Bătălia de la Vodnău (Vodna) (18-20 noiembrie 1473)

Hotărât să aibă pe tronul Ţării Româneşti un domn aliat, Ştefan cel Mare a organizat o campanie pentru înlocuirea lui Radu cel Frumos cu Basarab cel Bătrân - Laiotă (Laiotă Basarab). O asemenea opţiune se impunea cu necesitate ţinând cont că domnul moldovean a încetat, probabil în iunie 1473, plata tributului, declanşând războiul de 13 ani împotriva Imperiului Otoman (1473-1486). Pentru a asigura succesul planului său, el a obţinut, pe căi diplomatice, neutralitatea lui Matia Corvin şi a stabilit legături cu Uzun Paşa, hanul turcoman, un opozant al sultanului Mehmed al II-lea.

La 8 noiembrie 1473, Ştefan cel Mare a început concentrarea pe râul Milcov, graniţa dintre cele două ţări, a forţelor sale militare ce au însumat 48 de steaguri. Efectivul de circa 24.000 de oameni l-a împărţit în 12 cete pe care le-a dirijat, pe itinerarii diferite, spre zona Telejean, unde trebuia să aibă loc întrunirea. Printr-o asemenea manevră se asigura o deplasare mai rapidă, o mai bună aprovizionare a trupelor precum şi surprinderea adversarului. Ea comporta, însă, şi unele riscuri, detaşamentele putând fi atacate şi nimicite pe părţi, iar, în cazul întâlnirii cu forţele principale ale adversarului, domnul nu putea angaja bătălia decisivă.

Radu cel Frumos a fost surprins de manevra lui Ştefan şi a reuşit să concentreze oastea cu o oarecare întârziere. Bătălia decisivă a avut loc pe râul Vodnău (Vodna), afluent al Prahovei, numit şi Cursul Apei, lângă Gherghiţa. Potrivit Letopiseţului anonim al Moldovei, luptele au durat trei zile, respectiv între joi, 18 noiembrie şi sâmbătă 20 noiembrie 1473. Perioada apare exagerată, având în vedere că, de regulă, confruntările armate, în acea epocă, nu depăşeau o zi.

Cronica moldo-germană, un alt izvor important, spune că beligeranţii au pregătit lupta două zile, bătălia desfăşurându-se pe data de 21 noiembrie 1473. Izvoarele nu dau informaţii precise despre tactica folosită de cei doi combatanţi, dar superioritatea lui Ştefan şi-a spus în cele din urmă cuvântul, Radu fugind „cu toată oastea sa în cetatea de scaun, numită Dâmboviţa” (Bucureşti) Pierderile oastei muntene şi ale detaşamentului otoman dat în sprijin s-au ridicat la 6.400 de oameni.

Retras la Bucureşti, Radu cel Frumos n-a putut să organizeze temeinic apărarea. La 23 noiembrie 1473, Ştefan cel Mare a împresurat cetatea, părăsită în aceeaşi noapte de domnul muntean. Miercuri, 24 noiembrie 1473, oastea moldovenească a intrat în „cetatea Dâmboviţei”, capturând multe dintre bunurile lui Radu cel Frumos; „şi au luat, scrie Grigore Ureche, pre doamna Radului vodă şi pre fiică-sa Voichiţa o au luat-o lui şi doamnă şi toată avuţiia şi toate veştmintele lui cele scumpe şi visteriile şi toate steagurile lui” (Grigore Ureche). Stăpân pe capitala Ţării Româneşti, Ştefan cel Mare l-a impus domn pe Laiotă Basarab, care nu se va menţine decât o lună.

Radu cel Frumos, cu sprijin otoman, a încercat să-şi ia revanşa, dar oastea sa, compusă din 13.000 de otomani şi 6.000 de munteni a fost învinsă de Ştefan cel Mare, într-o nouă confruntare, desfăşurată la 28 noiembrie 1473. Victoria a fost cvasicompletă, Cronica moldo-germană menţionând că au fost traşi în ţeapă „prin buric, cruciş, unul peste altul, în număr ca la 2.300”. După aproape o lună de zile, respectiv la 20 decembrie 1473, Radu cel Frumos a revenit cu o puternică oaste (17.000 de otomani şi 12.000 de munteni) şi l-a înlăturat de pe tron pe Laiotă Basarab. Drept represalii, oastea turco-munteană a pustiit sudul Modovei, până în regiunea Bârladului.

Campania lui Ştefan cel Mare în Ţara Românească din luna noiembrie 1473 s-a caracterizat printr-o rapidă concentrare a trupelor, executarea unui marş lung, pe diverse itinerarii, după care a avut loc bătălia decisivă. După obţinerea victoriei, în cadrul urmăririi, a fost ocupată capitala şi s-a realizat scopul politic al războiului - instalarea unui domn prieten pe tron.

Oastea moldovenească a fost, de asemenea, capabilă, să respingă o încercare de recucerire a poziţiilor de către adversar. Aceste performanţe militare au arătat superioritatea comandamentului lui Ştefan cel Mare, sistemul de informaţii bine pus la punct şi starea combativă mai bună a ostaşilor moldoveni. Prin această campanie Ştefan şi-a atras ostilitatea vădită a Imperiului Otoman, care a încercat, în anii următori, să readucă Moldova în sfera sa de influenţă.

Check Also

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916)

Bătălia de pe Somme (1 iulie – 13 noiembrie 1916) este o ofensivă aliată din …

Bătălia de pe Nil (1 august 1798)

Bătălia de pe Nil (1 august 1798) este o bătălie între flotele britanice conduse de …

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.)

Bătălia de la Zama (202 î.Hr.) este un confruntare în care romanii conduşi de Scipio …

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863)

Bătălia de la Wilderness (30 aprilie – 6 mai 1863) este o bătălie din Războiul …

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815)

Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) este o înfrângerea definitivă a lui Napoleon şi …