Bătălia de la Zărneşti (11/21 august 1690)

După greaua înfrângere a oştirii marelui vizir Kara Mustafa Paşa de lângă zidurile Vienei (12 septembrie 1683), situaţia politico-militară din centrul şi sud-estul Europei s-a schimbat cu repeziciune. Între Habsburgii austrieci, polonezi, veneţieni şi maltezi s-a semnat o alianţă antiotomană la Linz (5 martie 1684), cunoscută sub numele de Liga Sfântă. La această alianţă urmau să fie atrase Rusia (1686), dar şi Ţările Române. În fapt, atât intenţiile imperialilor, cât şi cele ale polonezilor erau de a ocupa militar principatele române, care urmau să-şi piardă statutul lor de autonomie faţă de Poartă şi să devină simple provincii habsburgice sau polone. La rândul ei, Poarta se afla într-o situaţie foarte periculoasă, fiind obligată să lupte pe trei fronturi: în Ungaria, în Podolia şi pe mările Adriatică şi Egee.

Sub comanda vestitului general Carol de Lorena, armata imperială a luat cu asalt Buda (1686), cucerind astfel „centrul de comandă” al stăpânirii otomane în Ungaria, în anul următor, ca urmare a victoriei zdrobitoare de la Mohâcs, imperialii au alungat definitiv pe otomani din Ungaria. Printr-o demonstraţie de forţă, generalul habsburgic Antonio Caraffa a smuls reprezentanţilor principatului Transilvaniei declaraţia din 9 mai 1688, prin care aceştia „de bună voie şi îndemnaţi numai de râvna creştinească renunţă la protecţia otomană (...) şi sincer, şi cu bună credinţă primesc părinteasca ocrotire a majestăţii sale pentru ei şi pentru urmaşii lor din Transilvania”. Prin această declaraţie, întărită la Făgăraş de dieta principatului (13 mai), a luat sfârşit de facto suzeranitatea otomană în Transilvania.

Continuându-şi marşul triumfal, armatele imperiale au cucerit Belgradul (septembrie 1688) şi au pătruns apoi în Serbia şi Macedonia. Dezastrul ce se profila pentru Imperiul Otoman a fost preîntâmpinat prin acţiunea conjugată a trei evenimente de seamă: intrarea Franţei în război împotriva imperialilor, care l-au trimis pe Carol de Lorena, în fruntea unor importante contingente, să înfrunte pe francezi; preluarea marelui vizirat de către Kopruluzade Mustafa Paşa, un valoros reprezentat al celebrei familii Koprulu. Înălţarea la tronul Ţării Româneşti a unui om politic de excepţie, domnul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), într-un moment greu, în care principatul era ameninţat să fie transformat în teatru de război între oştile otomane şi tătare, pe de o parte şi cele imperiale, pe de altă parte.

Precipitând lucrurile - după modelul transilvan - imperialii au procedat milităreşte, intrând în Ţara Românească pentru a-l sili pe Brâncoveanu să li se supună. Principele de Baden a pătruns în Oltenia în fruntea a 14 regimente (octombrie 1688), cerând domnului muntean 600.000 de florini pentru cheltuieli de război, 1 500 de cai şi tabără de iarnă pentru 12 regimente şi jumătate. Comanda armatei de ocupaţie a fost mai apoi preluată de generalul Donat Heissler, care a avut un comportament extrem de arogant, ceea ce a generat dorinţa de răzbunare a domnului Ţării Româneşti.

Jafului care ameninţa să se permanentizeze, înfăptuit sistematic de ostaşii imperiali, i-a fost preferat cel al tătarilor, limitat oricum la perioada expediţiei. Astfel, trebuind să aleagă între două rele, Brâncoveanu l-a ales pe cel mai mic, înştiinţând Poarta şi cerând ajutorul tătarilor, care, oricum, ar fi intervenit şi nechemaţi. Drept urmare, cătanele chezaro-crăieşti au fost alungate din Ţara Românească după o campanie de numai 22 de zile. Pentru a-şi asigura cooperarea domnilor Constantin Brâncoveanu şi Constantin Cantemir al Moldovei, marele vizir Kopruluzade Mustafa Paşa le-a returnat tributul în aceleaşi pungi trimise, încurajându-i „să păstreze în continuare credinţa” faţă de Poartă, cerându-le să se pregătească pentru o expediţie militară. Pentru Brâncoveanu, prezenţa trupelor imperiale în imediata apropiere a hotarului reprezenta o permanentă ameninţare, ca şi numirea agăi Constantin Bălăceanu - care trecuse cu arme şi bagaje de partea imperialilor - în rangul de comandant general al contingentelor pe care le putea recruta, sub stindard habsburgic, în Ţările Române.

La 15 aprilie 1690 a murit principele Transilvaniei, Mihail Apafi. Drept urmare, sultanul l-a numit pe noul principe în persoana lui Emeric Thokoly. Acesta a primit ca ajutor oastea lui Cerkes Ahmed Paşa şi pe fiul hanului, în fruntea a 15.000-20.000 de ostaşi. Oştile imperiale din Transilvania erau estimate la 2.000 de călăreţi, la care se adăugau 7.000 de transilvăneni conduşi de Mihail Teleki. La expediţia din Transilvania, Constantin Brâncoveanu se afla în fruntea a 2.000 de ostaşi munteni, reprezentând avangarda oştirii Porţii. La 11 august 1690, Cernica armaşul a atacat prin surprindere fortificaţia imperială de lângă Bran, cucerind-o. Dar trecătoarea din apropiere era fortificată şi dotată cu artilerie. Aliaţii au evitat un atac general frontal, care ar fi condus la mari pierderi.

Brâncoveanu şi aliaţii săi kuruţi şi otomani au conceput un plan ingenios, care cuprindea două elemente principale: dezinformarea duşmanului, care a fost „ajutat” să afle, prin oamenii domnului, că atacul avea drept ţintă mai toate trecătorile Carpatilor Meridionali; şi trecerea munţilor pe plaiuri cunoscute numai de localnici şi atacarea prin surprindere a imperialilor. Zvonurile înşelătoare lansate de oamenii lui Brâncoveanu au determinat pe generalul Heissler să-şi împrăştie ostaşii pe la mai multe trecători, în lupta hotărâtoare, el a beneficiat de doar patru regimente din trupele sale, alte trei fiind deja trimise în dreptul trecătorilor de la Vulcan, Orşova şi Mehadia.

În timpul unui atac de acoperire dus noaptea asupra fortificaţiilor de la trecătoarea Bran, grosul trupelor coaliţiei antiimperiale s-a retras neobservat, cei rămaşi în tabără primind porunca să atace necontenit, pentru ca ostaşii lui Heissler să nu sesizeze această manevră. Timp de trei zile, trupele coaliţiei au înaintat, călăuzite de localnici, pe la Cetăţeni-Muscel („Cetatea Negrului Vodă”) şi Dragoslavele, pătrunzând în Transilvania pe poteci de munte, pe la vestul masivului Piatra Craiului. Bagajele şi artileria au fost lăsate în tabără, drumul fiind făcut de pedestraşi şi călăreţi descălecaţi, ţinându-şi caii de căpăstru, pe un plai neumblat până atunci de grupuri mari de oameni. Surpriza imperialilor a fost totală. Luni, 21 august 1690, în cursul după-amiezii, a avut loc la Zărneşti confruntarea hotărâtoare.

Generalul Donat Heissler şi-a orânduit oastea pe două linii paralele: cea din faţă, formată din călăreţi imperiali dotaţi cu arme de foc şi artileria, iar cea de-a doua alcătuită din cavaleria uşoară a secuilor. În tabăra adversă, la aripa dreaptă se aflau tătarii, la centru otomanii, iar la aripa stângă kuruţii lui Thokoly şi muntenii lui Brâncoveanu. Lupta a fost deschisă de tătari şi kuruţi. Heissler a făcut greşeala de a nu folosi împotriva acestora cavaleria uşoară a secuilor, ci pe colonelul Doria, cu o parte din cavaleria de la flancul stâng imperial, care a fost astfel mult slăbit. Tătarii au simulat o retragere şi, fiind urmăriţi, au întors caii şi i-au înconjurat pe urmăritori, nimicindu-i apoi. Lovitura hotărâtoare a fost dată de o şarjă a 6.000 de călăreţi otomani. Imperialii au putut replica doar cu o singură salvă de puşti şi pistoale, fără a mai avea timp să folosească artileria. Fuga secuilor a dat semnalul panicii. Dintre ostaşii lui Heissler au scăpat doar 200 (din 2.000), iar dintre ostaşii Porţii şi-au pierdut viaţa doar 300, dar între aceştia serascherul (comandantul) Cerkes Ahmed Paşa. Generalul Donat Heissler şi colonelul Doria au fost luaţi prizonieri.

Din partea duşmanilor din interiorul ţării, Brâncoveanu putea fi, în sfârşit, liniştit, cel puţin pentru o vreme, Constantin Bălăceanu căzând în luptă. Capul acestuia a stat un an într-un prepeleac, în ograda Bălăcenilor. Expediţia din Transilvania a constituit pentru strategia marelui vizir o foarte reuşită diversiune, care a „absorbit” oştile habsburgice către principatul intracarpatic. Aceasta a uşurat considerabil misiunea oştilor otomane, care au obţinut mai multe victorii, cucerind Nişul, Vidinul, Semendria, Belgradul, Sabatul, Orşova, Ada-Kale, Lipova, Caransebeşul şi despresurând Timişoara şi Oradea, încercuite de mai mult timp de imperiali. La sfatul comandantului imperial Ludovic de Baden - care nu avea forţe suficiente pentru a înfrunta pe marele vizir - împăratul i-a cerut să reintre în posesia Transilvaniei, chiar în detrimentul tuturor cuceririlor sale din Serbia şi Banat. Emeric Thokoly nu s-a putut opune trupelor imperiale, ca urmare a faptului că otomanii şi tătarii l-au părăsit pentru a-şi pune prada făcută în siguranţă.

Pe lângă componenta militară, lupta de la Zărneşti a avut şi urmări pe plan politic. Astfel, autorităţile habsburgice au îndulcit condiţiile impuse Transilvaniei, pentru o mai mare siguranţă. Diploma leopoldină (1691) le cunoştea în principiu tradiţiile de autonomie ale principatului, statutul separat al Transilvaniei, care era supusă direct împăratului şi constituţia nobiliară bazată pe cele trei naţiuni politice (ungurii, secuii şi saşii) şi patru religii recepte (catolică, calvină, luterană şi unitariană). După cum se poate constata, marea majoritate a populaţiei - alcătuită din români ortodocşi - era exclusă de la exercitarea drepturilor politice. O altă consecinţă importantă a luptei de la Zărneşti a fost îndepărtarea pericolului supunerii faţă de imperiali, atât pentru Ţara Românească, cât şi pentru Moldova şi menţinerea fiinţei statale a acestor principate. Astfel, nu se crea un pretext pentru otomani, dar în special pentru tătari de a le transforma într-un devastator câmp de bătălie.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …