele Cazimir, implicat în problema atât de complicată a succesiunii tronului regatului ungar, să poată riposta cu armele. Acest act de forţă a sporit tensiunea dintre cele două ţări, stimulând dorinţa de revanşă a vecinului nordic. După moartea regelui Cazimir (7 iunie 1492), succesorul pe tronul polon, Albert, şi-a propus instituirea controlului asupra Moldovei, ceeea ce implica înlăturarea lui Ştefan. Moldova urma să-i revină lui Sigismund, fratele său, aflat în căutarea unei coroane. Această idee a fost propagată cu asiduitate de umanistul italian Buonacorsi Callimachus, profesor al regelui Albert, care i-a arătat importanţa strategică şi economică a Moldovei.

În aprilie 1494 a avut loc, în localitatea Levoca, din Slovacia, o reuniune de familie a fraţilor Jagelloni, la care au participat Albert, regele Poloniei, Vladislav al II-lea, regele Ungariei şi Boemiei, Alexandru, ducele Lituaniei şi Sigismund, pretendent la tronul moldav. S-a luat în discuţie proiectul unei cruciade antiotomane, urmând ca prezenţa Porţii să fie eliminată de pe litoralul nord-pontic. Albert şi-a exprimat intenţia de a-l înlătura pe Ştefan de pe tron, acesta urmând să revină lui Sigismund. Trei ani mai târziu, Albert a trecut la materializarea ideei care a dus, în cele din urmă, la marea bătăliei de la Codrii Cosminului. Campania declanşată de regele polon a constituit, de-a lungul anilor, subiect de controversă între specialişti, fiind exprimate opinii diverse, între altele fiind încriminat Ştefan, care s-ar fi alăturat sultanului, blocând prin aceasta scopul iniţial - recucerirea cetăţilor. O asemenea idee nu poate fi exclusă, dar rămâne cert faptul că armata polonă a intrat în Moldova cu scopuri agresive, iar Ştefan cel Mare i-a aplicat tratamentul corespunzător.

La începutul anului 1497, Albert I-a înştiinţat pe Ştefan despre organizarea campaniei împotriva Porţii, solicitându-i sprijin, între acţiunile avute în vedere fiind şi dislocarea imediată a oştirii moldoveneşti pe aliniamentul Dunării în vederea începerii asediului cetăţilor. Prudent, domnul moldovean nu a respins oferta, dar a pus câteva condiţii rezonabile care ar fi evitat prezenţa masivă a armatei polone pe propriul teritoriu şi o invazie prematură a armatei otomane, în primul rând, armata polonă să se deplaseze pe valea Nistrului, unde Ştefan îşi lua angajamentul de a amenaja, funcţie de etapele de marş, baze de subzistenţă. Iar, în al doilea rând, armata moldovenească să pornească spre Dunăre, numai după ce forţele polone vor fi ajuns în dreptul celor două cetăţi.

La începutul lunii august 1497 armata polonă se afla la Nistru, Ştefan trimiţând, în întâmpinare, pe vistiernicul Isac cu multe daruri. Regele polon i-a întors gestul şi l-a asigurat, din nou, de intenţia de a declanşa lupta împotriva Imperiului Otoman. Dar, curând, domnul a aflat că oastea polonă nu a luat drumul Cameniţei, obişnuit pentru campaniile antiotomane, ci s-a îndreptat spre Suceava. În plus, o nouă solie trimisă de Ştefan şi compusă din logofătul Tăutu şi vistiernicul Isac a fost arestată de regele polon. Potrivit cutumelor timpului, acest gest avea semnificaţia unei declaraţii de război. În aceste condiţii era clar că regele Albert urmărea înlăturarea domnului. Armata polonă era foarte numeroasă, sursele cele mai credibile indicând 120.000 de ostaşi, dintre care 80.000 trupe combatante şi 40.000 auxiliari. Ea avea, de asemenea, o artilerie consistentă, de 200 de piese dintre care câteva de mare calibru. În compunerea forţelor militare poloneze au intrat oastea Poloniei Mari, oastea Poloniei Mici, cavaleria Ordinului teutonic, garda regală etc.

La rândul său, Ştefan a mobilizat la oaste întreaga populaţie combatantă, cifrată la aproximativ 40.000 de ostaşi şi a întărit cetăţile, care avuseseră un rol forte în campaniile antiotomane anterioare, în special Suceava. Forţele au fost concentrate la Roman, unde apărarea se putea sprijini pe Cetatea Nouă, consolidată în anul 1483. În acelaşi timp, Ştefan s-a adresat aliaţilor, solicitând ajutor pentru depăşirea momentului greu prin care trecea. Cererile au fost onorate, din Ţara Românească domnul Radu cel Mare trimiţând un detaşament de călăreţi, care au şi fost angajaţi în luptă, iar voievodul Transilvaniei, Bartolomeu Dragffy, mandatat de regele ungar Vladislav al II-lea să încerce un armistiţiu între cei doi beligeranţi, 12.000 de oşteni călări. Imperiul Otoman a concentrat efective numeroase de-a lungul Dunării, dar Ştefan a solicitat doar un detaşament de 2.000 de militari.

La 1 septembrie 1497, armata polonă a trecut frontiera dintre cele două ţări şi s-a îndreptat spre Suceava, unde a ajuns la 24 septembrie, două zile mai târziu începând asediul cetăţii, după ce ocupaseră, fără mari probleme, oraşul. Polonezii au folosit puternica artilerie de care dispuneau, dar garnizoana, condusă de Luca Arbore, s-a apărat eroic şi a rezistat tuturor atacurilor timp de trei săptămâni, până la 18 octombrie 1497, în acest răstimp atacatorii au fost înconjuraţi de forţele principale ale lui Ştefan, care au interceptat şi blocat cea mai mare parte a comunicaţiilor. Atacurile permanente ale trupelor moldovene, hărţuirea şi nimicirea detaşamentelor trimise pentru aprovizionări şi a celor ce aduceau provizii, lipsa contactelor cu exteriorul au accentuat lipsurile, au sporit nemulţumirile, au creat o atmosferă de panică, determinând scăderea moralului. Între timp a sosit în Moldova Bartolomeu Dragffy, care a mediat un armistţiu între cei doi beligeranţi. Ştefan a acceptat soluţia deoarece nu dorea să strice relaţiile cu Ungaria. A pus, însă, condiţia ca armata polonă să se retragă pe acelaşi itinerar pe care sosise, pentru a evita devastarea şi a altor regiuni. Problemele relaţiilor dintre Moldova şi Polonia, inclusiv Pocuţia, urmau să fie rezolvate prin negocieri directe supervizate de Ungaria.

Deşi a fost profund nemulţumit de atitudinea fratelui său, regele ungar Vladislav al II-lea, regele polon a acceptat soluţia, astfel că, la 19 octombrie 1497, a început retragerea prin culoarul ce-i fusese deschis. Până la Siret, armata polonă a respectat condiţia pusă, retrăgându-se pe itinerariul de venire. De aici, marşul a continuat, însă, pe un alt drum, respectiv, prin Codrii Cosminului spre Cernăuţi. Profitând de această abatere, care era mai mult un pretext, Ştefan a pornit în urmărirea adversarului său pe care l-a ajuns în zona Codrii Cosminului. În ziua de 25 octombrie, regele Albert, împreună cu o parte din forţe, respectiv oastea Poloniei Mari a trecut prin pădurea de la Cosmin, instalându-şi tabăra la liziera nordică a acesteia. O altă parte (oastea Poloniei Mici, cavaleria Ordinului teutonic, mercenarii etc.) a rămas la liziera sudică, urmând să traverseze codrul a doua zi. Ambele grupări, cunoscând valoarea militară a lui Ştefan vodă, au luat severe măsuri de pază pentru a nu fi surprinse.

În noaptea de 25/26 octombrie 1497, domnul, ajuns în zona de bătălie într-o sanie, boala de la picior şi vârsta înaintată nepermiţându-i să călărească, a organizat o mare ambuscadă în pădure, de-a lungul itinerarului de deplasare. Ea a constat în dispunerea unor detaşamente speciale în diverse puncte, construirea de baricade prin tăierea incompletă a arborilor care, într-un moment anume, urmau să fie prăvăliţi asupra adversarului, blocarea drumurilor colaterale etc.

În dimineaţa zilei de 26 octombrie, coloana din sud a început deplasarea prin pădure, luându-şi măsurile de siguranţă obişnuite în asemenea ocazii. În momentul în care capul coloanei a ajuns la mijlocul codrului, Ştefan a dat semnalul atacului. Concomitent a fost atacată şi tabăra dispusă la sud de pădure. Acţiunea a fost fulgerătoare, forţele din coloana sudică, atât cele intrate în codru, cât şi cele rămase afară suferind pierderi grele. Regele Albert, informat de fugari, a trimis în ajutorul coloanei atacate un puternic detaşament, dar şi acesta a fost nimicit de forţele lui Ştefan. Dezastrul a fost confirmat de o multitudine de surse care indică cifre diferite, mergând de la câteva mii de morţi şi prizonieri, până la 4.000 în cazul Letopiseţului de la Novgorod.

Armata polonă şi-a reluat cu greutate marşul spre nord, atacată în permanenţă de forţele moldovene, situaţie redată plastic de Grigore Ureche: „Şi de acolo bulucindu-să au tras spre Cernăuţi. Iară oastea lui Ştefan vodă cu dânşii mergându împreună, să bătiia şi să tăia” (Grigore Ureche). Ajuns la Cernăuţi (30 octombrie 1497), Ştefan a intenţionat să ocupe vadul Prutului, să blocheze, din nou, oastea polonă şi să o nimicească. Ideea nu s-a materializat deoarece cavaleria mazoviană, fără a se cunoaşte rezultatul confruntării de la Cosmin, a fost trimisă în ajutorul regelui. Aflând de prezenţa ei, Ştefan a dispus trimiterea unui corp de oaste (5.000 de călăreţi) comandat de vornicul Boldur. La Lenţeşti (29 octombrie 1497), cavaleria mazoviană a fost nimicită, dar vornicul Boldur n-a mai avut timp să vină în sprijinul forţelor principale. În plus, regele polon a beneficiat şi de serviciile unui detaşament, trimis în sprijin de fratele său Alexandru, ducele Lituaniei.

La începutul lunii noiembrie 1497, oastea polonă se găsea pe propriul teritoriu, înfrântă şi umilită de domnul Moldovei, Ştefan cel Mare. Acesta a adunat oastea sa la Hârlău, de Sfântul Nicolae (6 decembrie 1497) unde „au făcut ospăţ mare tuturor boierilor şi tuturor vitejilor săi şi cu daruri scumpe i-au dăruit pre ei”. Bătălia de la Codrii Cosminului, soldată cu o victorie de prestigiu, obţinută în faţa uneia dintre cele mai puternice armate europene, a arătat, încă o dată, geniul militar al lui Ştefan cel Mare.

Din punct de vedere strategic el a combinat ingenios principiile luptei armate. Şi-a păstrat libertatea de acţiune, refuzând să se închidă în Cetatea Sucevei şi concentrând forţele principale într-un loc central de unde putea să intervină eficient pe direcţia ameninţată. A reuşit performanţa de a încercui forţele principale ale regelui polon, de două ori mai numeroase, asediind pe asediatori. A organizat ambuscada din Codrii Cosminului prin care a provocat inamicului o grea înfrângere şi a organizat minuţios urmărirea. Prin toate acestea bătălia din Codrii Cosminului reprezintă un model de artă militară şi o expresie a valorii deosebite a sistemului defensiv creat în lunga sa domnie.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …